2008-03-11 17:58:32

Datoria de a înfrunta riscurile acelor decizii politice şi legislative care contrazic valorile umane fundamentale: cardinalul Angelo Bagnasco despre viitoarele alegeri parlamentare din Italia


(RV – 11 martie 2008) – Cu puternice apeluri adresate politicienilor italieni, în vederea alegerilor parlamentare din aprilie, cardinalul Angelo Bagnasco – preşedintele Conferinţei Episcopale din Italia – a deschis luni, 10 martie, consiliul episcopal permanent.
Episcopii italieni au dorit astfel să adreseze „ un gând echilibrat şi senin tuturor acelora care vor fi aleşi în parlamentul viitoarei legislaturi”, exprimând dorinţa ca alegerile legislative să fie o ocazie de creştere morală şi civilă, amintind politicienilor că este momentul să dea cetăţenilor răspunsuri concrete şi rapide în apropierea alegerilor, şi că este necesar un efort major pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei.
Episcopii italieni confirmă, de asemenea, că nu vor da indicaţii privind alegerile, urmând linia neimplicării, care nu înseamnă însă dezinteres, ci o contribuţie la seninătatea climatului. Însă, citându-l pe Sfântul Părinte, le amintesc creştinilor „că trebuie înfruntat riscul unor decizii politice şi legislative care contrazic valori fundamentale şi principii antropologice şi etice înrădăcinate în natura umană, de la tutelarea vieţii umane în toate etapele sale, la promovarea familiei fondate pe căsătorie, cardinalul Bagnasco amintind încă o dată:
• „În lumina acestor valori fundamentale, fiecare este chemat să discernă, dat fiind că este vorba de valori care constituie dintotdeauna însăşi modul de a fi al fiinţei umane”.

Nu trebuie să suscite uimire sau scandal dacă Biserica reafirmă cu tărie valorile morale care decurg din credinţa creştină, o comoară care contribuie la garantarea – şi în timpurile noastre – a identităţii culturale fără de care se dezintegrează însăşi sensul apartenenţei sociale, cu virtuţile care o fac să se distingă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.