2008-05-13 19:44:59

Din agenda pontificală: numit nou nunţiu apostolic în Costa Rica; procesiune euharistică de "Trupul Domnului" condusă de Papa


(RV - 13 mai 2008) Benedict al XVI-lea a numit nunţiu apostolic în Costa Rica arhiepiscopul vietnamez Pierre Nguyên Van Tot, până în prezent nunţiu apostolic în Republica Centrafricană şi în Ciad.
În solemnitatea "Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos", joi 22 mai, la ora 19, papa Benedict al XVI-lea va celebra Sfânta Liturghie pe esplanada din faţa bazilicii Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei. Succesiv, informează oficiul celebrărilor liturgice pontificale, Papa va conduce procesiunea euharistică care, parcurgând în cântări şi rugăciune strada Merulana, va ajunge la bazilica papală "Santa Maria Maggiore" unde va da binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament.
Desfăşurarea procesiunii va avea următoare ordine: Cercetaşii, Confreriile şi societăţi, asociaţii euharistice, copii de Prima Împărtăşanie şi ministranţi, Cavalerii Sfântului Mormânt, călugăriţe, călugări, preoţi, parohi, capelani şi prelaţi ai Sanctităţii Sale, episcopi, archiepiscopi, cardinali.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.