2008-05-28 19:37:59

"Serviciul autorităţii şi ascultarea": instrucţiunea Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, prezentată miercuri la Roma


RV 28 mai 2008. "Serviciul autorităţii şi ascultarea": este titlul unei Instrucţiuni a Congregaţiei pentru Institutele de viaţă consacrată şi Societăţile de viaţă apostolică, prezentată miercuri la Roma de departamentul vatican în cadrul adunării superiorilor şi superioarelor generale.
Documentul subliniază că "rădăcina ascultării" se găseşte în acea căutare a lui Dumnezeu şi a voinţei sale, care este proprie celui credincios". De aceea, toţi sunt chemaţi să asculte mai întâi faţă de autoritate. "Ascultarea creştină şi religioasă nu se configurează, aşadar, mai întâi de toate sau, simplu, ca o execuţie a legilor şi dispoziţiilor ecleziastice sau religioase, ci ca moment al unui parcurs de căutare a lui Dumnezeu, care trece prin ascultarea Cuvântului său, cunoaşterea planului său de iubire, dobândirea experienţei fundamentale a lui Cristos, Cel ascultător din iubire pînă la moartea pe cruce.

Autoritatea în viaţa consacrată trebuie înţeleasă ca un serviciu adus comunităţii, pentru ca voinţa lui Dumnezeu să fie căutată împreună şi împreună împlinită. Textul se referă şi la tema delicată a situaţiilor de "ascultare dificilă", când "cele cerute călugărului sau călugăriţei rezultă deosebit de greu de împlinit", sau când, după cum spunea Sfântul Francisc de Assisi, cel care trebuie să asculte consideră că vede "lucruri mai bune şi mai de folos pentru sufletul său decât ceea ce îi comandă superiorul". În aceste situaţii, Instrucţiunea face trimitere la Cel ascultător prin excelenţă, Cristos Domnul, care a învăţat ascultarea din ceea ce a pătimit.

Documentul se referă şi la posibilele "obiecţii de conştiinţă" în cel care trebuie să asculte, pe baza unui text încă actual al papei Paul al VI-lea. Referinţa la conştiinţă – se precizează – "ajută la a cocepe ascultarea nu doar ca pasivă şi non responsabilă executare a ordinelor, ci ca o asumare conştientă a obligaţiilor, de primit cu conştiinţa că acestea sunt actualizarea concretă a voinţei lui Dumnezeu.

Funcţia autorităţii este prezentată cu ajutorul categoriilor de "mediere umană" a voinţei lui Dumnezeu. Ceea ce nu înseamnă, se citeşte în Instrucţiune, că voinţa superiorului coincide automat şi la desăvârşire cu voinţa lui Dumnezeu: este un instrument de cunoaştere a ei, caracterizat ca orice realitate umană de limite şi erori. Dar se aminteşte şi faptul că "oridecâteori călugărul/călugăriţa se găsesc în faţa unei comenzi dată în mod legitim, Domnul cere să se asculte de autoritatea respectivă care în acel moment îl reprezintă".

Instrucţiunea aminteşte că şi autoritatea poate fi "dificilă", experimentând momente de descurajare şi oboseală, care pot duce la atitudini de renunţare sau de absenţă în exerciţiul de călăuzire adecvată şi de animare a comunităţii. Autoritatea este invitată să asculte pe cei încredinţaţi, să promoveze spaţii de dialog, împărtăşire şi coresponsabilitate, să creeze comuniune în pofida diversităţii, să trateze persoanele cu milostivire, să stimuleze şi o ascultare fraternă.

În fine, o subliniere particulară este dată comunităţii de viaţă consacrată ca spaţiu în care, sub conducerea superiorului sau a superioarei, trebuie să se pună în practică un "discernământ comunitar" în privinţa luării unor decizii. Şi chiar dacă decizia finală revine autorităţii, aceasta nu poate ignora faptul că tocmai comunitatea este locul privilegiat în care se recunoaşte şi se primeşte voinţa lui Dumnezeu.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.