Papa prezidează în Piaţa Sfântul Petru încheierea lunii mai, lună deciată cinstirii Maicii Domnului

(RV - 31 mai 2008) Este primul an în care Benedict al XVI-lea prezidează încheierea lunii mai, lună dedicată cinstirii Sfintei Fecioare, în Piaţa San Pietro. Există motive deosebite pentru schimbarea locului? Şi care este semnificaţia acestei alegeri. Răspunde cardinalul Angelo Comastri, arhiparohul bazilicii vaticane şi vicar general al Sanctităţii Sale pentru Statul Cetăţii Vaticanului.
• „În anii precedenţi, încheierea lunii mai avea loc aproape de Grota de Lourdes din Grădinile Vatican iar la încheiere Sfântul Părinte venea şi pronunţa un discurs al său care era o frumoasă candelă ce se aprindea pentru a continua drumul urmând-o pe Maria. Însă, în fiecare an se punea problema: mulţi voiau să vină dar nu toţi puteau intra. Şi atunci, pentru a răspunde aceste necesităţi a credincioşilor care doreau să încheie luna mariană împreună cu Papa, s-a născut spontan această idee: să ne transferăm în Piaţa Sfântul Petru. Piaţa San Pietro are braţele deschise, desigur ea poate primi pe toţi cei care vor să recite Rozariul, să asculte cuvântul Papei, şi să primească binecuvântarea apostolică. Papa a fost fericit să accepte această idee şi a dat binecuvântarea iar Vicariatul de Roma şi Vicariatul Statului Cetăţii Vaticanului, împreună au promovat atare iniţiativă”.

A fost papa Paul al VI-lea cel care a voit ca luna mai să se încheie cu sărbătoarea Vizitei Sfintei Fecioare Maria la Sfânta Elisabeta. Iar această vizită se poate înţelege numai întorcându-ne la momentul Bunei Vestiri. Imediat ce i-a spus îngerului acele cuvinte „da, iată slujitoarea Domnului”, „eu nu discut voinţa lui Dumnezeu, ci mă dedic Lui”, „poţi spune Domnului să mă poarte unde vrea”, „fie mie după cuvântul tău”, Maria nu ştia unde ducea drumul lui Dumnezeu, dar i se încredinţează cu totul. Maria este credincioasa, femeia de credinţă. Şi notează evanghelistul Luca: „Şi îngerul plecă de la ea”: a dispărut. Maria se găseşte singură. Singură în casa ei, care era cea de mai înainte. Se află singură în satul care era cel dinainte. Însă are o veste ce nu putea fi povestită. Cui putea să-i spună ceva, să-i povestească cele petrecute. Ar fi considerat-o ieşită din minţi. Ar fi zis că aiureşte. Ce putea face. Maria ia atunci hotărârea cea mia simplă dar şi cea mai frumoasă, cea mai curajoasă: Marie se duce să practice caritatea. Simte că în inima ei s-a aprins prezenţa lui Dumnezeu şi simte că este o prezenţă de iubire. Atunci se duce să iubească, adică se slujească deoarece a iubi înseamnă a sluji. Luminată de sus se duce la ruda ei Elisabeta care inspirată de Duhul înţelege încă de la păşirea pragului casei că o avea în faţa ei pe Maica Domnului. Pruncul din sânul Elisabetei tresaltă de bucurie iar Maria înţelege şi mai bine planul Domnului. Şi atunci izbucneşte în cântarea „Magnificat”, adevărată cascadă de preamărire a lui Dumnezeu a cărui milostivire trece din neam peste cei ce se tem de Dânsul.

Aici serviciul audio: