Benedict al XVI-lea pe urmele Sfântului Iosif

((RV - 19 martie 2008) Joseph Ratzinger a sărbătorit ziua onomastică pentru a treia oară ca Papă. Anul acesta solemnitatea a fost anticipată pe 15 martie deoarece cade în Săptămâna Sfântă. Sfântul Iosif, patronul Bisericii Universale, este un Sfânt foarte îndrăgit de Benedict al XVI-lea. La 19 martie 2005, Benedict al XVI-lea s-a definit pe sine un „umil lucrător în via Domnului”. În acele cuvinte, care au făcut înconjurul lumii, se ascundea şi o profundă spiritualitate „iozefină”. Figura Sfântului Iosif, tâmplarul din Nazaret şi soţul „tăcut” al Maicii Domnului a însoţit desigur Pontificatul papei Benedict care, exact peste o lună, va sărbători cea de-a treia aniversare a alegerii sale la catedra lui Petru.

În primul an al pontificatului, Benedict al XVI-lea a dedicat o reflecţie figurii Sfântului Iosif în timpul întâlnirii duminicale pentru rugăciunea Angelus. La 18 decembrie 2005, de fapt Papa l-a definit pe sfântul său protector ceresc „model al bărbatului drept care în completă armonie cu soţia sa îl primeşte pe Fiul lui Dumnezeu făcut om şi veghează asupra creşterii sale umane”. Tot cu acea ocazie, a amintit devoţiunea profundă a lui Ioan Paul al II-lea, care a dedicat soţului Fecioarei Maria o exortaţie apostolică numită Redemptoris Custos.

„Între multele aspecte pe care le pune în lumină - amintea Benedict al XVI-lea - „un accent deosebit îl pune pe tăcerea Sfântului Iosif”.
• „Tăcerea sa este pătrunsă de contemplaţia misterului lui Dumnezeu, în atitudine de totală disponibilitate la voinţa divină. În alte cuvinte, tăcerea Sfântului Iosif nu manifestă un gol lăuntric, din contra, plinătatea de credinţă pe care el o poată în inimă, şi care orientează orice gând al său şi orice faptă a sa”. De aici, invitaţia finală lansată de Benedict al XVI-lea: „Să ne lăsăm contagiaţi de tăcerea Sfântului Iosif. Avem atâta nevoie într-o lume adesea prea zgomotoasă, care nu favorizează reculegerea şi ascultarea glasului lui Dumnezeu”.

Apoi, anul următor, duminică 19 martie 2006, Papa a spus:
• „Figura acestui mare Sfânt, deşi rămânând mai degrabă ascunsă, îmbracă în istoria mântuirii o importanţă fundamentală”. Sfântul Iosif s-a dovedit, de fapt, „deopotrivă cu soţia Maria, autentic moştenitor al credinţei lui Abraham: credinţă în Dumnezeu care conduce evenimentele istoriei după misteriosul său plan de mântuire”:

„Măreţia sa, la fel ca cea a Mariei, iese în evidenţă şi mai mult întrucât misiunea sa s-a desfăşurat în umilinţă şi în viaţa ascunsă a casei din Nazaret. De altfel, Dumnezeu însuşi, în Persoana Fiului său întrupat, a ales această cale şi acest stil - umilinţa şi viaţa retrasă - în existenţa sa pământească”(Angelus, 19 martie 2006).

„Din exemplul Sfântului Iosif ne vine tuturor o invitaţie puternică la a desfăşura cu fidelitate, simplicitate şi modestie îndatorirea sarcina pe care Providenţa ne-a încredinţat-o”.
„Mă gândesc înainte de toate la taţii şi mamele de familie şi mă rog pentru ca să ştie să preţuiască întotdeauna frumuseţea unei vieţi simple şi sârguincioase, cultivând cu grijă relaţia conjugală şi împlinind cu entuziasm marea şi nu uşoara misiune educativă” (Angelus 19 martie 2006).

Papa a încredinţat Sfântului Iosif lucrătorii din toată lumea, tinerii care cu greu reuşesc să se introducă în lumea muncii şi toţi cei fără un loc de muncă. În acelaşi timp este indispensabil - a spus - ca „omul să nu se lase aservit muncii, să nu o idolatrizeze, pretinzând să afle în ea sensul ultim şi definitiv al vieţii”. O preocupare pentru tineri, deci, care face să ne gândim la o „paternitate” cu totul deosebită din partea Papei, aceeaşi pe care a trăit-o la Nazaret Sfântul Iosif.
Papa a cerut, de asemenea, mijlocirea Sfântului Iosif pentru ca preoţii să iubească Biserica „cu afecţiune şi deplin devotament” şi ca să susţină persoanele consacrate în observarea fidelă şi cu bucurie a sfaturilor evanghelice de sărăcie, castitate şi ascultare.