2008-02-21 19:24:43

Joi - sumarul emisiunii


RV 21 feb 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Biserica are nevoie de voi, de fidelitatea voastră faţă de carisma originară: cu aceste cuvinte Benedict al XVI-lea a primit joi membrii celei de a 35-a congregaţii generale a ordinului iezuit, care în urmă cu o lună l-a ales pe noul prepozit general, pr. Adolfo Nicolas. Biserica, a fost îndemnul Papei adresat iezuiţilor, contează pe voi pentru a duce Evanghelia acolo unde alţii nu ajung.

- Cu un apel la prudenţă şi moderaţie, adresat tuturor părţilor implicate în criza din Kosovo, Benedict al XVI-lea a primit joi pe noul ambasador al Serbiei pe lângă Sf. Scaun pentru prezentarea scrisorilor de acreditare; „Puţine ţări europene, a observat Pontiful, au reuşit să evite distrugerile războiului în ultimul secol, şi toţi pot învăţa lecţia trecutului apropiat”.

- Tot joi, Episcopul Romei a primit în audienţă pe rectorul universităţii din Roma La Sapienza, profesorul Renato Guarini. Rectorul instituţiei romane a adus în Vatican cadourile pregătite cu ocazia programetei vizite a Papei, ulterior anulată, la ateneul din Roma pe 17 ianuarie.

- "Suntem aici pentru a ne reaminti că în noi se realizează un dar şi un mister": cu o Sfântă Liturghie solemnă celebrată joi în catedrala romano-catolică Sfânta Fecioară Maria Regină, episcopul Petru Gherghel a mulţumit Domnului pentru cei 30 de ani de slujire la conducerea diecezei de Iaşi. După serviciul nostru din emisiunea de miercuri, redăm pe pagina noastră de internet predica PS Petru din cadrul celebrării euharistice de joi, preluată de pe site-ul electronic al diecezei de Iaşi. "Amintindu-mi de înaintaşi, de care nu trebuie să ne îndepărtăm niciodată, a afirma PS Petru Gherghel, am pornit în această celebrare sfântă din catedrala veche, de lângă mormintele lor, ca să ajungem la acest altar din catedrala nouă. Ne-am adunat aici în jurul lui Isus pentru a trăi un moment prezent de comuniune pentru o lucrare de viitor". Au concelebrat IPS Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti şi vice-preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România, episcopul auxiliar Aurel Percă, oaspeţi şi credincioşi din ţară şi străinătate.

- Cardinalul secretar de Stat Taricisio Bertone a început miercuri o aşteptată călătorie în Cuba, cu ocazia împlinirii a zece ani de la vizita apostolică a lui Ioan Paul al II-lea în insula caraibiană.

- Bolnavul trebuie susţinut medical chiar şi în momentele cele mai grele, respectându-i întotdeauna demnitatea: este îndemnul adresat de Academia Pontificală pentru Viaţă în vederea congresului despre bolnavul muribund, prezentat joi în Sala vaticană de presă, cu desfăşurare pe 25-26 februarie, la Roma, cu tema "Alături de bolnavul incurabil şi muribund: orientări etice şi operative".

- Creştinii sunt pe cale de dispariţie în Orientul Mijlociu: este apelul-denunţ, lansat la Roma în cadrul reuniunii de studiu organizată de Comunitatea Sfântul Egidiu; intervenind la lucrări, card. Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale a invitat la o mai largă cunoaştere a suferinţei şi martiriului creştinilor medio-orientali şi la relansare a pelerinajelor la Locurile Sfinte.

- 2008 a fost proclamat de Naţiunile Unite "Anul internaţional al limbilor"; în acest context, s-a celebrat joi la Bruxelles a IX ediţie a Zilei internaţionale a limbii materne, sub coordonarea Unesco. În prezent, circa şase mii de limbi din întreaga lume sunt în pericol de a dispărea: acest fapt indică bogăţia patrimoniului lingvistic dar şi dimensiunile eventualei pierderi pentru cultura mondială.

- Indicele inflaţiei în Zimbabwe a depăşit cifra record de 100.000 %: arată Oficiul naţional de statistică a ţării africane, cosiderată în trecut grânarul Africii.

- Din actualitatea internaţională. Italia a recunoscut independenţa Kosovo; imediată reacţia Belgradului, care şi-a retras ambasadorul din Peninsulă. Vaste manifestaţii anti-Kosovo, joi în capitala sârbă, soldate cu zeci de răniţi şi daune materiale.

- Vineri, 22 februarie, în calendarul liturgic bizantin român, Aflarea moaştelor martirilor din Eughenia, secolul IV; în calendarul roman sau latin sărbătoarea Catedrei Sfântului Apostol Petru; totodată, Sfânta Margareta din Cortona, călugăriţă, anii 1247 – 1297.








All the contents on this site are copyrighted ©.