Isus este învierea şi viaţa. Crezi tu aceasta? Asemenea Martei, credem şi noi aceasta în pofida tuturor dubiilor şi obscurităţilor. Alocuţiunea papei Benedict la antifonul "Angelus" (text)

(RV - 9 martie 2008) Zeci de mii de credincioşi, romani şi pelerini s-au reunit duminică la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a se ruga, ca de obicei, împreună cu succesorul apostolului Petru, episcopul Romei, tradiţionalul antifon „Angelus Domini - Îngerul Domnului”. Este o rugăciune pe care credincioşii catolici o recită de trei ori pe zi, dimineaţa, la amiază şi seara, de obicei la trasul clopotului. Este o rugăciune esenţială, de mare densitate teologică deoarece cuprinde misterele centrale ale credinţei creştine: întruparea, moartea şi învierea lui Isus pentru răscumpărarea omenirii. Creştinii se roagă să devină părtaşi la roadele acestor mistere de mântuire.
Cu ocazia întâlnirii duminicale papa Benedict a lansat două apeluri puternice pentru Ţara Sfântă şi Irak şi un anunţ prin care invită tinerii să se pregătească prin sacramentul Reconcilierii, al Pocăinţei (spovadă, spovedanie) la Ziua Mondială a Tineretului şi la sărbătoarea Paştelui.

Iată alocuţiunea Papei, în traducerea noastră de lucru:


Dragi fraţi şi surori, în itinerarul nostru de Postul Mare am ajuns la Duminica a V-a caracterizată de Evanghelia învierii lui Lazăr (In 11,1-45). Este vorba de ultimul mare ’semn’ săvârşit de Isus, după care mai marii preoţilor vor reuni sinedriul şi vor delibera să-l ucidă; şi au decis să-l ucidă chiar şi pe Lazăr, care era dovada vie a divinităţii lui Cristos, Domn al vieţii şi al morţii. În realitate, această pagină evanghelică îl arată pe Isus ca Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Înainte de toate evanghelistul insistă asupra prieteniei sale cu Lazăr şi surorile Marta şi Maria. El subliniază că „Isus îi iubea foarte mult” (In 11,5) şi de aceea a voit să săvârşească marele semn prodigios. „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar mă duc să-l trezesc din acest somn (In 11,11) - astfel a vorbit Isus ucenicilor, exprimând prin metafora somnului punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra morţii fizice: Dumnezeu o vede întocmai ca un somn, din care se poate retrezi. Isus a demonstrat o putere absolută faţă de această moarte: se vede aceasta când redă viaţa tânărului fiu al văduvei din Nain (cfr Lc 7,11-17) şi copilei de 12 ani (cfr Mc 5,35-43). Tocmai despre ea a spus: „Nu a murit, ci doarme” (Mc 5,39), atrăgându-şi asupra sa râsul celor prezenţi. Dar într-adevăr era chiar aşa: moartea trupului este un somn din care Dumnezeu ne poate retrezi în orice moment.

Această stăpânire asupra morţii nu l-a împiedecat pe Isus să simtă o sinceră compasiune pentru durerea detaşării. Văzându-le plângând pe Marta şi Maria şi pe toţi cei care veniseră să le mângâie, şi Isus „a fost profund mişcat, s-a tulburat” şi în cele din urmă „ a izbucnit în plâns” (In 11,33.35). Inima lui Cristos este divină-umană: în El Dumnezeu şi Om s-a întâlnit în modul perfect, fără separare şi fără confuzie. El este imaginea, mai mult, întruparea lui Dumnezeu care este iubire, milostivire, duioşie paternă şi maternă, a lui Dumnezeu care este Viaţă. De aceea i-a declarat solemn Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; oricine trăieşte şi crede în mine, nu va muri în veci”. Şi a adăugat: „Crezi tu aceasta?” (In 11,25-26) O întrebare pe care Isus o face fiecăruia dintre noi; o întrebare care în mod cert ne depăşeşte, întrece capacitatea noastră de a înţelege, şi ne cere să ne încredem în El, după cum El s-a încrezut în Tatăl. Exemplar este răspunsul Martei: „Da, Doamne, eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu care trebuie să vină în lume”(In 11,27). Da, Doamne! Şi noi credem, în pofida dubiilor noastre şi a obscurităţilor noastre; credem în Tine, pentru că Tu ai cuvinte de viaţă veşnică; vrem să credem în Tine, care ne dai o speranţă demnă de încredere de viaţă dincolo de viaţă, de viaţă autentică şi plină în Împărăţia de lumină şi de pace.

Să încredinţăm această rugăciune Mariei Preasfinte. Fie ca mijlocirea ei să întărească credinţa şi speranţa noastră în Isus, mai ales în momentele de mai mare încercare şi dificultate.