2008-04-16 20:08:47

Respect şi prietenie încă de la sosire: papa Benedict a păşit pe pământul Statelor Unite. Tema călătoriei: "Cristos , speranţa noastră"


(RV - 16 aprilie 2008) Primire călduroasă, marţi 15 aprilie pentru papa Benedict al XVI-lea sosit în Statale Unite şi întâmpinat la scara avionului pe aeroportul militar din Washington de preşedintele Statelor Unite George W. Bush, împreună cu soţia Laura şi una din fiicele lor. A fost prima dată când preşedintele american primeşte un Şef de Stat care aterizează pe aeroport, cum spusese zilele trecute, din respectul pe care îl merită Papa.
Avionul Boeing 777 al Companiei Alitalia, denumit „Shepherd One” (Păstorul 1), a aterizat la baza aeriană militară - Andrews Air Force Base - la 16 ora locală, 23 ora României. Un salut cu totul informal, în afara protocolului, în semn de respect şi de prietenie: doar timpul de a-l însoţi pa Papa la maşina sa pentru a se transfera la sediul nunţiaturii apostolice din capitala americană. Ceremonia oficială de sosire era prevăzută pentru miercuri, conform protocolului, la Casa Albă, tocmai în ziua în care Pontiful împlineşte 81 de ani.
Dar să-l ascultăm pe unul dintre trimişii noştri, Pietro Cocco.
• „Sosirea Papei la aeroportul din Washington şi salutul cordial al preşedintelui Bush şi al preşedinţiei episcopilor americani conduşi de cardinalul Francis George, arhiepiscop de Chicago, dar fără discursul oficiale, însoţită de o mulţime în sărbătoare, şi de masivă prezenţă de jurnalişti şi operatori de televiziune, au oferit o imagine semnificativă aşteptărilor care însoţesc această a opta călătorie apostolică internaţională a lui Benedict al XVI-lea. Desigur, există o mare dorinţă de a-i asculta cuvântul, încurajarea într-un moment important şi delicat din istoria ţării şi a Bisericii. Iar Papa este conştient şi deja în colocviul avut cu ziariştii în avionul care-l purta în Statele Unite a vorbit despre călătoria sa ca de un moment de reflecţia asupra trecutului dar mai ales asupra viitorului, asupra modului în care trebuie să se răspundă marilor provocări ale timpului nostru.
 
Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.