2008-02-22 15:53:48

Vocaţiile în slujirea Bisericii-misiune: mesajul Papei pentru Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii


RV 22 feb 2008. Orice creştin este chemat să dea mărturie şi să vestească Evanghelia, într-o lume unde există multitudini care n-au avut încă o adevărată întâlnire cu Isus Cristos: sunt cuvintele papei Benedict al XVI-lea din Mesajul pentru Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii, anul acesta la 13 aprilie 2008, pe tema "Vocaţiile în slujirea Bisericii-misiune". Episcopul Romei invită pe fiecare creştin şi toate comunităţile creştine să nu se închidă în sine ci să-l vestească pe Cristos lumii întregi.  Papa aminteşte încă de la începutul mesajului său mandatul încredinţat de Isus după înviere: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28, 19). Biserica aşadar, subliniază Sf. Părinte, este misionară în ansamblul ei şi în fiecare mădular. Dar dacă prin Botez şi Mir orice creştin este chemat să vestească Evanghelia, dimensiunea misionară este legată în mod special şi profund de vocaţia preoţească. Vocaţia specială a misionarilor pe viaţă îşi păstrează toată validitatea ei, pentru că reprezintă paradigma angajării misionare a Bisericii, care are întotdeauna nevoie de dăruire radicală şi deplină, de imbolduri noi şi îndrăzneţe.
 Benedict al XVI-lea subliniază apoi că iubirea lui Cristos trebuie comunicată fraţilor atât prin exemple cât şi prin cuvinte. Mulţumeşte aşadar atâtor misionari care îl vestesc pe Cristos şi administrează Sfintele Taine cu preţul vieţii, înfruntând pericole şi persecuţii, pe urmele Învăţătorului lor. Ei îi slujesc pe cei mai mici, pe cei bolnavi, săraci şi pe cei care trec prin momente grele. "Este vorba de mărturii impresionante, afirmă Papa în Mesajul său, mărturii care pot inspira atâţia tineri să-l urmeze la rândul lor pe Cristos şi să-şi dăruiască viaţa în slujirea celorlalţi, aflând chiar în acest fel viaţa adevărată". Statisticile, observă Papa mai departe, arată că numărul celor botezaţi creşte de la an la an graţie acţiunii pastorale a acestor preoţi, dedicaţi trup şi suflet pentru mântuirea fraţilor. Prin preoţii săi, Isus aşadar se face prezent în mijlocul oamenilor de astăzi, pînă în cele mai îndepărtate regiuni ale planetei. Benedict al XVI-lea a amintit apoi apostolatul preoţilor "fidei donum", care îşi împlinesc misiunea în alte dieceze, şi al călugărilor şi călugăriţelor, de viaţă activă şi contemplativă care au în continuare o parte foarte importantă în evanghelizarea lumii. Cu rugăciunea lor continuă şi comunitară, călugării de viaţă contemplativă mijlocesc necontenit pentru întreaga umanitate, în timp ce călugării de viaţă activă, prin acţiunea lor caritativă cea de multe feluri, aduc tuturor mărturia vie a iubirii şi milostivirii divine.
 Pentru ca Biserică să poată desfăşura mai departe misiunea încredinţată de Cristos şi să nu lipsească evanghelizatori de care lumea are nevoie – scrie mai departe Sf. Părinte – este necesar ca în comunităţile creştine să nu înceteze niciodată o constantă educaţie la credinţă a tinerilor şi adulţilor, păstrând viu în rândul credincioşilor simţul de răspundere misionară şi de participare solidară cu popoarele pământului. Papa îndeamnă la rugăciune pentru ca Dumnezeu să trimită lucrători în secerişul său: "numai într-un pământ spiritual bine cultivat înfloresc vocaţii la preoţia ministerială şi la viaţa consacrată". Benedict al XVI-lea cheamă, în fine, toate comunităţile creştine să nu se închidă în sine ci să trăiască intens dimensiunea misionară a misterului Bisericii, pentru ca darul credinţei să cheme toţi creştinii să coopereze la evanghelizare.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.