2008-04-20 19:51:23

Papa Benedict al XVI-lea în reculegere şi rugăciune la Ground Zero, de la New York: mesaj de speranţă în faţa manifestărilor răului; după Liturghia la Yankee Stadium, plecarea spre Roma


(RV - 20 aprilie 2008) Ultima zi a lui Benedict al XVI-lea pe pământ american. Duminică 20 aprilie, New York, ora 9.30, 16.30 în România. Moment emoţionat de rugăciune şi reculegere al lui Benedict al XVI-lea la locul numit Ground Zero, acolo unde odinioară se aflau cele două turnuri gemene distruse în atentatul terorist de la 11 septembrie 2001. În cursul după amiezii, Pontiful celebrează o Sfântă Liturghie pe Yankee Stadium cu participarea reprezentanţilor din toate Statele Americane şi mai ales din circumscripţiile ecleziastice jubiliare care împlinesc 200 de ani, Baltimore, de la înălţarea la rangul de arhidieceză, şi Boston, Louisville şi New York de la instituirea loc ca dieceze.
Dar să revenim la locul fostului complex World Trade Center cu cele două turnuri gemene, The Twin Towers, înalte de 411.48m, distruse în atenatul de la 11 septembrie provocând 2896 de victime. În locul celor două turnuri se află astăzi „Ground Zero”, un enorm crater împrejmuit, de o adâncime de circa 80. De jos, de la Bed Rock, nivelul stâncos, se înalţă acum o cruce. Potrivit protocolului, automobilul papal s-a oprit la circa două treimi depărtare de rampă. Între timp lumea aştepta în tăcere, ascultând vibranta şi sfâşietoarea melodie scoasă cu măestrie de către un artist din corzile violoncelului.
• Secvenţe muzicale.
Benedict al XVI-lea însoţit de cardinalul Edward Egan, arhiepiscopul de New York a coborât până la „Bed Rock”, adică până la nivelul stâncos al craterului. Acolo erau prezenţi primarul de New York, Michael Bloomberg, guvernatorii Statelor New York şi New Jersey, respectiv David A. Paterson şi John Corzine şi 24 de persoane reprezentând categoriile care au intervenit în ajutorul victimelor atentatului: pompieri, protecţie civică, poliţie, reprezentanţi ai răniţilor şi ai rudelor victimelor.

În programul vizitei, moment prelungit de tăcere şi reculegere a lui Benedict al XVI-lea îngenuncheat în faţa unei lumânări pe care a aprins-o pentru victimele atentatului.
 
Apoi, în picioare a rostit următoarea rugăciune:
• „O, Dumnezeule al iubirii, compasiunii şi reconcilierii
îndreaptă-Ţi privirea spre noi, popor de multe credinţe şi tradiţii diverse,
care ne-am reunit astăzi în acest loc,
scenariu de incredibilă violenţă şi durere.

Te rugăm, în bunătatea Ta,
să dai lumină şi odihnă veşnică
tuturor acelora care au murit în acest loc:
cei dintâi care au răspuns cu eroism,
pompierii noştri, agenţi de poliţie,
lucrători în serviciile de urgenţă
şi din personalul Căpităniei Portului,
împreună cu toţi nevinovaţii, bărbaţi şi femei,
victime ale acestei tragedii
numai pentru că munca şi serviciul lor
i-au adus aici în ziua de 11 septembrie 2001.

Te rugăm, în îndurarea Ta,
să dai vindecare acelora care,
datorită prezenţei lor aici în acea zi,
suferă de leziuni şi boală.
Vindecă, de asemenea, suferinţa familiilor încă îndoliate
şi a tuturor acelora care au pierdut persoane dragi în această tragedie.
Dă-le tăria de a continua să trăiască cu speranţă şi curaj.

Îi amintim şi pe aceia
care au suferit moartea, au fost răniţi şi toţi care au pierdut pe cei dragi ai lor
în aceeaşi zi la Pentagon
şi la Shanksville în Pennsylvania.
Inimile noastre sunt una cu ale lor
în timp ce rugăciunea noastră cuprinde
chinul şi suferinţa lor.

Dumnezeule al păcii, poartă pacea Ta
în lumea noastră violentă:
pace în inimile tuturor bărbaţilor şi femeilor
şi pace între naţiunile pământului.
Îndreaptă-i spre calea Ta de iubire
pe cei care au inima şi mintea
consumate de ură.

Dumnezeule al înţelegerii,
copleşiţi de dimensiunea uriaşă a acestei tragedii
căutăm lumina şi călăuzirea Ta
în timp ce suntem în faţa unor evenimente
atât de cutremurătoare.
Dă acelora ale căror vieţi au fost cruţate
să poată trăi astfel încât vieţile pierdute aici
să nu fi fost pierdute în zadar.

Îmbărbătează-ne şi mângâie-ne,
întăreşte-ne în speranţă
şi dă-ne înţelepciunea şi curajul
să muncim neobosit pentru o lume
în care adevărata pace şi iubire să domnească
între naţiuni şi în inimile tuturor.
 
Terminată rugăciunea, papa Benedict a stropit cu apă sfinţită, în cele patru zări, locul şi persoanele prezente şi a dat întreita binecuvântare.
 
• Binecuvântarea papală.
Apoi, Papei i-au fost prezentate autorităţile şi reprezentanţii categoriilor de intervenţie şi ai victimelor şi supravieţuitorilor.

De la Ground Zero, papa Benedict parcurgând distanţa de 13 km, s-a transferat la reşedinţa de la sediul Misiunii diplomatice a Sfântului Scaun pe lângă ONU.

La 14.30 ora locală, 21.30 în România, Liturghie prezidată de Papa pe Yankee Stadium din New York, iar la 20.30, ora locală, luni 21 aprilie, ora 3.30 în România, decolarea de pe aeroportul J.F. Kennedy din New York, cu destinaţia Roma-Ciampino, unde Pontiful urmează să sosească luni 21 aprilie, la 10.45 ora locală.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.