Papa a aprobat Decretul privind cauzele unei noi Sfinte, a doi noi Fericiţi şi a paisprezece
noi Venerabili
RV 15 mar 2008. Biserica va avea în curând o nouă sfântă: este Gertruda
Comensoli, fondatoarea institutului de viaţă consacrată "Surorile Preasfântului Sacrament",
originară din Italia, anii 1847-1903. Benedict al XVI-lea, după audienţa cardinalului
José Saraiva Martins, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a autorizat
departamentul roman să treacă la promulgarea relativului Decret. Doi, viitorii Fericiţi:
preotul italian Francisc Pianzola, fondator al congregaţiei "Surorile Misionare ale
Neprihănitei, Regina Păcii", anii 1881-1943 şi preotul cubanez Iosif Olallo Valdés,
anii 1820-1889, călugăr din ordinul ospitalier al Sf. Ioan al lui Dumnezeu. Între
cei 14 noi Venerabili, slujitori ai lui Dumnezeu cărora le-a fost recunoscută eroicitatea
virtuţilor, figurează Michael McGivney, preot diecezan, Statele Unite al Americii,
anii 1852-1890, fondator al ordinului fratern "Cavalerii lui Columb", o laică din
sudul Italiei, Luigia Mazzotta, de 22 de ani şi părintele Mariano Roasenda din Torino,
anii 1906-1972, cunoscutul călugăr capucin care a început în Italia emisiunile religioase
la televiziunea publică.