Cel muşcat de şarpe să privească la Cel înălţat pe Cruce şi va trăi

(RV - 11 martie 2008) În drum spre ţara făgăduită, străbătând pustiul Sinai, de multe ori poporul lui Israel a simţit puternic ispita de a se întoarce înapoi în Egipt. Se spune că pentru Dumnezeu a fost mai uşor să-l scoată afară pe Israel din Egipt, decât „să-i scoată Egiptul din inimă”. Când dispare de la orizontul vieţii ţinta libertăţii, atunci se simte nostalgia sclaviei; când cineva nu se mai gândeşte la marile idealuri ce-i stau în faţă, atunci regretă şi deplânge micile plăceri de odinioară; când nu mai e în stare să întrevadă semnele bunătăţii lui Dumnezeu, atunci murmură împotriva tuturor şi a toate. Dumnezeu detestă aceasta şi pedepseşte poporul, dar chiar şi atunci când îl corectează, foloseşte din plin milostivirea şi nu-i închide niciodată porţile speranţei.
La rugăciunea lui Moise (Num 21,4-9) şi a lui Israel care îşi mărturiseşte păcatul, Domnul indică o cale de salvare: le dă posibilitatea să-şi îndreptate privirea cu credinţă spre şarpele de aramă pus pe un stâlp, voit de el ca semn al iertării tămăduitoare.
Noul Testament va aplica acest simbol lui Isus înălţat pe cruce (cfr In 3,14). Vindecarea omului care trăieşte în pustiul vieţii, slab în faţa păcatului, ameninţat de moarte, depinde exclusiv de recurgerea la Cel Răstignit, locul manifestării iubirii nemărginite a lui Dumnezeu.
Aşa cum Domnul a avut milă de poporul său în pustiu, la fel toţi cei oropsiţi şi suferinzi pot ridica privirea spre el cu speranţă. Prin Fiul său, mort pe cruce, Dumnezeu s-a apropiat de toţi cei care recurg la el cu încredere. „Doamne, ascultă, rugăciunea mea…pleacă-ţi urechea spre mine, când te chem, grăbeşte-te să mă asculţi” (cfr Ps 101, 2-3).

 
Aici serviciul audio: