“Jos” şi “sus” se întâlnesc pe crucea Domnului într-o îmbrăţişare

(RV - 12 martie 2008) Imposibilitatea de comunicare şi de înţelegere dintre Isus şi cei care nu cred este provocată de diferenţa profunda care separă cele două părţi: “Voi sunteţi de jos, eu sunt de sus” (In 8,23).”Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni” (In 8,22). Sunt două planari spaţio-temporale diferite. Numai acceptarea şi credinţa în Profetul din Nazaret ca Fiu al lui Dumnezeu poate umple această distanţă imensă. Cine ridică privirea spre Isus va fi atras de el şi îl va cunoaşte. Cine se înverşunează în a-l refuza va fi înghiţit de forţa de gravitaţie a păcatului şi a morţii. “Dacă nu credeţi că eu sunt, veţi muri în păcatele voastre” (In 8,24). Sentinţă aspră, severă.
În schimb, pe ucenicii care îl primesc Isus îi asigură cu duioşie: “Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine (…) Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu”(In 14,1-3). Diferenţa între cele două promisiuni stă în urmarea Domnului: cine îl urmează pe Isus, ia parte la viaţa sa şi la destinul său, adică intră în profundă comuniune cu el şi îl ajunge din urmă în casa Tatălui; pentru ceilalţi, rămâne distanţa abisala dintre “jos” şi “sus”, dintre cer şi pământ. O distanţă de nedepăşit.

Dintotdeauna omul nutreşte dorinţa secretă ca aceste două lumi să se apropie, ca sfera divină şi cea umană să se atingă. “O dacă ai deschide cerul şi te-ai coborî (Is 63,19). Strigătul profetului Isaia esprimă o năzuinţă profundă a oricărei fiinţa umane. Omul a încercat să depăşească această depărtare din propria iniţiativa şi cu mijloace proprii. Adam şi Eva au cedat ispitei de “a deveni ca Dumnezeu” (Gen 3,5) iar urmaşii lor au încercat "să construiască o cetate şi un turn al cărui vârf să ajungă până la cer " (Gen 11,4) şi, evident, toate tentativele de exaltare de sine au eşuat cu urmări dureroase.
Situaţia s-a schimbat odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos despre care mărturisim în Crez: “Pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri”- El este acela care poartă cerul pe pământ şi ridică pământul la cer cum se esprima Sfântul Ambroziu (340-397), episcop de Milano: “Ille in terris, ut tu in stellis - El (a venit) pe pământ, pentru ca tu (să fii) între stele”.

Dar cerul şi pământul se ating mai ales în misterul pascal. Atârnat pe Cruce, înălţat de la pământ, Fiul lui Dumnezeu atrage pe toţi la sine. Nimicirea sa coincide cu exaltarea sa, moartea sa ruşinoasă cu glorificarea sa. De acum nu şarpele de aramă oferă vindecarea ci Răstignitul dă viaţă tuturor celor care i se adresează cu credinţă. “Jos” şi “sus” se întâlnesc pe cruce, nu într-o ciocnire ci într-o îmbrăţişare de iubire.

Aici serviciul audio: