Pomana, gest de atenţie faţă de celălalt şi de detaşare faţă de sine: reflecţie asupra Mesajului Papei pentru Postul Mare

(RV – 15 februarie 2008) Revenind la Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare din 2008, acesta este axat pe caritate înteleasa ca ajutor concret al aproapelui aflat în nevoie. În legatura cu mesajul Papei, va propunem reflectia monseniorului Giampietro Dal Toso, subsecretar al Consiliului Pontifical „Cor Unum”, organism din cadrul Curiei romane:

• „Consider foarte important faptul ca Papa a readus în atentie valoarea uneia din cele trei coloane – postul, pomana si rugaciunea – ce însotesc viata crestina în timpul Postului Mare. Papa subliniaza valoarea pomenii, de care – uneori – nu tinem cont îndeajuns si cred ca este important sa reusim s-o vedem ca pe un instrument concret, zilnic, la îndemâna oricui, ce ne ajuta tocmai în exercitiul vietii noastre crestine, în timpul pascal. De ce constituie un ajutor? În mesajul sau, Papa spune un lucru care m-a impresionat în mod deosebit, si anume ca pomana are o dubla semnificatie: pe de o parte, reprezinta un gest de atentie fata de celalalt si, pe de alta parte, constituie o detasare fata de noi însine.”

Papa ne aminteste în mesajul pentru Postul Mare ca pomana nu este un act filantropic…
• „Exact, pentru ca pomana se înscrie într-un plan mai vast al vietii crestine, acela de a trai nu pentru a ne concentra asupra propriei persoane ci asupra celuilalt, traind pentru celalalt. Pomana este, asadar, o marturie a caritatii care – dupa cum ne învata foarte bine Papa în enciclica 'Deus caritas est' reprezinta cheia celei mai înalte virtuti a vietii crestine, si anume daruirea de sine.”

În mesaj se readuce în atentie importanta ajutorarii celor saraci care, înainte de a fi un gest de caritate, este un act de dreptate si – potrivit învataturii evanghelice – noi nu suntem proprietarii ci administratorii a ceea ce detinem…
• „Da, este important sa plecam de la aceasta a doua afirmatie continuta în Catehismul Bisericii Catolice si care reprezinta o constanta a Doctrinei sociale a Bisericii si anume ca bunurile pe care le detinem ne sunt încredintate si în acest sens nu suntem noi proprietarii în întelesul strict al cuvântului. Data fiind existenta unei destinatii universale a bunurilor – care nu-mi apartin doar mie ci sunt destinate binelui comun – acestea apartin asadar tuturor. Desigur, aceasta fraza trebuie însa completata si înteleasa în lumina a ceea ce se spune si în 'Deus caritas est'”.
 Aici serviciul audio: