2008-06-02 18:48:46

Luni: sumarul emisiunii


(RV - 2 iunie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa Benedict al XVI-lea a anunţat o nouă „Expunere a Giulgiului” din Torino pentru public în primăvara anului 2010. Primind luni în Vatican pelerinajul a circa 7 mii de credincioşi ai diecezei de Torino, Pontiful i-a îndemnat să se încredinţeze fără teamă lui Cristos.

- Episcopii din Malaysia au început luni vizita lor „ad Limina Apostolorum”.

- Benedict al XVI-lea invită credincioşii să se roage pentru ca fiecare creştin să cultive o profundă prietenie cu Isus pentru a împărtăşi iubirea sa altora. Este intenţia generală pentru Apostolatul Rugăciunii propusă de Papa pentru luna iunie.

- Cardinalul Walter Kasper la întoarcerea din călătoria sa în Federaţia Rusă este de părere că s-a trecut la o nouă fază în raporturile dintre catolici şi ortodocşi ruşi.

- „Fericită e ziua aceasta”: se cânta odinioară în ziua Primei Împărtăşaniei. Fericită a fost într-adevăr ziua de Duminică, 1 iunie la Cluj-Napoca unde în cadrul Sfintei Liturghii Arhiereşti oficiată în Capela „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, 50 de copii din oraşul de pe Someş s-au întâlnit pentru prima dată cu Isus din Sfânta Împărtăşanie. Astfel în Ziua Copilului, copiii au venit în procesiune de la Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” la capela „Sfântul Iosif”, fiind însoţiţi de PS Florentin Cirhălmeanu, preoţi şi credincioşi mărturisindu-şi public credinţa lor în Dumnezeu şi propria identitate creştină.

- Comunitatea catolică din Bad Deutsch-Altenburg, în Austria, l-a primit acasă, în locul natal în mod simbolic pe episcopul martir Anton Durcovici. Sâmbătă, 31 mai 2008, la ora 18.30, a avut loc aşezarea unei urne cu pământ, luat din cimitirul din Sighetu Marmaţiei, în capela special amenajată în amintirea episcopului Durcovici, fiul acestei localităţi. Urna cu pământ a fost adusă de PS Aurel Percă şi înmânată parohului acestei comunităţi, pr. Pavel Balint.

- La Nairobi în Kenya a fost deschis Congresul panafrican privind migraţiile. Presant apel în favoarea migranţilor african lansat de arhiepiscopul Agostino Marchetto, secretarul Consiliului Pontifical pentru pastorala migranţilor şi itineranţilor .

- La rubrica „Tablete pentru viaţă”, scurtă reflecţie în Sfintei Inimi inspirată de Evanghelie liturghiei de marţi 3 iunie: „Daţi împăratului ceea ce este al împăratului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (Mc 12,17).

- La sediul FAO din Roma reuniunea la vârf pentru contrastarea emergenţei alimentare, care a redus la foamete milioane de persoane în toată lumea. Între temele în dezbatere şi cea a producţiei de biocarburanţi, drept una dintre cauzele majore ale reducerii producţiei alimentare. Potrivit Organizaţiei pentru dezvoltare şi cooperare economică, OCSE, nu vor exista soluţii pe termen scurt iar tendinţa creşterii preţurilor pentru alimente va dura cel puţin 10 ani,

- Din panorama internaţională: Pakistan, este de cel puţin 8 morţi şi 20 de răniţi bilanţul încă provizoriu al atentatului comis luni dimineaţă la Islamabad, în apropierea ambasadei daneze în ţara asiatică. În Macedonia, premierul la ieşirea din funcţie, conservatorul Nikola Gruevski s-a proclamat învingător în alegerile legislative ţinute duminică în ţara balcanică. Votul, care era considerat un fel de examen de democraţie pentru o ţară care aspiră să intre în Uniunea Europeană şi în NATO, a fost înveninat de violenţe în sectoarele cu puternică minoritate albaneză.

- Marţi 3 iunie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Lucilian şi Paula cu fiii lor, martiri, secolul 3; în calendarul roman sau latin Sfinţii Carol Lwanga şi însoţitorii săi, martiri în Uganda, în a doua parte a secolului al 19-lea.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.