Boetius şi Cassiodorus: doi scriitori bisericeşti în centrul catehezei Papei la audienţa generală. Benedict al XVI-lea denunţă absurda condiţie a tuturor celor deţinuţi şi torturaţi pentru convingerile lor ideale şi religioase. Apel către profesori: nu reduceţi învăţământul la noţiuni, aprofundaţi temele culturale şi etice

(RV - 12 martie 2008) Un apel în apărarea tuturor celor care sunt închişi în mod injust şi nu rareori torturaţi pentru ideile lor politice şi religioase şi conştiinţa că, într-o vreme nu uşoară de integrare a culturilor, posibilitatea ca ele să convieţuiască în armonie rezidă în concordia inspirată de Dumnezeu. Sunt două dintre temele care au orientat cateheza lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Amplu spaţiu a dedicat de asemenea şcolii şi obiectivelor învăţământului. Papa a invitat cadrele didactice şi şcolile în general să aprofundeze mesajele culturale şi etice - fără a se rezuma la o simplă transmitere de noţiuni - pentru a încheia apoi cu un salut special în limba latină unui institut suedez care o predă încă şi azi elevilor săi.

Boetius şi Cassiodorus: doi scriitori ecleziastici doi bărbaţi de geniu la răscrucea istoriei, care asistă la apusul culturii greco-romane şi la altoirea ei fără durere în cea predominantă, da matrice barbară, a ostrogoţilor şi goţilor.
Boetius, născut la Roma în jurul anului 480 din familie nobilă, a intret de tânăr în viaţa publică, ajungând la vârsta de 25 de ani senator. Opera sa principală este De consolatione philosophiae, pe care a compus-o în închisoare pentru a da un sens injuseti sale detenţii. Acuzat pe nedrept de complot, a fost executat la 23 octombrie 524 la vârsta de doar 44 de ani. Fortuna adversa, soarta potrivnică l-a făcut şi mai înţelept.

Contemporan cu Boetius a fost Marcus Aurelius Cassiodorus, calabrez de origine născut la Squillace în anul 485, a murit cu zile, în fundaţia sa Vivarium în jurul anului 580.

Benedict al XVI-lea a prezentat aceste două figuri ca tot atâtea spirite care au cultivat planul - împiedecat de adversităţile personale şi de evenimentele timpului - „unei posibile concilieri” a patrimoniului elenist-roman şi a celui creştin cu noua mentalitate şi culturile populaţiilor nordice din secolul al V-lea. Boetius a plătit cu o îndelungată şi crudă detenţie în închisoare, şi apoi cu viaţa, această angajare intelectuală iar Papa l-a propus ca simbol al gravelor injustiţii adesea prezente, a spus, şi astăzi în „mare parte ’a justiţiei umane’”:
• „Orice deţinut, pentru oricare motiv ar fi sfârşit în închisoare, îşi dă seamă că este de grea această condiţie umană deosebită, mai ales când ea este agravată, cum s-a întâmplat cu Boetius, de recurgerea la tortură.

Deosebit de absurdă este apoi condiţia celui care, asemenea lui Boetius, pe care oraşul Pavia îl recunoaşte şi îl celebrează în liturgia ca martir al credinţei, este torturat mortal fără nici un alt motiv decât cel al propriilor convingeri ideale, politice şi religioase. Boetius, simbol al unui număr imens de deţinuţi pe nedrept din toate timpurile şi de pe toate latitudinile, este de fapt poarta obiectivă de intrare în contemplaţia misteriosului Răstignit pe Golgota”.

Chiar din celula sa - a continuat Papa - care şa sfârşit avea să salute un grup de deţinuţi de la închisoarea din Lanciano - Boetius nu a încetat să-l caute pe Dumnezeu, „binele suprem spre care tinde orice fiinţă umană chiar fără să o ştie”. Drama unei închisori cumplite nu l-a făcut să se închidă în sine, ci din contra să refuze o fatalistă „acceptare a suferinţei”, pentru că ea - afirmă Boetius - neagă speranţa de a-l întâlni pe Dumnezeu în rugăciune:
• „În închisoare - Boetius - caută mângâierea, caută lumina, caută înţelepciunea. Şi spune că a ştiut să distingă, tocmai în această situaţie, între bunurile aparente - în închisoare ele dispar - şi adevăratele bunuri, precum adevărata prietenie, care chir şi în carceră nu dispare. Binele cel mai înalt este Dumnezeu”.

Contemporan cu Boetius, şi Cassiodorus - a explicat papa Benedict - a căutat să nu „lase să dispară în uitare tot patrimoniul uman şi umanist, acumulat în secolele de aur ale Imperiului Roman. Şi pentru ca aceasta să nu se întâmple, a avut o intuiţie decisivă pentru soarta culturală înainte de toată a Europei:
• „A conceput ideea de a încredinţa monahilor înşişi sarcina de a recupera, conserva şi transmite posterităţii imensul patrimoniu cultural al celor antici, pentru ca să nu se piardă. În acest scop a întemeiat Vivarium, un cenobiu în care totul era organizat astfel încât să fie stimată ca preţioasă şi imposibil de renunţat munca intelectuală a monahilor (…) Şi aceasta fără detrimentul cuiva în ceea ce priveşte angajarea spirituală monastică şi creştină şi activitatea caritativă faţă de săraci”.

La fel ca miercurea trecută, Papa a făcut o scrută trecere prin bazilica Sfântul Petru pentru a saluta mulţimea de credincioşi înainte de a se duce în Aula Paul al VI-lea. O mulţime compusă în mare parte din studenţi, cărora Pontiful le-a încredinţat această reflecţie privind rolul învăţământului într-o perioadă în care, a observat, şcoala „face faţă unor provocări considerabile ce apar în domeniul educaţiei noilor generaţii”:
• „Din acest motiv nu poate fi doar loc pentru deprinderea unor noţiuni, dare este chemată să ofere elevilor oportunitatea de a aprofunda mesaje valide cu caracter cultural, social, etic şi religios. Cine învaţă nu poate să nu perceapă şi dimensiunea morală a oricărei ştiinţe umane, deoarece omul cunoaşte pentru a acţiona iar acţiunea este rod al cunoştinţei sale”.

Inedit, apoi, a fost salutul în limba latină pe care Benedict al XVI-lea la adresat la terminarea audienţei generale, studenţilor unui Institut din oraşul suedez Skora, „Schola Cathedralis Scarensis”, în care se predă şi se studiază limba latină. Erau de faţă 27 de elevi împreună cu profesorul de latină şi alţi profesori:
• „Volumus omnino eorum confirmare et incitare studia…Vrem cu tot dinadinsul să întărim şi să stimulăm în ei dorinţele, ca, în timp ce gustă cu plăcere aici la Roma atât antichităţile creştine cât şi cele ale vechilor romani, să crească, din această experienţă, în mare măsură patrimoniul lor spiritual şi uman”.

După saluturile în diferite limbi, Papa a intonat în cor rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi a dat tuturor Binecuvântarea apostolică:

Aici serviciul audio: