2008-04-16 20:09:10

Obiectivele călătoriei apostolice, ilustrate de Benedict al XVI-lea în colocviul cu jurnaliştii la bordul aeronavei spre Washington


RV 16 apr 2008. "Merg în Statele Unite cu bucuria de a întâlni un mare popor şi o mare Biserică": a afirmat Benedict al XVI-lea în timpul colocviului cu jurnaliştii la bordul aeronavei, înainte de aterizarea la Washington. "Cunosc această mare Ţară, a afirmat Pontiful, marea vivacitate a Bisericii în pofida tuturor problemelor; sunt mulţumit că pot întâlni în acest moment istoric, fie pentru Biserică fie pentru Naţiunile Unite, acest mare popor şi această mare Biserică; merg chiar cu multă bucurie!". Aceasta era starea sufletească a Papei înainte de sosirea în capitala Statelor Unite. Jurnaliştii de la bordul avionului au cerut apoi Papei care sunt obiectivele principale ale vizitei sale. Benedict al XVI-lea a indicat două:
• "Primul obiectiv este vizita la Biserica din America, în Statele Unite, şi natural, la întreaga naţiune. Al doilea, este vizita la Naţiunile Unite: şi aici este un motiv particular, cei 60 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului".
Această Declaraţie, a continuat apoi Sfântul Părinte, este "filosofia fondantă a Naţiunilor Unite şi fundamentul uman şi spiritual pe care sunt construite". În ea se reflectă "o antropologie care recunoaşte omul ca subiect de drept precedent oricărei instituţii şi oricărei valori comune universal valabile". Chiar în acest moment de "criză a valorilor", afirmă Benedict al XVI-lea, este important să se folosească ocazia acestei aniversări pentru a "redescoperi conştiinţa" acestei concepţii fundamentale.
Referindu-se la Biserica din Statele Unite, un jurnalist a observat că e vorba de o Biserică vie, dar în suferinţă, după cazurile de abuzuri sexuale comise de o parte a preoţilor. La această întrebare, Benedict al XVI-lea a răspuns direct în limba engleză:
• "Este o mare suferinţă pentru Biserica din Statele Unite şi pentru Biserică, în general şi pentru mine personal, faptul că toate acestea s-au putut întâmpla. Mi-e greu să înţeleg cum a fost posibil ca unii preoţi să poată greşi în acest mod în misiunea lor de a duce iubirea lui Dumnezeu acestor copii. Mă ruşinez profund pentru aceasta şi vom face tot posibilul ca să nu se mai repete în viitor".
Papa a continuat spunând că pedofilii vor fi excluşi în modul cel mai categoric de la sacramentul preoţiei şi că reacţia Bisericii se concretizează pe trei planuri: mai întâi la nivelul dreptăţii, pentru a veni în ajutorul victimelor; apoi, la nivel pastoral: "aceste persoane, a afirmat, au nevoie de vindecare, asistenţă şi reconciliere"; al treilea nivel, în fine, se referă la seminarii, unde se impune un discernământ foarte sever, pentru că, sunt cuvintele Papei, "este mai important să avem preoţi buni decât preoţi mulţi".
O altă întrebare s-a referit apoi la fenomenul imigraţiei din Statele Unite, unde nu lipsesc reacţii de intoleranţă. Papa a răspuns că este o problemă vastă şi complexă, dar a pus accentul pe chestiunea separării familiilor imigranţilor, care trebuie să fie sprijinte:
• "Soluţia fundamentală este aceea de a nu mai fi nevoie de emigrare, creând locuri de muncă suficiente, un ţesut social suficient pentru ca nimeni să nu mai fie constrâns să emigreze pentru a găsi toate acestea. Aşadar, trebuie să lucrăm cu toţii pentru ca fiecare Ţară să aibă posibilitatea de a oferi propriilor cetăţeni un loc de muncă şi un viitor. Şi despre acest lucru vreau să vorebesc cu preşedintele, pentru că mai ales Statele Unite trebuie să ajute Ţările în curs de dezvoltare. Este în interesul tuturor, nu numai al acestor ţări, dar şi al Statelor Unite şi al lumii". "Ceea ce se poate face, trebuie făcut", a încheiat Sfântul Părinte, elogiind apoi şi răspunsul Bisericii americane la problema imigranţilor: "între atâtea lucruri dureroase, a afirmat, să nu uităm că există şi atâta umanitate şi atâtea iniţiative pozitive".

În fine, o întrebare legată de laicitatea din America. Papa a recunoscut valoarea modelului american chiar dacă, a observat, Europa a avut o altă istorie. Dar în Statele Unite, laicitatea a găsit un fundament chiar în iubirea faţă de religie în autenticitatea ei, care poate fi trăită în mod liber şi fără constrângeri.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.