Papa cere încetarea violenţelor în Tibet; necesară, calea dialogului (textul catehezei)
RV 19 mar 2008. Benedict al XVI-lea şi-a manifestat "tristeţea şi durerea
pentru suferinţa atâtor persoane" în Tibet şi a recomandat să fie aleasă calea dialogului:
"prin violenţă problemele se agravează", a afirmat Sfântul Părinte miercuri la audienţa
generală din Vatican, la care au participat circa 15.000 de pelerini şi credincioşi,
veniţi la Roma pentru riturile zilelor sfinte premergătoare Paştelui catolic.
"Urmăresc
cu mare înfrigurare ştirile care vin din Tibet", a afirmat Benedict al XVI-lea la
încheierea audienţei generale. "Simt în inima mea de părinte tristeţe şi durere în
faţa suferinţei atâtor persoane. Misterul Pătimirii şi Morţii lui Isus, pe care-l
retrăim în această săptămână, ne ajută să fim deosebit de sensibili la situaţia lor".
"Prin violenţă – a avertizat – problemele nu se rezolvă, ci numai se agravează". "Vă
invit să vă uniţi la rugăciunile mele. Să cerem lui Dumnezeu atotputernicul, izvorul
luminii, să lumineze minţile tuturor şi să dea fiecăruia curajul de a alege calea
dialogului şi a toleranţei" a încheiat Papa apelul său.
*** Mai jos,
textul catehezei liturgice a papei Benedict al XVI-lea, prezentată miercuri
la audienţa generală din Vatican, dedicată triduumului pascal. Oferim
cateheza Papei în traducerea noastră de lucru. Scurta prezentare a misterelor
fiecărei zile poate fi citită în adunarea liturgică înainte de celebrările respective:
"Dragi
fraţi şi surori, am ajuns la vigilia Triduum-ului Pascal. Următoarele trei zile sunt
numite de obicei "sfinte", pentru că ne fac să retrăim evenimentul central al mântuirii;
ne reconduc spre nucleul esenţial al credinţei creştine: pătimirea moartea şi învierea
lui Isus Cristos. Sunt zile pe care le-am putea considera ca una singură: reprezintă
inima şi nucleul întregului an liturgic precum şi al vieţii Bisericii. La terminarea
itinerarului de post, ne apropiem şi noi să intrăm în climatul însuşi pe care Isus
l-a trăit atunci la Ierusalim. Vrem să retrezim în noi amintirea vie a suferinţelor
pe care Domnul le-a îndurat pentru noi şi să ne pregătim a celebra cu bucurie, duminica
viitoare, "adevăratul Paşte, pe care Sângele lui Cristos l-a acoperit de slavă, Paştele
în care Biserica celebrează Sărbătoarea din care vin toate sărbătorile", cum afirmă
Prefaţa din ziua de Paşti în ritul ambrozian.
Mâine, Joia Sfântă, Biserica
celebrează Ultima Cină în timpul căreia Domnul, în ajunul pătimirii şi morţii sale,
a înfiinţat sacramentul Euharistiei şi Preoţia ministerială. În aceeaşi noapte, Isus
ne-a lăsat porunca cea nouă, 'mandatum novum', porunca iubirii fraterne. Înainte de
a intra în Triduum-ul Sfânt, dar în strânsă legătură, va avea loc în fiecare Comunitate
diecezană, mâine dimineaţă, Sfânta Liturghie a Crismei, în timpul căreia Episcopul
şi preoţii prezbiteriului diecezan reînnoiesc făgăduinţele Sfinţirii preoţeşti. Sunt
binecuvântate şi untdelemnurile pentru celebrarea Sacramentelor: uleiul catehumenilor,
uleiul bolnavilor şi sfântul mir. Este un moment cât se poate de important pentru
viaţa fiecărei comunităţi diecezane care, strânsă în jurul Păstorului ei, învigorează
propria unitate şi fidelitate faţă de Cristos, unicul Mare şi Veşnic Preot. Seara,
la Sf. Liturghie 'in Coena Domini', se celebrează Ultima Cină când Cristos s-a dăruit
nouă tuturor ca hrană de mântuire, ca medicament de nemurire: este misterul Euharistiei,
izvor şi culme a vieţii creştine. În acest sacrament de mântuire Domnul a oferit şi
realizat pentru toţi cei care cred în El cea mai intimă uniune posibilă între viaţa
sa şi a noastră. Prin gestul smerit şi cât se poate de expresiv al spălării picioarelor,
suntem invitaţi să ne amintim ceea ce Domnul a făcut Apostolilor: spălând picioarele
lor, a proclamat concret primatul iubirii, iubire care se face slujire pînă la darul
de noi înşine, anticipând astfel şi jertfa supremă a vieţii sale care se va consuma
a doua zi pe Calvar. Potrivit unei frumoase tradiţii, credincioşii încheie Joia Sfântă
cu o priveghere de rugăciune şi adoraţie euharistică pentru a retrăi cât mai profund
agonia lui Isus în Ghetsemani.
Vinerea Sfântă este ziua când ne amintim de
pătimirea, răstignirea şi moartea lui Isus. În această zi liturgia Bisericii nu prevede
celebrarea Sfintei Liturghii, dar adunarea creştină se reuneşte pentru a medita marele
mister al răului şi al păcatului care asupreşte umanitatea, pentru a reparcurge în
lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi ajutată de gesturi liturgice mişcătoare suferinţele
Domnului care ispăşesc acest rău. După ce a ascultat povestirea pătimirii lui Cristos,
comunitatea se roagă pentru toate necesităţile Bisericii şi ale lumii, adoră Crucea
şi primeşte Euharistia, consumând hostiile consacrate la Liturghia 'in Coena Domini'
din ziua precedentă. Ca o ulterioară invitaţie de a medita la Pătimirea şi moartea
Mântuitorului şi pentru a exprima iubirea şi participarea credincioşilor la suferinţele
lui Cristos, tradiţia creştină a dat viaţă la variate manifestări de pietate populară,
procesiuni şi reprezentări sacre, care urămesc să întipărească tot mai adânc în sufletul
credincioşilor sentimente de adevărată participare la jertfa răscumpărătoare a lui
Cristos. Între acestea se reliefează "Via Crucis", Calea Crucii, exerciţiu de pietate
care în cursul anilor s-a îmbogăţit cu multiple expresii spirituale şi artistice legate
de sensibilitatea diverselor culturi. S-au ridicat astfel în multe Ţări sanctuare
cu numele de "Calvaria", la care se ajunge printr-un urcuş anevoios care aminteşte
de drumul dureros al Pătimirii, consimţind credincioşilor să participe la urcarea
Domnului spre Muntele Crucii, Muntele Iubirii dusă până la sfârşit.
Sâmbăta
Sfântă este marcată de o adâncă tăcere. Bisericile sunt despuiate de orice podoabă
şi nu sunt prevăzute liturgii specifice. În timp ce aşteaptă marele eveniment al Învierii,
credincioşii perseverează cu Fecioara Maria în aşteptare, prin rugăciune şi meditaţie.
Este nevoie, într-adevăr, de o zi de tăcere, pentru a medita la realitatea vieţii
umane, la forţele răului şi la marea forţă de bine izvorâtă din Pătimirea şi Învierea
Domnului. O importanţă deosebită este dată în această zi participării la sacramentul
Reconcilierii, cale indispensabilă pentru a purifica inima şi a se predispune la celebrarea
Paştelui reînnoiţi lăuntric. Cel puţin o dată pe an avem nevoie de acestă purificare
interioară, de această reînnoire a noastră. Această Sâmbătă de tăcere, meditaţie,
iertare, reconciliere duce la Privegherea Pascală, care deschide duminica cea mai
importantă a istoriei, duminica Paştelui lui Cristos. Biserica veghează alături de
noul foc binecuvântat şi se gândeşte la marea făgăduinţă, cuprinsă în Vechiul şi Noul
Testament, a eliberării definitive din vechea robie a păcatului şi a morţii. În întunericul
nopţii se aprinde de la focul nou lumânarea pascală, simbolul lui Cristos care învie
glorios. Cristos lumina umanităţii împrăştie întunericul inimii şi al spiritului şi
luminează pe tot omul care vine în lume. Alături de lumânarea pascală răsună în Biserică
marea veste pascală: Cristos a înviat cu adevărat, moartea nu mai are nicio putere
asupra lui. Prin moartea lui, El a biruit răul pentru totdeauna şi a dăruit tuturor
oamenilor viaţa însăşi a lui Dumnezeu. Printr-o veche tradiţie, în timpul Privegherii
Pascale, catehumenii primesc Botezul, pentru a sublinia participarea creştinilor la
misterul morţii şi învierii lui Cristos. Din strălucitoarea noapte a Paştelui, bucuria,
lumina şi pacea lui Cristos se răspândesc în viaţa credincioşilor din fiecare comunitatea
creştină şi ating orice punct din spaţiu şi timp.
Dragi fraţi şi surori, în
aceste zile speciale să orientăm cu hotărâre viaţa spre o adeziune generoasă şi convinsă
spre planurile Tatălui ceresc; să reînnoim "da"-ul nostru faţă de voinţa divină cum
a făcut Isus prin jertfa Crucii. Riturile sugestive din Joia Sfântă, Vinerea Sfântă,
tăcerea bogată în rugăciune a Sâmbetei Sfinte şi solemna Priveghere Pascală ne oferă
oportunitatea de a aprofunda sensul şi valoarea vocaţiei noastre creştine, care izvorăşte
din Misterul Pascal şi de a o concretiza într-o fidelă urmare a lui Cristos în orice
situaţie, cum a făcut El, până la darul generos al existenţei noastre.
A celebra
misterele lui Cristos înseamnă şi a trăi într-o profundă şi solidară adeziune la prezentul
istoriei, convinşi că ceea ce celebrămn este o realitate vie şi actuală. Să purtăm
deci în rugăciunea noastră faptele şi situaţiile dramatice care în aceste zile afectează
atâţia fraţi ai noştri în orice parte a lumii. Noi ştim că ura, dezbinările, violenţele
nu au niciodată ultimul cuvânt în evenimentele istoriei. Aceste zile reînsufleţesc
în noi marea speranţă: Cristos răstignit a înviat şi a învins lumea. Iubirea este
mai tare decât ura, a învins şi trebuie să ne asociem la această biruinţă a iubirii.
Trebuie aşadar să pornim din nou de la Cristos şi să lucrăm în comuniune cu El pentru
o lume fondată pe pace, dreptate şi iubire. În această angajare, care ne cuprinde
pe toţi, să ne lăsăm conduşi de Maria, care l-a însoţit pe Fiul divin pe calea pătimirii
şi a crucii şi a participat, cu forţa credinţei, la actualizarea planului său de mântuire.
Cu aceste sentimente, formulez încă de pe acum cele mai cordiale urări pentru un Paşti
senin şi sfânt, vouă tuturor, celor dragi ai voştri şi Comunităţilor voastre".