2008-03-01 11:58:54

A fost prezentat Papei noul Anuar Pontifical 2008: creşte numărul preoţilor şi al seminariştilor în lume, mai ales în Africa, Asia şi America. Catolicii cresc cu 1,4%


(RV - 1 martie 2008) Creşte numărul preoţilor şi al vocaţiilor în lume, mai ales în Africa şi în Asia şi în Americi. Aceasta este aspectul cel mai semnificativ care reiese din Anuarul Pontifical 2008, prezentat vineri dimineaţă Papei de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi de arhiepiscopul Fernando Filoni, substitut la Secretariatul de Stat pentru Afacerile generale. Ediţia a fost îngrijită de mons. Vittorio Formenti şi prof. Enrico Nenna. Au executat tipărirea preotul Elio Torrigiani, Antonio Maggiotto şi Giuseppe Canesso, directorul general şi respectiv directorul comercial şi directorul tehnic al Tipografiei Vaticane. Benedict al XVI-lea a mulţumit pentru omagiu, exprimând viu interes pentru datele ilustrate. Volumul va fi curând disponibil în librării.
Potrivit datelor Anuarului, relative la 2006, catolicii în lume sunt cu 16 milioane mai mult decât în anul precedent, în total un miliard şi 131 de milioane. Creşterea relativă este de 1,4% şi aproape jumătate dintre credincioşi trăieşte în continentul american. În Europa, prezenţa catolică este de 25% iar în Asia de 10%. În afară de aceasta, creşte cu 100 numărul episcopilor, ceea ce reprezintă 1,2%. Atare tendinţă este mai accentuată în America şi Asia, în timp ce se prezintă puţin sub media generală în Africa, Europa şi Oceania. Trece apoi de la aproximativ 406 mii la peste 407 mii n umărul preoţilor, cu o variaţie în ansamblu de 0,21%. Prezenţa lor în lume a crescut progresiv începând din 2000 cu o redimensionare în Europa şi în America în avantajul Africii şi Asiei. În creştere de la 0,9% şi numărul seminariştilor, în total peste 115 mii, dintre care majoritatea trăieşte în Americi, urmaţi de Africa şi de Asia. Europa ocupă doar locul patru. În 2007, în fine, au fost instituite de Sfântul Părinte 8 noi sedii episcopale şi o prefectură apostolică, în timp ce au fost constituite două sedii mitropolitane şi un vicariat apostolic. În total, numărul noilor episcopi este de 169.








All the contents on this site are copyrighted ©.