2008-04-07 18:08:13

Benedict al XVI-lea către episcopii din Insulele Antile: Întăriţi identitatea creştină, prin intermediul şcolilor catolice şi al seminarelor


(RV – 7 aprilie 2008) Spiritualitatea creştină şi lunga tradiţie catolică din Insulele Antile au permis înrădăcinarea – în populaţiile arhipelagului centro-american – a acelor valori fundamentale care astăzi, mai mult ca oricând, sunt necesare pentru a contrasta derivele materialismului şi relativismului etic,care nu au ocolit această zonă.
Benedict al XVI-lea i-a primit – luni dimineaţă – pe prelaţii din Antile, care au încheiat vizita „ad Limina” şi i-a îndemnat să acorde o mare atenţie formării tinerilor, fie celei vocaţionale – în seminarii, fie celei culturale – în şcolile catolice.
Apelativul de „paradisuri” naturale – dat acestor insule şi datorat extraordinarei frumuseţii terestre şi marine a numeroase insule situate între Oceanul Atlantic şi Marea Caraibilor maschează plăgile sociale care lovesc acest lung arc de teritorii – unde se vorbeşte engleză, franceză şi olandeză; răni cu care Biserica locală se confruntă zilnic şi despre al căror impact devastator, Benedict al XVI spune:
• „În diferite grade, ţărmurile voastre au fost lovite de aspectele negative ale industriei spectacolului, de exploatarea turistică, de flagelul comerţului cu arme şi droguri, influenţe care, nu doar ameninţă viaţa familială şi zguduie temeliile valorilor culturale tradiţionale, dar au şi tendinţa de a înrâuri în mod negativ politica locală”

Astfel de probleme – a subliniat Papa – reprezintă „provocări importante” pentru cele 13 episcopate care compun Conferinţa Episcopală din Insulele Antile. De vitală importanţă – a reamintit Benedict al XVI-lea – este neobosita promovare a vocaţiilor, împreună cu formarea permanentă şi călăuzirea preoţilor. „Sprijiniţi cu atenţie seminarele locale”, a recomandat Sfântul Părinte prelaţilor din Insulele Antile, şi verificaţi formarea tinerilor preoţi, pentru ca aceştia să poată conta pe o ofertă „de programe de formare permanentă” necesare „pentru construirea identităţii sacerdotale”. Benedict al XVI-lea a adus în atenţia episcopilor Conferinţei din Insulele Antile o altă chestiune extrem de actuală, cea a familiei:
• „Dragi fraţi, fiecare dintre voi simte marea responsabilitate de a face tot posibilul pentru susţinerea căsătoriei şi a vieţii familiale, ce constituie izvorul principal de coeziune în interiorul comunităţii, aşadar de vitală importanţă în ochii autorităţilor civile, În privinţa acestui aspect, marea reţea a şcolilor catolice din regiunea voastră poate juca un rol substanţial.”

În ciuda numeroaselor dificultăţi cu care se confruntă Insulele Antile, Benedict al XVI-lea a dorit să încheie discursul cu un îndemn plin de speranţă, ai cărui întâi mesageri – către populaţiile din regiune – să fie episcopii:
• „Fiţi martori curajoşi ai luminii lui Cristos, care indică familiilor o direcţie şi o ţintă şi fiţi mari predicatori ai forţei Evangheliei, care trebuie să pătrundă în modul lor de a gândi, în criteriile lor de judecată şi în normele de comportament. Sunt încrezător că mărturia voastră, trăită în extraordinarul „DA!” spus de Dumnezeu umanităţii, va încuraja populaţiile voastre să respingă distructivele tendinţe sociale şi să caute 'credinţa în acţiune', care îmbrăţişează tot ceea ce generează noua viaţă a Rusaliilor”.
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.