Rugăciune apentru pace a mons. Sabbah, patriarh de Ierusalim al Latinilor: "După două mii de ani, Isus rămâne un necunoscut în Ţara Sa".

(RV - 17 martie 2008) „Violenţa distruge şi nu construieşte”: se citeşte în mesajul pentru sărbătoarea Paştelui 2008 al patriarhului latin de Ierusalim. Mons. Michel Sabbah subliniază că „israelieni şi palestinieni, State şi indivizi, după decenii de conflict trebuie să înţeleagă că armatele nu protejează mai mult popoarele lor, ci mai degrabă le expun la mai multă violenţă, frică, nesiguranţă.

Redacţia noastră centrală l-a intervievat pe patriarhul Michel Sabbah de Ierusalim al Latinilor, întrebându-l înainte de toate care este rugăciunea pe care o are în inima sa.
• „Rugăciunea mea a fost întotdeauna pentru pacea şi pentru cele două popoare, israelieni şi palestinieni”.

În mesajul pentru sărbătoarea Paştelui vorbiţi despre apropiata încheiere a conducerii pastorale, ca patriarh de Ierusalim, după împlinirea a 75 de ani. În aceşti ani, cum a evoluat, ce schimbări au intervenit în plan politic?
• „A fost decisiv faptul ca cele două popoare au început să vorbească unul cu altul, dar nimic nu s-a schimbat, am rămas la tratativele dintre voinţe şi dorinţe de pace şi între violenţe reciproce. Israelienii ucid palestinienii, palestinienii ucid israelienii. Fiecare are pretenţiile sale. Israelienii se apără, au drept la siguranţa lor, au drept la apărarea legitimă a poporului lor. Palestinienii sunt sub ocupaţie, în schimb, dar au dreptul la libertatea lor şi la a-şi apăra libertatea. Am rămas în această logică până azi”.

În aceste zile de pregătire la celebrarea Paştelui, care este atmosfera, ce simt creştinii? Care sunt dificultăţile lor concrete în pregătirea celebrărilor?
• „Sentimentele creştinilor sunt sentimentele vieţii de fiecare zi, în timpul Paştelui ca şi în toate zilele. Sunt dificultăţi provenind din această instabilitate politică: zidul care separă punctele de control, limitarea libertăţii de mişcarea. Săptămâna aceasta am făcut liste de mii de nume pentru a obţine permisele militare de tranzit, pentru ca să poată veni la Ierusalim şi să ia parte la slujbele care se fac. Şi israelienii dau toate aceste permise. Aşteptăm să vină o zi în care nu va mi fie nevoie de a cere un permis militar pentru a veni să se roage la Ierusalim. În orice caz, în timpul Săptămânii Sfinte, bisericile noastre parohiale sunt pline de tineri şi de vârstnici”.

Să vorbim puţin despre prezenţa numerică a creştinilor. În ultimii 20 de ani s-a trecut de la 20 la 2%. Mons. Sabbah ce puteţi spune în această privinţă?
• „Asupra acestui subiect spun doar că numărul nostru este consecinţa unor evenimente istorice, sociale, de cuceritori care au venit şi s-au succedat în acest teritoriu, dar în principal acest număr este legat în mod special de misterul lui Isus în acest ţinut. Isus a venit în urmă cu peste 2000 de ani şi a rămas şi el cu un mic număr, grupul ucenicilor primei comunităţi creştine care a crezut. Fondul misterului este că Isus a venit în ţara sa şi nu a fost recunoscut în ţinutul său. Este recunoscut astăzi în lume, dar aici după 2000 de ani rămâne în aceeaşi situaţie de a nu fi recunoscut. Numărul nostru mic înseamnă tocmai această lipsă de recunoaştere şi înseamnă că avem o vocaţie specială, aceea de a fi martori ai lui Isus în ţara sa. Această lume continuă să emigreze, toţi emigrează, musulmani, evrei şi creştini. Cifrele noastre rămân stabile, dar se schimbă proporţia. Dacă am avea în sfârşit pace şi stabilitate. Unii sau mulţi se vor întoarce şi alţii nu ar mai emigra, dar sunt deja câteva familii - cunosc cel puţin două sau trei - care aveau locuri bune de muncă, trăiau în America de Nord, şi care s-au întors convinse că trebuie să fie creştini în ţara lor”.
 
Aici serviciul audio: