Benedict al XVI-lea la reuniunea la vârf FAO: siguranţa alimentară se realizează prin reforme curoajoase. Inacceptabilă foametea într-o lume care dispune de resurse pentru a o înfrânge

(RV - 3 iunie 2008) Foametea şi subnutriţia nu sunt fatalităţi fără soluţie: pe planetă există resurse şi mijloace pentru a le învinge, dar e nevoie de luarea unor „măsuri curajoase” care să plece de la ideea apărării fiinţei umane şi nu a profitului. Este gândul „forte”, pe care Benedict al XVI-lea, prin intermediul cardinalului secretar de Stat Tarcisio Bertone, l-a încredinţat Conferinţei internaţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, FAO, deschisă marţi dimineaţă la Roma. Papa s-a oprit asupra temei siguranţei alimentare şi scumpirii preţurilor care o ameninţă, invocând „reforme structurale” şi „noi strategii”, ca, de exemplu, accesul micilor agricultori la pieţele internaţionale de desfacere.

O viziune etică, având ca punct de preferinţă omul - mai ales dacă înfometat . împotriva logicii portofelului, care evaluează nevoia de hrană de pe versantul venitului. Într-o succintă sinteză, asupra acestei contrapoziţii Benedict al XVI-lea şi-a axat reflecţia sa bine articulată şi împărtăşită oferită şefilor de Stat şi de guvern ocupând sala sediului FAO. Foametea, a afirmat hotărât în mesajul său citit de cardinalul Bertone, nu se învinge deoarece tehnologia astăzi permite miracole, nici cu atât mai puţin o naţiune săracă va reuşi să se dezvolte dacă apoi împotriva ei ţintesc măsuri protecţioniste şi speculative.

Foametea se bate dacă politica şi tehnologia privesc nu la fenomenul în sine dar le cel înfometat, la demnitatea sa de fiinţă umană, şi acţionează inspirate de criterii de solidaritate:
• „De aceea, dacă respectarea demnităţii umane s-ar fi impus la masa tratativelor, a deciziilor şi aplicării lor, s-ar putea depăşi obstacole altminteri nesurmontabile şi s-ar elimina, sau cel puţin micşora, dezinteresul pentru binele celuilalt. În consecinţă, ar fi posibil să se adopte măsuri curajoase, care să nu cedeze în faţa foametei şi malnutriţiei, ca şi cum s-a trata pur şi simplu de fenomene endemice şi fără soluţie”.

Nu, „sărăcie şi malnutriţie nu sunt o simplă fatalitate, provocată de situaţii ambientale nefavorabile sau de dezastruoase calamităţi naturale”, afirmase Papa într-un alat pasaj puţin mai înainte. Iar „îndatoririle de justiţie faţă de cei care îndură de foame”, avertizase, nu trebuie să fie condiţionate de „consideraţii cu caracter exclusiv tehnic sau economic”. Din păcate, a observat cu realism Pontiful:
• „Globalizarea crescândă a pieţelor de desfacere nu favorizează întotdeauna disponibilitatea de alimente iar sistemele productive sunt adesea condiţionate de limite structurale, precum şi de politici protecţioniste şi de fenomene speculative care îndepărtează întregi populaţii la marginea proceselor de dezvoltare. În lumina unei asemenea situaţii, trebuie să se reafirme cu putere că foametea şi malnutriţia sunt inacceptabile într-o lume care, în realitate, dispune de niveluri de producţie, de resurse şi de cunoştinţe suficiente pentru a pune capăt unor asemenea drame şi consecinţelor lor”.

În acest scenariu, deci, „marea provocare” - şi Papa o pusese clar în evidenţă nu mai mult decât cu trei zile în urmă - este aceea „de a globaliza nu numai interesele economice şi comerciale, dar şi aşteptările de solidaritate”. Cum? În ce mod? Înainte de toate, - a indicat - mulţumind lupta condusă de FAO împotriva foametei - guvernele ar trebui să colaboreze „într-o manieră din ce în ce mai transparentă cu organizaţiile societăţii civile angajate să acopere diferenţa crescândă dintre bogăţie şi sărăcie”. Şi în afară de aceasta, ar trebui să se aplice „acele reforme structurale care, la nivel naţional - a notat - sunt indispensabile pentru a înfrunta cu succes problemele subdezvoltării, ale cărei consecinţe directe sunt foametea şi malnutriţia”.

Şi aici, discursul lui Benedict al XVI-lea a atins nervul descoperit al actualităţii mondiale: criza alimentară şi cauza ei principală, creşterea preţurilor produselor agricole. Pentru Papa o stradă de parcurs poate fi aceasta:
• „Trebuie mărită disponibilitatea de hrană valorizând destoinicia micilor agricultori şi garantându-le accesul la piaţa de desfacere. Creşterea globală a producţiei agricole va putea, totuşi, fi eficientă, numai dacă va fi însoţită de distribuţia efectivă a acestei producţii şi dacă ea va fi destinată în principal satisfacţiei nevoilor esenţiale. Este vorba de un drum desigur nu uşor, dar care ar permite, între altele, să se redescopere valoarea familiei rurale: ea nu se limitează la a prezerva transmiterea, de la părinţi la copii, a sistemelor de cultivare, de conservare şi de distribuţie a alimentelor, dar este mai presus de toate un model de viaţă, de educaţie, de cultură şi de religiozitate”.

În lumina acestor principii, „urez ca delegaţiile prezente la această reuniune - a încheiat Benedict al XVI-lea - să-şi asume noi angajamente şi să-şi propună să le realizeze cu mare hotărâre”.
• „Biserica catolică, din partea sa, doreşte să se unească la acest efort! În spirit de colaborare, ea trage din înţelepciunea antică, inspirată de Evanghelie, un apel ferm şi stăruitor, ce rămâne de mare actualitate pentru cei care participă la reuniunea la vârf: ’Dă de mâncare celui care moare din cauza foamei, pentru că, dacă nu i-ai dat de mâncare, l-ai ucis’ (Decretum Gratianim c.21, d. LXXXVI). Vă asigur că, în acest demers, puteţi conta pe aportul Sfântul Scaun”.
 
Aici serviciul audio: