Untdelemnul milostivirii divine pentru vindecarea rănilor grave ale divorţului şi avortului, recomandat de Papa primind participanţii la Congresul promovat la Roma de Institutul "Ioan Paul al II-lea" de Studii asupra căsătoriei şi familiei

(RV - 5 aprilie 2008) Într-un context cultural marcat de un crescând individualism, de hedonism şi, prea adesea, şi de lipsa de solidaritate şi de sprijin social corespunzător, „libertatea umană, în faţa dificultăţilor vieţii, este purtată de fragilitatea ei la decizii dureroase: între acestea, avortul şi divorţul sunt „culpe grave” dar faţă de cine le săvârşeşte Biserica trebuie „să se apropie cu iubire şi delicateţe”. A afirmat Benedict al XVI-lea întâlnind sâmbătă dimineaţă participanţii la Congresul internaţional intitulat „Untdelemn peste răni”. Un răspuns la plăgile avortului şi divorţului -, promovat de Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru studii asupra căsătoriei şi familiei.
Suferinţele pe calea dureroasă a avortului şi divorţului pot găsi alinare în lumina Evangheliei Milostivirii, care se adresează omului concret şi păcătos „pentru a-l ridica din nou din orice cădere, pentru a-l restabili de orice rană”.

Prezentând această legătură inseparabilă dintre încredinţarea iubirii milostive şi decizii în contrast cu respectul datorat vieţii umane sau cu indisolubilitatea legământului conjugal, Benedict al XVI-lea indică direcţia Bisericii pentru a înfrunta problema plăgilor, trăite de multe persoane, ale avortului şi divorţului:
• „De aceste persoane Biserica are îndatorirea primară de a se apropia cu iubire şi delicateţe, cu grijă şi atenţie maternă, pentru a le vesti apropierea îndurătoare a lui Dumnezeu faţă de ele în Isus Cristos. El este, de fapt, cum învaţă Părinţii, adevăratul Bun Samaritean, devenit aproapele care toarnă untdelemn şi vin peste rănile noastre şi care ne conduce la hanul cel mai apropiat, la Biserică, în care face să fim îngrijiţi, încredinţându-ne slujitorilor ei şi plătind personal cu anticipaţie pentru vindecarea noastră”.

Divorţul şi avortul - explică Papa - sunt alegeri de natură diferită, „uneori maturizate în circumstanţe dificile şi dramatice, care comportă deseori traume şi sunt sursă de profunde suferinţe pentru cine le săvârşeşte”. Aceste plăgi - adaugă Sfântul Părinte - lovesc şi victime nevinovate: copilul abia conceput şi încă nenăscut, fiii implicaţi în ruperea legăturilor familiale”. Şi lasă răni ce marchează viaţa în mod indelebil:
• „Judecata etică a Bisericii în privinţa divorţului şi avortului săvârşit este clară şi cunoscută tuturor: este vorba de păcate grave care, în măsură diferită şi ţinând cont de responsabilităţile subiective, lezează demnitatea persoanei umane, implică o profundă injustiţie în raporturile umane şi sociale şi ofensează pe Dumnezeu însuşi, garantul pactului conjugal şi autorul vieţii. Şi cu toate acestea Biserica, după pilda Divinului său Învăţător, are întotdeauna în faţă persoanele concrete, în special cele mai slabe şi nevinovate, care sunt victime ale nedreptăţilor şi păcatelor, precum şi acei bărbaţi şi femei, care comiţând asemenea acte s-au încărcat cu vinovăţii şi le poartă rănile lăuntrice, căutând pacea şi posibilitatea unei îndreptări”.

„Orice ’nu’ pe care Biserica îl pronunţă în indicaţiile sale morale şi asupra cărora - notează Papa - uneori se opreşte în mod unilateral atenţia opiniei publice, este în realitate un mare ’da’ pentru demnitatea persoanei umane, a vieţii şi capacităţii sale de a iubi. Benedict al XVI-lea explică apoi că, chiar şi rănile cele mai chinuitoare ale sufletului, pot fi tămăduite încredinţându-se iubirii milostive:
• „Pornind de la această milostivire Biserica nutreşte o nepotolită încredere în om şi în capacitatea sa de a se îndrepta. Ea ştie că, prin ajutorul harului, libertatea umană este capabilă de dăruirea de sine definitivă şi fidelă, care face posibilă căsătoria unui bărbat şi a unei femei ca pact indisolubil, că libertatea umană chiar şi în circumstanţele cele mai dificile este capabilă de extraordinare gesturi de sacrificiu şi de solidaritate pentru a primi viaţa unei noi fiinţe umane”.

Programul bunului samaritean şi al ucenicilor Domnului - a continuat Sfântul Părinte - este „o inimă care vede unde este nevoie de iubire şi acţionează în consecinţă”. În faţa dramei divorţului, atenţia solidară şi pastorală va trebui să caute să procedeze astfel ca fiii, atunci când se rupe pactul conjugal, să ni fie victime inocente ale conflictelor dintre părinţi. Referindu-se la plaga avortului, Papa adresează apoi un îndemn stăruitor, cuprins în Enciclica Evangelium vitae, femeilor care poartă în suflet această profundă rană:
• „Nu vă lăsaţi cuprinse de descurajare şi nu abandonaţi speranţa. Să ştiţi să înţelegeţi, mai degrabă, ceea ce s-a petrecut şi să interpretaţi faptul în adevărul său. Dacă nu a-şi făcut-o încă, deschideţi-vă cu umilinţă şi încredere părerii de rău: Tatăl oricărei milostiviri vă aşteaptă pentru a vă oferi iertarea sa şi pacea sa în sacramentul Reconcilierii. Aceluiaşi Părinte şi aceleiaşi milostiviri puteţi să-i încredinţaţi cu speranţă copilul vostru”.

„Nu există pentru om alt izvor de speranţă, în afara milostivirii lui Dumnezeu”.
Bărbaţi şi femei din zilele noastre se găsesc uneori despuiaţi şi răniţi pe marginea străzilor pe care le parcurgem, „adesea fără ca cineva să le asculte strigătul după ajutor şi să se alăture chinului lor pentru a-l uşura şi înlătura”. „Numai în atitudinea iubirii milostive - afirmă, în fine, papa Benedict - ne putem apropia pentru a purta ajutor şi permite victimelor să se ridice şi să reia drumul existenţei”.
 
Aici serviciul audio: