Viaţa veşnică : comuniunea cu Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt. Omilie la Duminica a V-a a Paştelui

(RV - 19 aprilie 2008) E ziua Domnului. În a cincia duminică a Paştelui Liturghia ne propune Evanghelia în care Isus îndeamnă ucenicii să aibă încredere deoarece în casa Tatălui sunt multe lăcaşuri iar el se duce să le pregătească un loc. Dar ucenicii l-au întrebat: care este calea pentru a ajunge acolo? Isus le-a răspuns: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine”.
Deci întrebarea este cum vom putea fi într-o zi cu Isus în împărăţia tatălui său. Problema pusă este cea a vieţii veşnice. Este problema cea mai importantă din istoria religioasă a umanităţii. Este la fel şi pentru istoria lui Israel care se ruga şi se roagă şi astăzi astfel: „ Inima mea şi carnea mea năzuiesc spre Dumnezeul cel viu (Ps. 83/84,3); „Faţa ta, Doamne, o caut; nu-ţi ascunde faţa ta de la mine”(Ps 26/27,8).

 
Toată evlavia, toată pietatea lui Israel pe timpul lui Isus era orientată spre dobândirea vieţii veşnice. Cine ar crede că speranţa lui Israel se rezolvă şi azi doar într-o speranţă pământească „un singur Dumnezeu, un singur popor şi un singur pământ” nu este pe drumul drept.

În alte cuvinte Sfântul Ioan vrea să răspundă la întrebarea: „Ce este viaţa veşnică?
Şi dă două răspunsuri: primul construit pe schema şi pe imaginile culturii lui Israel şi ale tuturor popoarelor lumii antice; al doilea este conform credinţei în Isus.
Primul răspuns prezintă viaţa veşnică după modelele propuse de rabini: ca o casă, casa părintească a lui Dumnezeu în care sunt „multe lăcaşuri”, adică spaţii la dispoziţia tuturor celor care, după ce au practicat Legea lui Dumnezeu pe pământ, au dreptul să trăiască o viaţă senină în împărăţia veşnică.
Este clar că este vorba despre o imagine, ce se adaugă multor altora prin care în Biblie este prezentată viaţa veşnică: ca un munte sfânt, pe care trebuie să urci pentru a-l vedea pe Dumnezeu; ca un fluviu bogat în ape care satură setea religioasă a omului; ca un banchet, la care se vor aşeza, la sfârşitul timpurilor, toţi fiii lui Dumnezeu; ca o grădină minunată în care omul va fi fericit pentru totdeauna. Biblia este astfel un catehism în imagini. Trebuie însă ca aceste simboluri să fie traduse în adevăr.

La Tatăl prin Fiul. Ne ajută să traducem aceste simboluri însuşi Sfântul Ioan care în continuarea acestei cateheze explică: „Aceasta este viaţa veşnică, ca să te cunoască pe tine, unicul Dumnezeu adevărat şi pe acela pe care l-ai trimis, Isus Cristos” (In 17,3). Scrisese deja în prima sa epistolă că creştinii intră în comuniune cu Tatăl prin Isus Cristos, pentru că „el este Viaţa veşnică, pe care Dumnezeu a împărtăşit-o oamenilor”.
Acum ne apare mai clar pentru ce la începutul Evangheliei duminicale Isus spune apostolilor săi: „Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în mine”. Între Isus şi Dumnezeu, Tatăl său, există o comuniune de lucrare dar şi de natură. Se înţelege şi pentru ce, răspunzând lui Toma care îşi manifesta nedumerirea, Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”.
Prin această prezentare a vieţii veşnicie, dată de Isus, dispare marea casă cu „lăcaşuri multe”, şi rămâne viaţa veşnică în sensul de comuniune cu Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.
Duminică plăcută, iubiţi ascultători.

 
Aici serviciul audio: