Ora Mamei: celebrare devoţională în Sâmbăta Sfântă în bazilica romană Santa Maria
Maggiore
(RV - 21 martie 2008) În Sâmbăta Sfântă, urmând o tradiţie introdusă cu mulţi
ani în urmă, şi anul acesta începând de la ora 10.30,
în bazilica papală liberiană Sfânta Maria cea Mare din Roma, Santa Maria Maggiore,
va avea loc celebrarea mariană numită „Ora Mamei”, adică ceasul credinţei supreme
a Mariei în apropiata înviere a lui Cristos. În mod obişnuit celebrarea este condusă
de arhipresbiterul bazilicii care în prezent este cardinalul Bernard Francis Law. Această
celebrare, care explică participarea intimă a Mariei la suferinţa lui Cristos este
cea mai potrivită pregătire pentru a trăi marea seară a Învierii. Sâmbătă Sfântă este
într-adevăr „Ora Mariei”, căci murind pe cruce Isus i-a încredinţat Mamei sale pe
discipolii săi şi pe toţi oamenii pe care i-a răscumpărat prin sângele său: „Din clipa
aceea ucenicul a luat-o cu el”. Sâmbăta Sfântă este „Ora Mariei”, aşa cum Vinerea
Sfântă este „Ora lui Isus”, care iubindu-i pe ai săi, El i-a iubit până la sfârşit:
s-a oferit pe sine însuşi pe altarul Crucii. Termenul „ceas”, „oră” apare mai ales
în Evanghelia lui Ioan. Ne amintim de răspunsul dat de Isus Mamei sale la nunta din
Cana: „Femeie, încă nu a sosit ceasul meu”. „Ora Mamei”, această celebrare devoţională
îşi are rădăcinile în liturgia bizantină dar şi în antica tradiţie liturgică latină.
Inspirat din tradiţia Bisericii Răsăritene, care veghează toată noaptea Vinerii Mari
până în dimineaţa Marii şi Sfintei Sâmbete în faţa imaginii lui Cristos în mormânt
expusă la altar, ritul introduce în pietatea liturgiei latine, mai sobră şi austeră,
un suflu liric şi totodată de înaltă teologie prin cântarea troparelor liturgiei orientale.
Episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi participă în număr mare la această
emoţionantă devoţiune în care cântările orientale se referă la „Plânsul Maicii Domnului”
şi al femeilor evlavioase. Este şi acesta un moment în care Biserica respiră cu cei
doi plămâni ai săi, mai ales în acest an când creştinii celor două tradiţii, apuseană
şi răsăriteană, celebrează Paştele la aceeaşi dată. Sâmbăta Sfântă sau Sâmbăta
Mare ne apare astfel în lumina credinţei Mariei ca spaţiu de speranţă. Acea zi de
tăcere în care grupul ucenicilor, mica Biserică se regăsea în jurul Mariei, în credinţa
ei, este o zi speranţă de aşteptare a luminii Învierii. Încă din primele secole
Bisericile din Orient şi din Occident au celebrat împreună legătura misterioasă care
uneşte strâns Vinerea Sfântă cu Duminica Paştelui, trecând prin Sâmbăta mare şi sfântă,
trecând prin inima Mariei şi păstrând-o pe Sfânta Fecioară ca expresie a credinţei
neîntrerupte şi sigure în învierea lui Cristos. De aici, prezenţa în tradiţia liturgică
romano-catolică a unei Liturghii a Sfintei Maria în zi de sâmbătă.