2008-05-22 19:28:12

Cu lumina Evangheliei, participaţi activ la viaţa socială a Ţării: îndemnul Papei adresat credincioşilor laici în Mesajul pentru a 97-a ediţie a întâlnirii "Katholikentag" din Germania


RV 22 mai 2008. "Cu lumina Evangheliei, participaţi activ la viaţa socială a Ţării": este îndemnul papei Benedict al XVI-lea în Mesajul trimis la 97-a ediţie a întâlnirii cunoscută cu numele de "Katholikentag" (Ziua catolicilor – n.r.), inaugurată miercuri seară la Osnabrück, în nordul Germaniei. Marele eveniment eclezial se va încheia duminică şi cuprinde circa o mie de manifestări la care participă peste 50.000 de persoane.
 "Urmând Evanghelia, cu generozitate şi curaj, catolicii laici să participe activ la viaţa politică şi socială a propriei Ţări" – a fost îndeamnul Sfântului Părinte către catolicii germani în Mesajul pentru "Katholikentag". Pornind de la motoul evenimentului eclezial – "Tu ne conduci afară, în larg" – Papa invită credincioşii laici să nu lase ca alţii să plasmeze viitorul, dar să intre în dezbaterile prezentului cu fantezie şi capacitate de convingere. Un gând special, apoi, Sfântul Părinte l-a adresat tinerilor prezenţi la Katholikentag amintindu-le de Ziua mondială a tineretului de la Köln, din 2005, exprimându-şi în acelaşi timp speranţa să întâlneasă pe mulţi dintre ei la Sydney, în luna iulie, a.c.
 Papa a relevat că în zilele noastre nu puţine persoane au temerea că credinţa le poate limita viaţa. Unii gândesc că nu mai sunt liberi, simţindu-se constrânşi sub învelişul poruncilor şi învăţăturilor Bisericii. Faţă de ei, afirmă Sf. Părinte, trebuie să dăm mărturie că vom găsi "largul" pentru care suntem creaţi, numai atunci când viaţa noastră va reuşi să urce la inima lui Dumnezeu. O viaţă fără Dumnezeu, nu devine mai liberă şi mai vastă, din moment ce omul este destinat să tindă spre infinit. În realitate, observă Benedict al XVI-lea, cine îl neglijează pe Dumnezeu, îşi limitează propria viaţă. Inima care s-a deschis lui Dumnezeu, devine la rândul ei generoasă şi amplă, graţie amplitudinii lui Dumnezeu. Acest om, a relevat Sfântul Părinte, nu mai are nevoie să caute fericirea, nici să acorde o importanţă excesivă la opinia altora, pentru că acum a devenit liber şi generos, deschis la chemarea lui Dumnezeu.
 În Mesajul său, Sfântul Părinte notează că cel care şi-a lărgit inima, va putea rezerva în viaţa sa un loc de cinste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Niciodată nu trebuie să pierdem încrederea, nici nu trebuie să ne fie teamă, pentru că Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră. Noi toţi, scrie Papa, ştim cât de mult are nevoie lumea noastră de întâlnirea cu Domnul, cât de mult oamenii timpului nostru însetează după apa vieţii pe care numai Dumnezeu o poate dărui.  În fine, Benedict al XVI-lea a formulat auspicii ca la întâlnirile de la Katholikentag cu oaspeţii de alte religii, inimile noastre să se poată lărgi şi să crească tot mai mult iubirea faţă de Dumnezeu.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.