2008-03-30 19:31:51

Papa invită credincioşii să se roage pentru ca preoţii să fie mai bine formaţi cultural şi spiritual: intenţia misionară pentru luna aprilie


(RV - 30 martie 2008) „Pentru ca viitorii preoţi ai tinerelor Biserici să fie din ce în ce mai mult formaţi cultural şi spiritual pentru a evangheliza naţiunile lor şi lumea întreagă”; este intenţia misionară de rugăciune propusă de papa Benedict al XVI-lea pentru luna aprilie. Papa invită deci credincioşii să dedice mai multe resurse pentru a da Bisericii preoţi cu o adecvată pregătire umană, intelectuală şi pastorală.

Pentru o reflecţie asupra acestui subiect, să-l ascultăm pe mons. Aldo Martini, preşedintele Operei de promovare pentru Alfabetizare în lume (OPAM):
• „În tinerii pe care îi întâlnesc şi care sunt trimişi aici să studieze la Roma, văd o mare dorinţă de a se pregăti bine, adică de a profita de toate posibilităţile pe care Roma le oferă. Văd însă, în unii, tentaţia puternică de a nu se reîntoarce apoi în respectivele dieceze deoarece rămân puţin ademeniţi de atâtea mijloace pe care societatea noastră le oferă. Prin urmare aceasta este o problemă reală care adesea este discutată cu episcopii care îşi manifestă preocupările lor şi se gândesc: ‚Noi trimitem preoţi la Roma, facem atâtea eforturi şi apoi nu se întorc şi astfel diecezele noastre sărăcesc”.

Care sunt dificultăţile majore în formarea intelectuală şi spirituală în teritoriile de misiune, în ţinuturile de nouă evanghelizare?
• „Trebuie să avem în vedere situaţia, realitatea în care aceşti tineri sunt chemaţi să trăiască, să lucreze, situaţii atât de diferite de la biserică la biserică. Unele dintre aceste dieceze sunt extrem de sărace, lipsite de structuri minime pentru a garanta o formare culturală şi spirituală suficiente. De exemplu, nu există seminarii minore sau seminarii mici: îmi spunea un episcop că dacă trimite tinerii săi care au frecventat şcoli din zonă la un seminar dintr-un oraş important, nouă din zece nu sunt admişi tocmai pentru că le lipsesc bazele culturale minime. Apoi lipsa de seminarii, de şcoli, numărul redus al clerului, cu izolarea şi solitudinea ce urmează de aici în viaţa pastorală; dieceze mari cât regiunile italiene Piemont, Lombardia, cu 18-20 preoţi locali, deci lipsă şi de încurajare, de sprijin fratern şi cunoaştem dificultatea celui care trăieşte singur, a celui care e supus în fiecare zi ispitelor de tot felul”.

Ce iniţiative desfăşoară OPAM în sprijinul formării intelectuale şi spirituale a seminariştilor, a tinerilor preoţi?
• „Noi lucrăm în strânsă legătură mereu cu diecezele, cu episcopii. Susţinem de câtva timp încoace construirea de seminarii. A doua iniţiativă este că am lansat adopţia de seminarişti: tocmai într-o dieceză din Republica Democratică Congo, ne-am dat seama să familiile acestor tineri nu puteau să facă faţă în nici un mod cheltuielilor pentru menţinere, cheltuielile pentru instrumentele didactice minime precum creioane, cărţi, caiete. Atunci, cu 120 € pe an, contribuim la adopţia şi la studiile unui seminarist. A treia iniţiativă este o fraternitate preoţească a OPAM, o mică iniţiativă, o fraternitate de preoţi din diferite continente care se întâlnesc o dată pe lună: ne rugăm, medităm împreună asupra Cuvântului lui Dumnezeu în care încercăm să împărtăşim experienţele noastre, istoriile noastre şi personale, cum am ajuns la preoţie. Căutăm căi pentru o evanghelizare care să fie adaptată timpurilor şi culturilor în care Domnul ne cheamă să trăim”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.