Două timpuri, înainte şi după Paşte, în comentariul Sfântului Augustin la aclamaţia "Aleluia"

(RV - 28 martie 2008) Programul român Radio Vatican adresează din inimă tuturor ascultătorilor care sărbătoresc acum Paştele Domnului urarea de bucurie şi înnoită speranţă cu multă pace în inimi şi în familii de la Cristos cel înviat, biruitorul păcatului şi al morţii, dar nu putem uita ascultătorii care parcurg acum timpul de pocăinţă al Postului Mare.

Trebuie să mărturisim că în decursul anului întâmpinăm de multe ori o dificultate, deloc neglijabilă, creată de calendarele bisericeşti diferite, cu ciclul marilor sărbători mobile şi frumoasele tradiţii împământenite de secole, vii încă în viaţa credincioşilor. În aceste zile, în timp ce în ţară credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici sunt în Postul Mare şi meditează la Patimile Domnului, catolicii de rit latin şi protestanţii cântă deja bucuria Învierii.

Cred că predica unui Sfânt Părinte al Bisericii despre „Aleluia pascal” ne orientează spre o rezolvare satisfăcătoare pe plan spiritual a dificultăţii. O găsim la oficiul lecturilor de sâmbătă în a cincia săptămână a Paştelui din volumul II al Liturgiei Orelor publicat de editura „Sapientia” din Iaşi. O propunem într-o traducere mai veche transmisă în una din emisiunile noastre de Paşti din anul 1991.

• Melodie gregoriană „Alleluia” din Noaptea de Paşti, într-o catedrală din Slovenia.

„Aleluia” este aclamaţia specifică timpului pascal. Cuvântul derivă din ebraicul „HALLELU-YAH”, expresie compusă di termenul „hallel” care înseamnă „a lăuda”, în sensul de a lăuda tresăltând de bucurie şi termenul „Yah”, o prescurtare a numelui lui Dumnezeu „YHWE”. Deci „aleluia se traduce prin „lăudaţi-l pe Domnul”.

Este manifestarea bucuriei creştine care izbucneşte în solemnitatea Paştelui şi care se transmite la toate sărbătorile anului bisericesc. Se omite doar în Post pentru a sublinia aspectul penitenţial şi a pregăti astfel explozia bucuriei spirituale, curate în Noaptea Învierii.
 
Iată cum comentează sfântul Augustin psalmul 148, care este un psalm de laudă.

„Cugetarea noastră în viaţa de acum trebuie să tindă la preamărirea lui Dumnezeu, căci slava lui Dumnezeu va fi bucuria veşnică a vieţii de dincolo, şi nimeni nu poate fi pregătit pentru viaţa de dincolo, dacă nu s-a străduit de pe acum pentru aceasta.

Astăzi îl preamărim pe Dumnezeu, dar totodată îl şi rugăm. În cântecul nostru de slavă este cuprinsă bucuria, în rugăciune durerea. Fiindcă am primit o făgăduinţă care încă nu ni s-a împlinit; dar cum cel ce a făgăduit nu înşeală, ne găsim bucuria în speranţă; însă făgăduinţa neîmplinindu-se încă, suspinăm în aşteptare. Spre binele nostru, să stăruim în aşteptare până ce va veni fericirea făgăduită şi gemetele vor trece, dăinuind singură preamărirea.

Avem, aşadar, două vieţi: cea pe care o trăim acum, în încercările şi suferinţele pământeşti, şi cea de apoi, care va fi pace şi bucurie veşnică. Ne-a fost rânduită şi celebrarea acestor două timpuri: înainte de Paşti şi după Paşti. Timpul dinainte de Paşti închipuie suferinţa în care trăim acum; iar viaţa noastră de după Paşti este oglinda fericirii veşnice de care vom avea parte mai târziu. Deci înainte de Paşti celebrăm întocmai ce trăim; iar în ceea ce celebrăm după Paşti arătăm ce încă nu am dobândit. De aceea, se cuvine să trăim primul timp în post şi rugăciune, pe cel de-al doilea însă, lăsând la o parte postul, să-l petrecem în cântec şi preamărire. Acesta este înţelesul cântării noastre: Aleluia.

Chipul ambelor timpuri ni s-a arătat mai dinainte în acela care este capul nostru. Patimile Domnului ne arată viaţa aceasta de nevoinţe, căci trebuie să fim încercaţi, să suferim şi în cele din urmă să murim; în schimb, învierea şi preamărirea Domnului ne dezvăluie viaţa pe care o vom dobândi.

Acum, fraţilor, vă îndemn să daţi slavă lui Dumnezeu: este ceea ce facem cu toţii atunci când cântăm „Aleluia”. Lăudaţi pe Domnul spui şi tu altuia, îţi spune şi el ţie. Toţi se îndeamnă unii pe alţii şi toţi răspund îndemnului. Dar lăudaţi-l cu toată fiinţa voastră, adică nu doar cu limba, nu doar glasul nostru să-l laude, ci şi inima noastră, viaţa noastră, faptele noastre.

Desigur, acum când suntem adunaţi în biserică, îl preamărim pe Domnul, dar când fiecare se întoarce la ale sale, parcă preamărirea încetează. Cel care trăieşte mereu cum se cuvine, îl slăveşte pe Domnul neîncetat. Nu vei mai da slavă lui Dumnezeu doar atunci când te vei abate de la dreptate şi de la ceea ce este plăcut lui. Dacă nu te vei îndepărta de la calea cea dreaptă, gura îţi va tăcea, însă viaţa ta va grăi şi Domnul îşi va pleca urechea spre inima ta. Căci precum glasul fiecăruia dintre noi ajunge la urechile noastre, tot astfel gândurile noastre sunt auzite de Domnul” ( Din Comentariul asupra Psalmilor al Sf.Augustin, Ps 148, 1-2: CCL 40, 2165-2166).

• Aceeaşi melodie pascală „Alleluia”.

Aici serviciul audio: