Adopţia şi încredinţarea temporară, modalităţi de trăire autentică a iubirii

(RV – 10 martie 2008) A atrage şi mai mult atenţia creştinilor asupra copilăriei abandonate şi a relansa un apel familiilor: aceste propuneri au fost făcute de mai multe ori în ultimii ani şi de către magisteriul ecleziastic, insistându-se asupra deschiderii faţă de adopţii şi faţă de încredinţarea temporară.
Pe aceste coordonate s-a desfăşurat întâlnirea de sâmbătă, 8 martie, de la Milano (Italia), organizată de asociaţia non-guvernamentală „Prietenii copiilor”, cu titlul: „Să nu ne limităm doar la adopţie. Sensul creştin al primirii familiale. Întrebări şi perspective”.
Primirea este un mod exigent de a fi creştini, iar abandonul nu este doar un răspuns la o dramă socială. La strigătul copiilor abandonaţi, răspunde o nouă revistă trimestrială, intitulată „Lama sabactani”, reluând strigătul lui Isus pe Cruce. O revistă care contribuie la consolidarea unei culturi a adopţiei, ce porneşte de la teologie, pentru a reafirma sensul unei experienţe creştine, cea a primirii.
Iată reflecţia domnului Marco Griffini, preşedintele organizaţiei italiene „Prietenii copiilor” care promovează această revistă:
• „În peste 20 de ani de istorie a acestei organizaţii – şi deci de istorie a primirii copiilor abandonaţi – am înţeles că, fără spiritualitate, această primire rămâne un lucru mic. Şi atunci, am încercat să facem să se înţeleagă că primirea – acest lucru minunat – nu se limitează doar la adopţie”.

Monseniorul Sergio Nicolli, directorul Oficiului Naţional pentru Pastorala Familiei, al Conferinţei Episcopale din Italia, a subliniat necesitatea de a pune din nou tema primirii în centrul pastoralei familiale, propunând familiilor posibilitatea adopţiei şi încredinţării temporare ca o modalitatea de a trăi iubirea.
În lumina unor recente şi dureroase fapte de cronică neagră din Italia, ce-au avut ca victime copii, situaţii care l-au impresionat profund pe Sfântul Părinte, monseniorul Nicolli îşi exprimă speranţa aprofundării – de către comunitatea creştină – a temei dramatice a abandonului:
• „În spatele actului de abandon al fiilor, există deseori abandonul pe care tatăl îl manifestă faţă de mamă: slăbirea relaţiilor de iubire faţă de propria soţie – care este şi mamă – creează în aceasta o asemenea singurătate, o asemenea descurajare şi depresie, încât provoacă în ea hotărârea de a-şi abandona copilul, sau de a face avort. Aşadar, discursul asupra abandonului trebuie să se extindă şi la nivelul relaţiilor dintre persoane adulte, gestul traducându-se apoi, deseori, în abandonarea fiilor”.

Aici serviciul audio: