Benedict al XVI-lea, la Reuniunea eclezială a diecezei de Roma (9 - 12 iunie), pe
tema "Isus a înviat. A educa la speranţă în rugăciune, în acţiune, în suferinţă"
RV 09 iun 2008. Biserica din Roma aşteaptă cu interes
şi bucurie cuvântul Episcopului său, cu ocazia deschiderii Reuniunii ecleziale diecezane,
luni seară la 19.30 în catedrala Romei, Sfântul Ioan în Lateran. Reuniunea diecezană
de studiu din acest an are ca temă "Isus a înviat. A educa la speranţă
în rugăciune, în acţiune, în suferinţă". Lucrările reuniunii de studiu, deschise
luni seară de Benedict al XVI-lea, se vor încheia joi seară,
12 iunie.
La precedentele trei reuniuni ecleziale ale diecezei sale, Episcopul
Romei a încurajat biserica locală la mărturie, în contextul actual al societăţii,
supus la multiple presiuni culturale. A mărturisi în familie, la şcoală, între cei
mai slabi şi neapăraţi, în diversele domenii ale societăţii frumuseţea Evangheliei,
adevărul ei, forţa ei de autentică libertate – iată mesaju încredinţat în precedenţă
de Benedict al XVI-lea la reuniunile de studiu ale diecezei de Roma.
La 7
iunie 2005, la mai puţin de două luni de la alegerea sa la Catedra lui Petru, Benedict
al XVI-lea a participat la reuniunea diecezană pe tema "Familia şi comunitatea creştină:
formarea persoanei şi transmiterea credinţei". Papa a îndemnat familiile catolice
să se opună cu curaj la ceea ce a numit "cultura morţii": • "În bărbat şi
femeie, paternitatea şi maternitatea, asemeni trupului şi iubirii, nu se lasă circumscrise
la elementul biologic: viaţa este dată în întregime numai când odată cu naşterea sunt
date şi iubirea şi sensul care fac posibil să spui da la această viaţă".
Tocmai
de aici, a fost avertizarea Pontifului Roman, devine cu totul lămurit cât de contrară
este pentru iubirea umană, pentru vocaţia profundă a bărbatului şi a femeii, închiderea
sistematică a propriei uniuni faţă de darul vieţii, şi chiar mai mult, suprimarea
sau manipularea vieţii care se naşte". În discursul său, Papa observa că "diferitele
forme de dizolvare a căsătoriei" sunt expresie a "unei libertăţi anarhice, care trece
pe nedrept ca adevărata eliberare a omului".
În 2006, la reuniunea de studiu
diecezană pe tema "Bucuria credinţei şi educaţia noilor generaţii", părea să anticipe
într-un anumit mod Scrisoarea sa către oraşul Roma despre urgenţa educativă. Papa
a intervenit în bazilica laternă pe 6 iunie şi a pus accentul pe "dorinţa după adevăr"
care, a constatat, "aparţine naturii înseşi a omului". De aceea, "în educaţia noilor
generaţii, chestiunea adevărului trebuie să ocupe un spaţiu central". •
"Dragi tineri din Roma, înaintaţi aşadar cu încredere şi curaj pe calea căutării adevărului.
Şi voi, dragi preoţi şi educatori, nu ezitaţi să promovaţi o adevărată 'pastoraţie
a inteligenţei' şi, mai amplu, a persoanei, care să ia în serios întrebările tinerilor".
Educaţia creştină a fost în centrul Reuniunii de studiu de anul trecut:
"Isus este Domnul. A educa la credinţă, la urmare, la mărturie". În discursul său
de la 12 iunie 2007, Papa punea în gardă în faţa unei culturi care 'prea deseori'
adoptă relativismul ca pe propriul său credo. Dacă lipseşte lumina adevărului, se
ajunge să se dubiteze de bunătatea vieţii. Iată de ce e nevoie de o educaţie creştină,
"o însoţire personală care dă celui în creştere certitudinea de a fi iubit, înţeles
şi primit": • "Concret, această însoţire trebuie să ajute la a face palpabil
faptul că credinţa noastră nu este ceva din trecut, că ea poate să fie trăită astăzi
şi că, trăind-o, găsim cu adevărat binele nostru. În acest fel, adolescenţii şi tinerii
pot fi ajutaţi să se elibereze de prejudecăţile răspândite şi pot să-şi dea seama
că modul de a trăi creştineşte este realizabil şi rezonabil, dimpotrivă, de departe
cel mai rezonabil".
De altfel, a adăugat Sf. Părinte, când e vorba
de a educa la credinţă, este centrală figura celui ce dă mărturie şi rolul mărturiei: •
"Mărturisitorul lui Cristos nu transmite simplu informaţii, dar este implicat personal
cu adevărul pe care-l propune şi prin coerenţa vieţii sale devine punct de reper demn
de crezare. Acesta nu face trimitere, însă, la el însuşi, ci la Cineva infinit mai
mare decât el, în care şi-a pus încrederea şi i-a simţit bunătatea demnă de încredere".