Mâhnirea papei Benedict al XVI-lea pentru moartea cardinalului beninez Bernardin Gantin, prefect emerit al Congregaţiei pentru Episcopi; avea 86 de ani

(RV - 13 mai 2008) Mâhnirea Papei şi a întregii Biserici pentru moartea la vârsta de 86 de ani, petrecută marţi, a cardinalului Bernardin Gantin. Slujirea sa pasionată faţă de Biserică, i-au meritat titlurile de prefect emerit al Congregaţiei pentru Episcopi, preşedinte emerit al Comisiei Pontificale pentru America Latină şi decan emerit al Colegiului cardinalilor. A decedat marţi 13 mai, la spitalul Georges Pompidou din Paris, unde fusese internat din cauza agravării bolii. Avea 86 de ani.

„Fiu eminent al Benin-ului şi al Africii, stimat de toţi, animat de un profund spirit apostolic şi de un elevat sens al Bisericii şi misiunii sale în lume". Astfel Benedict al XVI-lea se exprimă în telegrama sa de condoleanţe pentru moartea cardinalului Bernardin Gantin, născut la Toffo, arhidieceza de Cotonou (Benin), la 8 mai 1922.

Numele său înseamnă „arbore (gan) de fier (tin) din pământul Africii, şi poporul şi pământul său au fost mereu realităţi prezente în viaţa sa. Fiu al unui funcţionar al Căilor Ferate, şi-a făcut studiile în şcolile din Dahomey (astăzi Republica Populară Benin), unde, sosirea primilor misionari în 1861, a determinat naşterea unei profunde credinţe creştine care a găsit în orăşelul Ouidah principalul ei centru şi de acolo s-a răspândit ulterior în tot teritoriul.

Un puternic impuls spre creştinism a venit şi din experienţa a numeroşi sclavi deportaţi din ţară în plantaţiile din America Latină, cea mai mare parte dintre ei la revenirea pe pământul african au mărturisit despre puterea şi speranţa ce le venea din Evanghelie.

În 1936, terminate studiile inferioare, a intrat în seminarul din ţara sa la Ouidah; a fost hirotonit preot la 14 ianuarie 1951 la Lomé în Togo de către arhiepiscopul de Cotonou, Louis Parisot. Timp de trei ani a fost profesor de limbi în seminarul diecezan, dedicându-se intens în acelaşi timp activităţii pastorale într-un grup de sate. Din această experienţă i-a venit o mare iubire de apostolat. În 1953 - lăsând în Africa ceva mai mult decât inima sa - s-a transferat la Roma unde a studiat la Universitatea Urbaniană şi apoi la Universitatea Laterană, obţinând licenţa în Teologie şi în Dreptul Canonic.
La 11 decembrie 1956 a fost ales episcop la Biserica titulară de Tipasa di Mauritania şi numit auxiliar al arhiepiscopului de Cotonou. Consacrat episcop la Roma în ziua de 3 februarie 1957, a fost promovat de papa Ioan al XXIII-lea arhiepiscop de Cotonou la 5 ianuarie 1960, când vechiul său maestru, arhiepiscopul Parisot, obosit şi bolnav, a simţit că sosise momentul să lase turma în mâinile celui care cu demnitate avea să continue enorma sa muncă de apostolat. Stăruinţa şi destoinicia sa pastorală s-a manifestat în diverse domenii: împărţirea diecezei pentru a putea urmări mai eficient situaţiile individuale, promovarea instituirii de şcoli, impulsionarea activităţii catiheţilor şi călugăriţelor autohtone, îngrijindu-se în mod deosebit de problema vocaţiilor la preoţie pentru care a făcut numeroase sacrificii pentru a menţine la studii seminarişti şi preoţi din dieceza sa. A fost şi preşedinte al Conferinţei episcopale regionale, care cuprindea şapte ţări (Dahomey, Togo, Coasta de Fildeş, Volta Superioară, Noua Guinee, Senegal şi Nigeria).

La 29 iunie 1971, a renunţat la conducerea arhidiecezei de Cotonou, fiind chemat la Roma de papa Paul al VI-lea ca secretar adjunct al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor (5 martie 1971), unde a devenit secretar doi ani mai târziu, la 26 februarie 1973. La 20 decembrie 1975 a fost numit vicepreşedinte al Comisiei Pontificale Iustitia et Pax, devenindu-i pro-preşedinte la 16 decembrie 1976 şi preşedinte la 29 iunie 1977. Tot în decembrie 1975 a fost numit şi vice-preşedinte al Consiliului Pontifical Cor Unum. Papa Ioan Paul I l-a numit apoi preşedinte la 4 septembrie 1978. La 8 aprilie 1984 a fost numit de papa Ioan Paul al II-lea prefect al Congregaţiei pentru Episcopi şi preşedinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină, sarcini menţinute timp de peste 14 ani, până la 28 iunie 1998.

Ca episcop a participat la lucrările Conciliului Vatican II (1962-1965). A luat parte la numeroase Sinoade ale Episcopilor şi a fost preşedinte delegat al celei de-a V-a Adunări generale a Sinodului episcopilor din 1980 pe tema: „Sarcinile familiei creştine în lumea contemporană”.
De la 5 iunie 1993 şi timp de aproape zece ani a fost decan al Colegiului cardinalilor. La 30 noiembrie 2002, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a acceptat cererea sa de a fi liberat din funcţia de decan al Colegiului cardinalilor şi de titlul Bisericii suburbicare de Ostia, permiţându-i astfel să se întoarcă în patria sa, Benin, după mai bine de 30 de ani petrecuţi în Urbe la serviciul Sfântului Scaun, prim cardinal african la conducerea unui departament al Curiei Romane. De către Paul al VI-lea, creat cardinal şi publicat în consistoriul din 27 iunie 1977, cu titlul Bisericii suburbicare de Palestrina (29 septembrie 1986).

Prin moartea regretatului cardinal african, Colegiul cardinalilor este alcătuit în prezent de 194 cardinali, dintre care 118 electori şi 76 non electori.
 
Aici serviciul audio în formă redusă: