Benedict al XVI-lea, la plenara Consiliului Pontifical al Culturii, evidenţiază urgenţa
apelării la valorile înalte ale existenţei şi la dialogul dintre ştiinţă şi credinţă
(RV – 8 martie 2008) Secularizarea, cu ale sale condiţionări ce ajung până la negarea
lui Dumnezeu, a pătruns – de multă vreme – chiar şi în interiorul Bisericii. Cu această
reflecţie a deschis Benedict al XVI-lea intervenţia sa de sâmbătă dimineaţă, adresată
participanţilor la plenara Consiliului Pontifical al Culturii, iniţiată zilele trecute
pentru a dezbate tema: „Biserica şi provocarea secularizării”. Pentru a învinge
o astfel de provocare, a spus Papa, trebuie să ţintim spre „valorile înalte ale existenţei”
şi spre dialogul respectuos dintre ştiinţă şi credinţă. Benedict al XVI-lea a condamnat
din nou acea „mândrie a raţiunii”, ce stă la baza unei modalităţi contemporane răspândite
de a înţelege existenţa, ce reprezentă o „ameninţare” care, cum spune Sfântul Părinte:
• „Denaturează din interior şi în profunditate credinţa creştină şi, în consecinţă,
stilul de viaţă şi comportamentul cotidian al credincioşilor. Aceştia trăiesc în lume
şi sunt adesea marcaţi, chiar condiţionaţi, de cultura imaginii care impune modele
şi impulsuri contradictorii, constând în negarea practică a lui Dumnezeu şi, potrivit
căreia, nu mai este deloc nevoie de Dumnezeu, de a ne gândi la El, de a ne întoarce
la el. În plus, mentalitatea hedonistă şi consumistă predominantă favorizează, în
credincioşi ca şi în păstori, o derivă spre superficialitate şi un egocentrism care
dăunează vieţii ecleziale”.
În acest context cultural, a evidenţiat Benedict
al XVI-lea, „există riscul de a cădea într-o atrofie spirituală şi într-un vid al
inimii, caracterizate uneori de forme surogate de apartenenţă religioasă şi de vag
spiritualism”: • „Se revelează ca fiind mai urgentă ca oricând reacţia la asemenea
derivă prin apelarea la valorile înalte ale existenţei, care pot da sens vieţii şi
pot răsplăti neliniştea inimii umane aflate în căutarea fericirii: demnitatea persoanei
umane şi libertatea sa, egalitatea dintre toţi oamenii, sensul vieţii şi al morţii
şi a ceea ce ne aşteaptă după încheierea existenţei pământeşti”.
Amintind ideea
de bază care l-a determinat pe Ioan Paul al II-lea să instituie Consiliului Pontifical
al Culturii: de a face să se întâlnească pe terenul culturii aspiraţiile omului contemporan
– Benedict al XVI-lea a reafirmat necesitatea de a întări – în mod rodnic – dialogul
dintre ştiinţă şi credinţă, încât să demaşte într-un anumit sens pretenţiile acelei
raţiuni care se consideră „suficientă sieşi”. Întâlnirea dintre culturi şi dialogul
ştiinţă-credinţă, a afirmat Papa, • „Este o confruntare mult aşteptată de către
Biserică, dar şi de comunitatea ştiinţifică şi vă încurajez să o urmaţi. În sine,
credinţa presupune raţiunea şi o perfecţionează, iar raţiunea, iluminată de credinţă,
găseşte forţa pentru a se înălţa la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a realităţilor spirituale”.