În urmă cu zece ani murea cardinalul Agostino Casaroli, atizan al iniţiativei "Ostpolitik": vorbeşte cardinalul Silvestrini, colaboratorul său cel mai apropiat

(RV - 9 iunie 2008) În urmă cu zece ani, la 9 iunie 1998, se stingea din viaţa pământească în Vatican, la vârsta de 83 de ani, cardinalul Agostino Casaroli, artizan principal, ca secretar de Stat, a ceea ce a constituit, folosind un termen german, „Ostpolitik” a Sfântului Scaun, adică dialogul început de Biserica catolică cu regimurile comuniste în anii precedenţi căderii Zidului de la Berlin. Luni 9 iunie, la 18.30, cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului cardinalilor a prezidat o Sfântă Liturghie de pomenire în bazilica roman „Santi Apostoli”, unde cardinalul Casaroli este înmormântat. Marţi dimineaţă, o reuniune de studiu în aula Sinodului din Vatican va aminti figura cardinalului Casaroli care a slujit Biserica în misiuni dintre cele mai delicate. Va deschide lucrările cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone, printr-o intervenţie intitulată, întocmai „Ostpolitik a lui Agostino Casaroli 1963-1989”. Va urma o reflecţie pe mai multe voci asupra lui „Agostino Casaroli, ţesător de relaţii între popoare”. Vor lua parte la ea cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru dialogul interreligios şi doi ex miniştri de Externe: al Franţei, prof. Jean-Bernard Raimond şi al Poloniei, prof. Wladislaw Bartoszewski. Şi încă o intervenţie, cea a prof. Agostino Giovagnoli, profesor la Universitatea Catolică a Sfintei Inimi, în jurul temei „Ostpolitik, un bilanţ istorigrafic”, apoi concluziile, sarcină încredinţată preşedintelui pentru celebrările decenale ale morţii lui Casaroli, cardinalul Achille Silvestrini, care timp de mulţi ani a fost colaboratorul său cel mai apropiat.

Dar cum a condus cardinalul Casaroli iniţiativa Ostpolitik a Sfântului Scaun? Răspunde cardinalul Achille Silvestrini:
• „Trebuie să ne gândim că atunci când a început el în 1963, abia porniseră lucrările Conciliului ecumenic şi Ioan al XXIII-lea voia ca să vină şi episcopii din Estul Europei. Atunci el s-a dus să-l viziteze pe cardinalul ungar Mindszenty care era refugiat în ambasada Statelor Unite după falimentul revoluţiei ungare din 1956. În acelaşi timp, s-a dus să-l vadă pe cardinalul Beran, care era într-o localitatea necunoscută şi care scrisese o scrisoare Papei pentru a şti: „Ce facem pentru Biserica noastră?” Atunci întâlnirea lui Casaroli cu Beran a deschis posibilităţile de a se ocupa şi de Cehoslovacia. Apoi, toată angajarea sa dedicată negocierii răbdătoare cu Jugoslavia, cu Ungaria, cu Bulgaria, cu Cehoslovacia, şi chiar cu România, pentru a relua un raport ce fusese complet întrerupt. Alt element al acţiunii sale în Ostpolitik este Conferinţa de la Helsinki, pe care el a promovat-o, pe care el a cultivat-o: propunerea venise din Est şi cardinalul Casaroli a înţeles că Sfântul Scaun intrase „pleno iure”, cu drept deplin între Statele membre ale Conferinţei de la Helsinki şi că ar obţinut cu toate aceste guverne o legitimare la negocieri, de la caz la caz. Apoi, această participare care a început în 1972 şi s-a încheiat cu semnarea Actului final de la Helsinki, făcută de el, de cardinalul Casaroli în 1975, a dat posibilitatea apoi de a dezvolta vizite, contacte şi negocieri cu toate ţările”.
 
Ce noutăţi a introdus cardinalul Casaroli în diplomaţia vaticană?
• „Nu este că el ar fi introdus noutăţi, dar a fost un exemplu. Conjuga, îmbina o credinţă foarte mare cu o mare fineţe intelectuală; ştia să se impună cu prudenţă, să fie răbdător în situaţii, ceea ce nu însemna simplă aşteptare, ci timp pentru a construi ceea ce i se părea o alegere coerentă şi avansată. Ştia să călăuzească pe alţii spre raţiunile unei decizii pe care el deja o maturizase din timp. Era deci om de proiecte vaste, de planuri mari”.

Aici serviciul audio: