2008-02-16 20:13:08

Sâmbătă: sumarul emisiunii


(RV - 16 februarie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii noastre şi alte informaţii:
- În umilinţă şi slujire se realizează noua preoţie a lui Cristos. Iată, cheia pentru înţelegerea esenţei preoţiei: a subliniat Benedict al XVI-lea sâmbătă dimineaţă la terminarea Exerciţiilor spirituale de Postul Mare predicate în capela Redemptoris Mater din Vatican de cardinalul iezuit belgian Albert Vanhoye inspirându-se din Scrisoarea către Evrei.

- Cardinalul Pio Laghi în calitate de patron al Ordinului, a prezidat sâmbătă în bazilica romană Sfânta Sabina de pe colina Aventin funeraliile Marelui Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malt fra’ Andrew Bertie, decedat la vârsta de 78 de ani după ce s-a aflat la conducerea Ordinului timp de 20 de ani.

- La invitaţia Conferinţei Episcopilor Catolici din India, cardinalul Paul Josef Cordes, preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum” a început vineri o călătorie de 5 zile în India pentru a întâlni episcopii reuniţi în adunarea lor plenară.

. „Fraternitatea universală a devenit o convingere ecumenică trainică: scrie cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, pastorului Samuel Kobia, secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, angajat în aceste zile până miercurea viitoare la Geneva unde este reunit Comitetul central al organismului pentru a marca 60 de ani de la înfiinţarea Consiliului, la Amsterdam în Olanda la 23 august 1948.

- Sfântul Scaun şi Statele Unite acţionează împreună în promovarea demnităţii umane: a afirmat noua ambasadoare americană pe lângă Vatican, profesoara Mary Ann Glendon.

- Preocupare în Venezuela pentru un nou atentat dinamitard împotriva sediului nunţiaturi apostolice de la Caracas, soldat cu uşoare pagube materiale.

- În Spania continuă comentariile pe margine întâlnirii premierului José Luis Rodrìguez Xapatero cu nunţiul apostolic mons. Manuel Monteiro de Castro la sediul nunţaturii joi 14 ferbuarie. Iniţiativa aparţine premierului spaniol.

- Într-un stat din nordul Nigeriei, 6 persoane au fost condamnate la pedeapsa capitală prin lapidare iar altele 46 la amputarea unei mâini, prin sentinţe emise de tribunale care aplică legea islamică, sharia.

- Tineri aborigeni din insulele Tiwi, în largul coaste de Nord a Australiei vor participa la Ziua Mondială a Tineretului de la Sydney în luna iulie, graţie contribuţie şi solidarităţii tinerilor din trei şcoli din Sydney.

- Din panorama internaţională: duminică, 17 februarie proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo de Serbia: a confirmat premierul kosovar Hashim Thaci sâmbătă, în ziua în care Uniunea Europeană a decis trimiterea în provincia majoritar albaneză a unei misiuni civile, aşteptată pentru următoarele săptămâni.

- Scurte consideraţii omiletice, în încheiere, la Duminica a II-a din Postul Mare.

- Duminică 17 februarie, în calendarul liturgic bizantin Duminica a 33-a după Rusalii, cu Evanghelia „Vameşului şi farizeului” şi sfântul Teodor Tiron, martir, secolul 4,; începutul Triodului; în calendarul roman sau latin Duminica a II-a din Postul Mare, cu Evanghelia Schimbării la Faţă şi Sfinţii Întemeietori ai Societăţii „Slujitorii Sfintei Fecioare Maria”, Florenţa, aproximativ anul 1245.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.