De la învierea lui Cristos, la învierea noastră: reflecţia mons. Luigi Negri despre evenimentul Învierii Domnului

RV 27 mar 2008. "În Cristos înviat ne este dată garanţia învierii noastre", afirma miercuri Benedict al XVI-lea în cadrul catehezei de la audienţa generală, centrată pe tema "Trecerea lui Isus de la moarte la viaţă". Învierea lui Cristos, care se face prezentă în Euharistie, constituie "cheia de boltă a creştinismului", a subliniat Sfântul Părinte.

Pentru o reflecţie pe marginea acestei cateheze a Papei, redacţia centrală l-a intervievat pe mons. Luigi Negri, episcop de San Marino – Montefeltro:
• "Evenimentul învierii este un eveniment al vieţii lui Dumnezeu în Cristos, dar şi un eveniment al vieţii omului care crede în Cristos (...). Învierea este viaţa poporului creştin. Noi trebuie să dăm mărturie pentru ceea ce iubirea lui Cristos ne-a făcut să devenim prin moartea şi învierea sa, în Botezul prin care ne-a chemat să fim părtaşi la viaţa sa cea nouă. Învierea Domnului, cu alte cuvinte, ne cere să mergem la rădăcina conştiinţei de sine pentru a ne descoperi ca mărturisitori ai Învierii".

Evident, Învierea este un eveniment care depăşeşte istoria, dar pe care nu o neagă...
• "Într-adevăr, este un eveniment care depăşeşte istoria dar găzduit şi primit în istorie, prin experienţa învierii lui Isus din Nazaret avută de primii mărturisitori, care ne spun că viaţa înviată era nouă dar în strânsă legătură cu viaţa istorică. Acest eveniment transcende total istoria dar rămâne în istorie prin forma sacramentală. Nu există ruptură: este, într-adevăr, o discontinuitate profundă între învierea lui Cristos şi viaţa sa de dinainte, dar în acelaşi timp este şi o continuitate profundă, pentru că acelaşi Cristos trăieşte acum într-o dimensiune nouă a existenţei, e acelaşi Cristos dar care poartă cu sine ceea ce era înainte de moarte şi de înviere, având acum semnele străpungerii cuielor. După înviere, de fapt, arată semnele rănilor pe care le-a primit".

Evangheliile, de altfel, ne vorbesc şi despre frica ucenicilor, iar apoi, se întâmplă ceva extraordinar care îi face curajoşi pînă la jertfa supremă a vieţii...
• "Există o anumită secvenţă a evenimentelor şi a reacţiilor la aceste evenimente care marchează începuturile Bisericii. Certitudinea învierii este un izvor de bucurie, dar al unei bucurii care convieţuieşte încă alături de teamă: este frica celui care se află în mijlocul unor evenimente mai mari decât el. Pe de altă parte, este şi o conştientizare ce devine tot mai puternică, pentru că îi vedem pe ucenici că răspund la misterul lui Cristos prezent în mijlocul lor, sunt deschişi la iniţiativa lui: să ne gândim numai la ucenicii din episodul de la Emaus. Evident, Biserica era chemată să atingă acea configuraţie deplină a lui Cristos înviat, şi într-adevăr, în primele zile încep deja în viaţa Bisericii primele minuni, care nu vor dispărea niciodată, având ca protagonişti pe Petru, Ioan şi pe cei dintâi care l-au urmat".

Aici, serviciul audio: