Biserica intră în al IV-lea an de pontificat al lui Benedict al XVI-lea, Papă al speranţei

(RV - 22 aprilie 2008) Biserica a intrat în cel de-al patrulea an de pontificat al lui Benedict al XVI-lea: Papa a sărbătorit aceste eveniment la New York, pe 19 aprilie, în timpul călătoriei în Statele Unite al cărei moto „Cristos, speranţa noastră” rezumă bine aceşti primi trei ani ai Ministerului petrin.
• „Arătaţi lumii raţiunea speranţei care este în voi”: cu aceste cuvinte, pronunţate la New York la întâlnirea cu tinerii şi seminariştii americani sâmbătă 19 aprilie, a treia aniversare a alegerii sale la sediul pontifical, Benedict al XVI-lea a trasat sensul misiunii sale, acela de a-L vesti pe Cristos, Mântuitorul lumii.

• Secvenţe muzicale.
În aceşti trei ani de pontificat Benedict al XVI-lea a întâlnit peste 10 milioane de persoane, a efectuat opt călătorii apostolice internaţionale şi opt vizite pastorale în Italia, a scris două Enciclice pentru a spune că Iubirea şi Speranţa nu sunt ceva dar Cineva. A publicat cartea „Isus din Nazaret” pentru a arăta că credinţa nu este o listă de interdicţii, de îngrădiri ci un raport de prietenie cu Dumnezeu făcut om care schimbă viaţa: în El ne este dată o nouă speranţă, în ciuda necazurilor vieţii, întrucât ţinta este sigură. Dar în ce consistă această speranţă?
• „Consistă în mod esenţial în cunoaşterea lui Dumnezeu, în descoperirea inimii sale de Tată bun şi milostiv. Isus, prin moartea sa pe cruce şi învierea sa, ne-a revelat chipul său, chiul unui Dumnezeu atât de mare în iubire încât împărtăşeşte o speranţă de neclintit, pe care nici chiar moartea nu o poate frânge, pentru că viaţa celui care se încredinţează acestui Tată se deschide asupra perspectivei fericirii veşnice” (Angelus, 02.12.2007).

Benedict al XVI-lea a creat în două Consistorii 38 noi cardinali în reprezentanţa tuturor continentelor pentru a manifesta atenţia Bisericii pentru întreaga umanitate. Papa invocă pace şi dreptate pentru lume. Redactează o Scrisoare pentru catolicii chinezi. Se gândeşte în special la Africa şi la distribuţia echitabilă a bogăţiilor Terrei. Dar lumea opulentă trebuie să schimbe stilul de viaţă.
• „E nevoie de o speranţă mai mare, care să permită să se prefere binele comun al tuturor luxului celor puţini şi mizeriei celor mulţi.’Această mare speranţă poate fi numai Dumnezeu…nu un dumnezeu oarecare, dar acel Dumnezeu care are un chip uman’ (Enc. Spe salvi, 31): Dumnezeul care s-a manifestat în Pruncul de la Betleem şi în Răstignitul-Înviat. Dacă există o mare speranţă, se poate persevera în sobrietatea. Dacă lipseşte adevărata speranţă, se caută fericirea în beţie, în exaltare, în superfluu, în excese şi se ruinează pe sine şi lumea. Moderaţia, cumpătarea nu este deci doar o regulă ascetică, dar şi o cale de salvare pentru umanitate” (Omilia din 6 ianuarie 2008).

Benedict al XV-lea este un om simplu şi blând: cuvântul său este clar şi profund. Iubeşte dialogul în adevăr. De două ori vizitează o sinagogă, la Köln şi la New York, intră în renumita Moschee Albastră din Istanbul. Invită pe cei care nu cred să lărgească orizonturile raţiunii, să nu le închidă şi să le mărginească la ceea ce este verificabil prin experienţă, pentru a nu refuza veşnicia, adică pe Dumnezeu:
• „Fiinţa umană poate stinge în ea însăşi speranţa eliminându-l pe Dumnezeu din propria viaţă. Cum se poate întâmpla aceasta? Cum se poate întâmpla ca simpla creatură ’făcută pentru Dumnezeu’, orientată lăuntric spre El, cea mai aproape de Cel Veşnic, să poată să se priveze de această bogăţie? Dumnezeu cunoaşte inima omului. Ştie că cine îl refuză nu i-a cunoscut adevăratul chip şi de aceea nu încetează să bată la uşa noastră, ca umil pelerin în căutare de primire. Iată pentru ce Domnul acordă nou timp umanităţii: pentru ca toţi să poată ajunge să-L cunoască!”
 
Aici serviciul audio: