2008-02-19 12:56:15

Cea de-a VI-a Zi Europeană a Studenţilor Universitari: veghe de rugăciune cu papa Benedict al XVI-lea


(RV - 19 februarie 2008) Sâmbătă 1 martie, la ora 17, în Aula Paul al VI-lea din Vatican Benedict al XVI-lea va prezida veghea mariană cu recitarea rozariului, pentru cea de-a VI-a Zi Europeană a studenţilor universitari. Întâlnirea este organizată de Oficiul de Pastoraţie universitară din cadrul Vicariatului de Roma şi sub patronajul Conferinţei Rectorilor Universităţilor Italiene (CRUI).

 
Organizatorii prevăd prezenţa a cel puţin zece mii de studenţi de la Universităţile romane. Tuturor participanţilor le va fi consemnat un exemplar al scrisorii enciclice a lui Benedict al XVI-lea „Spe salvi”, despre mântuirea în speranţă. Întâlnirea va fi urmărită via satelit prin stabilirea legăturii cu următoarele bazilici şi catedrale: Bazilica Minor „Doamna Noastră de la Aparecida din Brazilia, catedrala mitropolitană Notre Dame din Avignon, Franţa, catedrala mitropolitană Sfântul Iosif din Bucureşti, catedrala mitropolitană La Asuncion din Ciudad de Mexico, catedrala mitropolitană San Cristobal din Havana, Cuba, cu Universitatea Particulară Loja (UTPL - Aula Mare, Loja din Ecuador, catedrala Numele Binecuvântatei Fecioare Maria din Minsk în Belarus, domul din Napoli, Italia, Universitatea Catolică a Americii din Washington, SUA şi Biserica Sfântul Ildefons din Toledo, Spania.
În afara de aceasta, pentru celebrările celei de-a VI-a Zile Europene a Universitarilor care se vor desfăşura la Universitatea Pontificală Gregoriană de la 28 februarie la 1 martie, a fost organizată o reuniune pe studiu pe teme: „Europa şi Americi împreună spre o dezvoltare integrală şi solidară”.
Reuniunea care va fi deschisă de rectorul Universităţii Gregoriene, părintele Gianfranco Ghirlanda, S.J. a fost promovată de Oficiul pentru Pastoraţia Universitară în colaborare cu Comisia Europeană Reprezentanţa pentru Italia, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Universităţii şi Cercetării şi Ministerul Afacerilor Externe. Conferenţiari provenind din Europa şi din Americi, vor aborda teme precum: „Rădăcinile comune şi legăturile istorice ale raportului dintre Europe şi Americi”; „Europa şi Americi în societatea globală”; „Rolul formării universitare în sfidările dezvoltării”; „Culturi şi modele de universitate în globalizare”.
Întâlnirea se va încheia sâmbătă 1 martie cu o masă rotundă în care se va dezbate „Problema fugii creierilor, Statele Unite- America Latină - Europa” şi „experienţa şi perspectivele cooperării universitare pentru dezvoltarea integrală şi solidară”.








All the contents on this site are copyrighted ©.