L-au prins pe fiul său preaiubit, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie. (cf Mc 12,1-12)

(RV - 2 iunie 2008) Inima este izvorul iubirii, sediul în care capătă formă şi se dezvoltă sentimentul cel mai frumos al vieţii omului. Cum ar fi viaţa noastră dacă n-ar exista iubirea? O viaţă întunecată, neliniştitoare, deprimantă, lipsită de sens. Dar ştim noi oare să iubim acea Inimă care este sursa oricărui alt izvor de iubire? Pare absurd şi de neimaginat faptul ca oamenii să poată refuza Iubirea adevărată şi să prefere o iubire ieftină, superficială. Totuşi Evanghelia de azi ne povesteşte despre persoane care nu numai că nu au voit să o primească ci, de-a dreptul au ucis-o. Iubirea pe care ne-o prezintă lumea de cele mai multe ori nu este decât o caricatură a adevăratei iubiri. Se înfăţişează în mod voit ca iubire ceea ce de fapt nu este decât sentimentalism mieros, căutarea exclusivă a plăcerii fizice, refuzul oricărei suferinţe şi dureri, narcisism, căutare exasperată a frumuseţii pur fizice.
Dumnezeu Tatăl pentru a ne face să înţelegem cea înseamnă a iubi cu adevărat ni l-a dat pe Fiul său preaiubit, întruparea Iubirii necreate.

Inimă a lui Isus, plină de adevărată iubire, ajută-ne să ştim să te recunoaştem şi să te primim în inimile noastre sărace!