Cristos este milostivirea Tatălui

(RV - 31 martie 2008) Dumnezeul nostru”vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (cf 1Tim 2,4). Dar să notăm bine că „toţi” nu vrea să însemne „atâţia”, „mulţi”, ci vrea să spună exact „toţi, cum de altfel ne amintesc cele trei parabole din Evanghelia după Luca. El nu se mulţumeşte în realizarea mântuirii cu mici procentaje: unul din doi, ca în parabola celor doi fii; nici cu procentaje mari, precum nouă din zece ca monedele în mâna femeii, nici cu procentaje foarte înalte, ca nouăzeci şi nouă din o sută, câte sunt oile aflate la adăpost. El vizează totul.

Oricât oamenii ar fi de distraţi, de neatenţi, obtuzi şi rebeli, nu este uşor pentru ei să scape de un Dumnezeu care doreşte să recupereze pentru prietenia cu El orice făptură umană născută din iubirea sa şi astfel nici una să nu rămână în afara destinului de iubire pe care l-a hărăzit tuturor.

Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, a voit ca milostivirea să constituie sensul ultim al universului şi însăşi raţiunea lucrării sale creatoare; este un Dumnezeu care a plăsmuit omul ca ultima operă, capodopera finală, tocmai pentru că în el a aflat pe cineva căruia să-i poată ierta păcatele; este un Dumnezeu care din veşnicie a decis să ni-l dăruiască pe unicul său Fiu ca un mare sacrament al divinei îndurări, pentru ca el să devină pentru noi „înţelepciunea, dreptatea, sfinţenia şi mântuirea” (1Cor 1,30).
(Traducere din Card. Giacomo Biffi „Una sorte bellissima, Piemme 2003)