„Plures efficimur quoties metimur a vobis: sanguis martyrum semen christianorum", papa Benedict al XVI-lea celebrând memoria mărturisitorilor credinţei din secolul 20

(RV - 7 aprilie 2008) Pomenirea în rugăciune şi cinstirea martorilor credinţei din secolul XX: în acest spirit papa Benedict al XVI-lea, în cursul după amiezii de luni, începând de la ora 17.30, s-a aflat în vizită la bazilica Sfântul Bartolomeu de pe Insula Tiberină din Roma, memorial, întocmai, al martirilor zilelor noastre. Aici a prezidat un serviciu liturgic constând dintr-o celebrare a Cuvântului. La sosire, Pontiful a fost întâmpinat de cardinalul Camillo Ruini, vicar general pentru dieceza Romei şi de responsabilii Comunităţii Sfântul Egidiu căreia, din 1993, i-a fost încredinţată bazilica.

O celebrare emoţionantă, bine pregătită şi intens participată de întreaga Comunitate care împlineşte 40 de ani de la înfiinţarea ei în 1968, an de profunde transformări, anul „primăverii de la Praga” dar şi anul mişcărilor studenţeşti în tot Occidentul european. După momente de rugăciune alternate de lecturi biblice şi cântări adecvate, a urmat cuvântul Sfântului Părinte.
• „Această întâlnire la antica bazilică „Sfântul Bartolomeu” de pe Insula Tiberină putem să o considerăm - a spus Papa - un pelerinaj al memoriei martirilor secolului al XX-lea, nenumăraţi bărbaţi şi femei, cunoscuţi şi necunoscuţi care în secolul trecut şi-au vărsat sângele pentru Domnul. Un pelerinaj călăuzit de Cuvântul lui Dumnezeu care, ca făclie pentru paşii noştri, lumină pe calea noastră (cf Ps 119,105), luminează cu lumina sa viaţa fiecărui credincios. De către iubitul meu predecesor Ioan Paul al II-lea acest templu a fost destinat în mod expres să fie loc al memoriei martirilor secolului 20 şi încredinţat de el Comunităţii Sfântul Egidiu, care anul acesta aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru cea de-a 40-a aniversare a începuturilor ei.

Papa a salutat cu afecţiune cardinalii şi episcopii prezenţi la celebrare, pe profesorul Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii Sfântul Egidiu mulţumindu-i totodată pentru cuvintele de salut, pe prof. Marco Impagliazzo, preşedintele Comunităţii, asistentul mons Matteo Zuppi precum şi pe mons. Vincenzo Paglia, episcop de Terni-Narni-Amelia.

În acest loc încărcat de amintiri ne întrebăm: pentru ce aceşti fraţi ai noştri martiri nu au căutat să salveze cu orice preţ bunul de neînlocuit al vieţii? Pentru ce au continuat să slujească Biserica, în pofida unor grave ameninţări şi intimidări? În această bazilică, unde sunt păzite relicvele apostolului Bartolomeu şi unde se venerează rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Adalbert, auzim răsunând mărturia elocventă a tuturor celor care, nu numai de-a lungul secolului 20, dar de la începuturile Bisericii trăind iubirea şi-au oferit în martiraj viaţa lui Cristos. În icoana pusă deasupra altarului mare, care reprezintă câţiva dintre aceşti martori ai credinţei, domină cuvintele din Apocalips: „ Aceştia sunt cei care vin din încercarea cea mare”(7,13). Bătrânului care întreabă cine sunt şi de unde vin cei ce sunt îmbrăcaţi în haine albe, i se răspunde că sunt cei care „şi-a spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului”(Ap 7,14). Este un răspuns care, la prima vedere, pare ciudat. Dar în limbajul cifrat al Vizionarului din Patmos aceasta conţine o referinţă precisă la flacăra albă a iubirii, care l-a făcut pe Cristos să-şi verse sângele pentru noi. În virtutea acelui sânge, am fost purificaţi. Susţinuţi de acea flacără şi martirii şi-au vărsat sângele şi s-au purificat în iubire: în iubirea lui Cristos care i-a făcut capabili să se jertfească la rândul lor din iubire. Isus a spus: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Orice martor al credinţei trăieşte această iubire „mai mare” şi, după exemplul Învăţătorului, este gată să sacrifice viaţa pentru Împărăţie. În felul acesta se devine prieteni ai lui Cristos; astfel omul se conformează Lui, acceptând sacrificiul până la extrem, fără a pune limite darului iubirii şi slujirii credinţei.

• Secvenţe muzicale din timpul celebrării liturgice.
Poposind lângă cele şase altare, care amintesc creştinii căzuţi sub violenţa totalitară a comunismului, nazismului, cei ucişi în America, în Asia şi Ocean ia, în Spania şi Mexic, în Africa, parcurgem din nou în mod ideal multele istorii dureroase din secolul trecut. Atâţia au căzut în timp ce îndeplineau misiunea evanghelizatoare a Biserici: sângele lor s-a amestecat cu cel al unor creştini autohtoni cărora le fusese împărtăşită credinţa. Alţii, adesea, în condiţie de minoritate, au fost ucişi din ură faţă de credinţă. În fine, nu puţini s-au jertfit pentru a nu-i abandona pe nevoiaşi, pe cei săraci, credincioşii încredinţaţi lor, netemându-se de ameninţări şi de pericole. Sunt episcopi, preoţi, călugăriţe şi călugări, credincioşi laici. Sunt atât de mulţi! Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, în celebrarea ecumenică jubiliară pentru noii martiri, desfăşurată pe 7 mai 2000 la Colosseum, a spus că aceşti fraţi şi surori în credinţă sunt ca o mare frescă a umanităţii creştine a secolului 20, o frescă a Fericirilor, trăită până la vărsarea sângelui. Şi obişnuia să repete că mărturia lui Cristos până la vărsarea sângelui vorbeşte cu un voce mai puternică decât dezbinările trecutului.

Este adevărat: aparent pare că violenţa, totalitarismele, persecuţia, brutalitatea oarbă se dezvăluie mai tari, reducând la tăcere glasul martorilor credinţei, care, pe plan omenesc, pot să pară ca înfrânţi ai istoriei. Dar Isus înviat luminează mărturia lor şi înţelegem astfel sensul martiriului, În această privinţă Tertulian afirmă: „Plures efficimur quoties metimur a vobis: sanguis martyrum semen christianorum - Noi devenim mai mulţi ori de câte ori suntem seceraţi de voi: sângele martirilor este sămânţă de noi creştini” (Apologeticum, 50,13: CCL, 1,171). În înfrângerea, în umilirea tuturor celor care suferă din cauza Evangheliei, acţionează o forţă pe care lumea nu o cunoaşte: „Atunci când sunt slab - exclamă apostolul Paul-, atunci sunt mai puternic (2Cor 12.10). Este forţa iubirii, lipsită de apărare şi victorioasă în aparenta înfrângere. Este forţa care sfidează şi învinge moartea.

Şi acest al XXI-lea secol s-a deschis sub semnul martiriului. Când creştinii sunt cu adevărat ferment, lumină şi sare a pământului, devin şi ei, aşa cum s-a întâmplat cu Isus, obiect de persecuţii; asemenea Lui sunt „semn de contradicţie”. Convieţuirea fraternă, iubirea, credinţa, opţiunile în favoarea celor mai mici şi săraci, care marchează existenţa Comunităţii Sfântul Egidiu, suscită uneori o aversiune violentă. Cât de util este atunci a privi la mărturia luminoasă a celui care ne-a precedat sub semnul unei fidelităţi eroice până la martiriu”. Şi în această antică bazilică, datorită grijii Comunităţii Sfântul Egidiu, este păzită şi venerată memoria atâtor martori ai credinţei, căzuţi în timpuri recente. Dragi prieteni ai Comunităţii Sfântul Egidiu, privind la aceşti eroi ai credinţei, sforţaţi-vă şi voi să imitaţi curajul şi perseverenţa în a sluji Evanghelia, mai ales în rândul celor săraci. Fiţi făuritori de pace şi de reconciliere între cei care sunt duşmani sau se luptă între ei. Hrăniţi credinţa voastră cu ascultarea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, cu rugăciunea zilnică, cu participarea activă la Sfânta Liturghie. Prietenia adevărată cu Cristos va fi izvorul iubirii voastre reciproce. Susţinuţi de Duhul său, veţi putea contribui la construirea unei lumi mai fraterne. Fecioara Sfântă, Regina Martirilor, să vă susţină şi să vă ajute să fiţi martori autentici ai lui Cristos. Amin.

Aici serviciul audio: