2008-05-24 19:53:56

Bogată agendă pontificală la zi: audienţe , numiri de nunţi apostolici, în Curia romană şi numiri de episcopi pentru Varşovia-Praga şi Alger


(RV - 24 mai 2008) Papa a primit în audienţe separate alţi prelaţi ai Conferinţei episcopale din Albania cu ocazia vizitei lor „ad Limina Apostolorum”. Este vorba de mons. Rrok K. Mirdita, arhiepiscop de Tirana-Durrës împreună cu auxiliarul său mons. George Frendo, episcop titular de Butrinto; mons. Cristoforo Palmieri, episcop de Rrëshen şi mons. Hil Kabashi, episcop titular de Torri di Bizacena, administrato al Albaniei Meridionale.

De asemenea, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe mons. Luciano Suriani, arhiepiscop titular de Amiterno, nunţiu apostolic în Bolivia, împreună cu rudele apropiate.

Tot sâmbătă Papa a numit episcop de Warszawa-Praga în Polonia pe mons. Henryk Hoser, din rândul Părinţilor Palotini, până în prezent secretar adjunct al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. şi preşedinte al Operelor Pontificale Misionare, păstrându-o demnitatea de arhiepiscop.

Sfântul Părinte a numit secretar adjunct al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor şi preşedinte al Operelor Pontificale Misionare mons. Piergiuseppe Vacchelli, din clerul diecezei de Cremona, până în prezent subsecretar al Conferinţei episcopale italiene şi preşedinte al Comitetului pentru intervenţii caritative în favoarea Lumii a Treia, ridicându-l în acelaşi timp la sediul titular de Minturno cu demnitatea de arhiepiscop.

Tot sâmbătă Papa l-a numit nunţiu apostolic în Bulgaria pe mons. Janusz Bolonek, arhiepiscop titular de Madauro, până în prezent nunţiu apostolic în Uruguay.

În acelaşi timp, Sanctitatea Sa l-a numit nunţiu apostolic în Uruguay mons. Anselmo Guido Pecorari, arhiepiscop titular de Populonia, nunţiu apostolic.

De asemenea, Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei mitropolitane de Alger în Algeria, prezentată de mons. Henri Teissier, conform can. 401 § 1 al Codului de Drept Canonic.

Totodată Papa a numit arhiepiscop mitropolit de Alger în Algeria preotul Ghaleb Moussa Abdalla Bader, din clerul Patriarhatului latin de Ierusalim, până în prezent preşedinte al Tribunalului ecleziastic de primă instanţă din Amman.

În fine, Sanctitatea Sa l-a ridicat la demnitatea episcopală, atribuindu-i sediul titular de Mariana in Corsica, pe mons. Paolo De Nicolò, Regent al Prefecturii Casei Pontificale.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.