2008-05-21 11:47:20

De la 21 la 30 mai, vizita cardinalului Walter Kasper în Rusia la invitaţia mitropolitului Kyrill; la Moscova va consemna patriarhului ortodox Alexei al II-lea un mesaj şi un dar din partea lui Benedict al XVI-lea


Cardinalul Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a plecat miercuri într-o călătorie în Federaţia Rusă, primind invitaţia mitropolitului Kyrill de Smolensk şi Kaliningrad şi preşedinte al Departamentului pentru Relaţiile Ecleziastice Externe al Patriarhatului Moscovei.
Potrivit comunicatului difuzat de Consiliul pontifical pentru unitate, călătoria cardinalului Kasper durează de la 21 la 30 mai. În acest timp, se va afla în diferite părţi ale ţării. Programul vizitei va începe prin concelebrarea sărbătorii „Trupul şi Sângele Domnului” în catedrala catolică a Mamei lui Dumnezeu de la Moscova, la invitaţia arhiepiscopului Paolo Pezzi. Este prevăzută şi o întâlnire cu Sanctitatea Sa, patriarhul Alexei al II-lea căruia cardinalul îi va consemna un mesaj şi un dar din partea Sanctităţii Sale papa Benedict al XVI-lea.

Apoi, la invitaţia mitropolitului Kyrill, cardinalul Kasper va lua parte şi la celebrarea zilei onomastice a înaltului reprezentant ortodox la Smolensk. În afară de aceasta, cardinalul se va duce în pelerinaj la Kazan, loc drag inimii sale, pentru a venera icoana Maicii Domnului pe care el însuşi, în numele Slujitorului lui Dumnezeu, papa Ioan Paul al II-lea, a purtat-o din nou în Rusia în anul 2004. Este, de asemenea, prevăzută o vizită la mănăstirea din Diveevo, aproape de Nijnii Novgorod, unde este venerat Sfântul Serafim de Sarov, deosebit de iubit de către poporul rus.
Scopul călătoriei, pe lângă întâlnirea personală a cardinalului Kasper cu comunitatea catolică la Moscova şi cu înalţii reprezentanţi al Ortodoxiei ruse, este şi acela de a lua contact cu unele bogăţii religioase şi culturale ale tradiţiei ruse.







All the contents on this site are copyrighted ©.