2008-05-02 13:49:13

Sfântul Părinte salută mişcarea Reînnoirea în Duhul Sfânt, cu ocazia celei de-a XXXI-a reuniuni, în curs de desfăşurare la Rimini, în Italia


(RV – 2 mai 2008) „Sunt bucuros să vă transmit expresia apropierii spirituale a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, care urmăreşte cu o deosebită solicitudine pastorală parcursul mişcărilor ecleziale”. Astfel se deschide lungul mesaj – semnat de secretarul de stat vatican, cardinalul Tarcisio Bertone – trimis mişcării Reînnoirea în Duhul Sfânt. Scrisoarea a fost trimisă cu ocazia celei de-a XXXI-a Adunări naţionale a mişcării, iniţiată pe 1 mai, în cadrul Târgului de la Rimini, cu tema „Renăscuţi prin cuvântul lui Dumnezeu” (1 pt 1,23), unde participă – până duminică, 4 mai – circa 20 de mii de persoane, provenite din cele 1900 de grupuri şi comunităţi ale mişcării Reînnoirea în Duhul Sfânt, din întreaga Italie.

În mesaj se subliniază că Papa „laudă şi încurajează efortul cu care mişcarea Reînnoirea în Duhul Sfânt – fidelă învăţăturilor Conciliului Vatican II şi Magisteriului pontifical ulterior – îşi asumă şi duce mai departe munca de promovare a comuniunii şi colaborării dintre diferite realităţi pe care Duhul Sfânt le-a suscitat în Biserică”. Pe data de 2 mai, se împlinesc 10 ani de la reuniunea „Rusalii cu mişcări şi comunităţi ecleziale”, convocată în 1998 de slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, iar mişcarea Reînnoirea în Duhul Sfânt comemorează acest eveniment, împreună cu reprezentanţi ai Mişcării Focolarelor, ai Comunităţii Sfântul Egidiu, şi ai mişcării Comuniune şi Eliberare.

Participanţilor la reuniunea de la Rimini le-au fost transmise numeroase mesaje de salut. Printre acestea, cel al preşedintelui Conferinţei Episcopale din Italia, cardinalul Angelor Bagnasco, şi al secretarului general, monseniorul Giuseppe Bettori. De asemenea, cardinalul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici, le-a scris: „Fie ca tema Adunării şi zilele pe care le veţi petrece împreună să constituie un ferment viu pentru o reînnoită prezenţă în familie, societate şi în istoria omenirii”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.