Săptămâna săptămâinilor: sărbătoarea Cincizecimii sau a Rusaliilor. Interviu cu mons.
Ravasi
(RV - 10 mai 2008) Duminică, 11 mai, Biserica de rit roman sărbătoreşte solemnitatea
Rusaliilor sau Cincizecimii cu care se încheie Timpul pascal. La ora 10, Benedict
al XVI-lea va prezida Sfânta Liturghie în bazilica vaticană, iar, la liturghia vigiliei,
în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei, cardinalul vicar Camillo Ruini,
a conferit sacramentul Mirului unui număr de peste 180 de studenţi universitari. Tema
ceremoniei a fost: „Veţi primi puterea Duhului Sfânt”. „Cine este botezat,
dar nu a primit încă sacramentul Mirului, să se pregătească pentru a-l primi, ştiind
că astfel va deveni un creştin ’complet’, deoarece Confirmaţiunea, desăvârşeşte harul
Botezului”. Invită, Benedict al XVI-lea în mesajul adresat tinerilor în vederea Zilei
Mondale a Tineretului de la Sydeny în Australia la începutul lunii iulie. Duhul Sfânt
şi Rusaliile. Săbătoarea Rusaliilor, nume ce se referă mai degrabă la limbile de foc,
asemenea unor trandafiri, care s-au oprit peste capetele apostolilor în Cenaclul din
Ierusalim mai este numită sărbătoarea Cincizecimii, întrucât are loc în a cincizecea
zi de la sărbătoarea Paştelui.
Dar despre simbolismul numărului 50 să-l
ascultăm pe episcopul Giafranco Ravasi, biblist şi preşedinte al Consiliului Pontifical
al Culturii: • „Este simbolul profund biblic al cel celor şapte săptămâni,de
şapte ori câte şapte. Numărul şapte, ştim, în culturile Orientului, este un număr
simbolic ce reprezintă plinătatea, perfecţiunea. Cincizeci de zile înseamnă, pentru
tradiţia iudaică, sărbătoarea prin excelenţă a Noului Legământ, adică nou dar al Alianţei
dintre Dumnezeu şi Israel, nu pe tablele de piatră de la Muntele Sinai, ci pe tablele
de carne ale inimilor. Pentru creştinism devine în schimb tot revărsarea Duhului în
comunitate pentru un nou legământ, şi ea, care însă sigilată acum de prezenţa lui
Cristos înviat înlăuntrul comunităţii sale unde este prezent prin Duhul şi prin cuvântul
său”.
Care sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă o Biserică
însufleţită de spiritul Rusaliilor? • „Trebuie să aibă cel puţin două. Pe
de o parte să fie în mod cert orientată spre Domnul său. Duhul ne ajută să înţelegem
mai mult marele secret al lui Dumnezeu. O doua dimensiune este cea orizontală: în
interiorul comunităţii Duhul este prezent atât pentru a constitui Biserica, cât şi
pentru a fi, spre a spune astfel, sufletul ei, pentru nu lăsa să devină o simplă structură,
o organizaţie, ci, în profunzime, un singur trup viu cu Domnul său, să fie un corp
de fraţi, să trăiască mai ales în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu care face să
freamăte spiritele, care însufleţeşte conştiinţele, care conduce şi călăuzeşte existenţa”.
Într-o
lume globalizată ca cea a noastră, cum se poate reînnoi continuu Spiritul şi în lumea
noastră laică? • „O primă cale este cea tipic eclezială, bisericească de a
reuşi să se revină la invocarea Duhului Sfânt, la meditarea Cuvântului lui Dumnezeu
alimentată de Duhul Sfânt; a reveni la Liturgie şi mai ales a valoriza unele comportamente
fundamentale în cadrul liturgiei în ce priveşte Duhul. Ne gândim la Botez, de pildă,
ne gândim mai ales la sacramentul Mirului sau Confirmaţiunii care are ca emblemă Duhul
Sfânt. O altă cale este şi mai mult de tip simbolic, şi prin urmare şi culturală.
Este faptul de a regăsi marile simboluri biblice care vorbesc despre Duhul Sfânt.
Amintesc doar două dintre multe câte sunt. Primul este cel al suflului. Tema suflării,
a respiraţiei vrea să spună viaţă. Aşa cum noi de la părinţii noştri am primit respiraţia
vieţii născându-ne, la fel când în Botez şi apoi la Mir am primit darul Duhului, am
primit o altă respiraţie, adică o altă viaţă: însăşi viaţa lui Dumnezeu, o respiraţie
care poate fi îngreunată sau chiar tăiată de-a binelea de răul păcatului. Al doilea
simbol este cel al focului: vorbim de fapt şi noi despre focul iubirii. Spiritul este
principiul iubirii, nu numai în comunitate, dar şi acela care ne invită să întindem
mâna în afară, ridicându-l pe cel căzut, mângâindu-l pe cine este singur, punând în
practică şi purtând mai departe acea poruncă fundamentală pe care ne-a lăsat-o Cristos:
cea a iubirii. Aici serviciul audio: