2008-02-05 16:14:57

Timpul purificării interioare: semnificaţia Postului Mare în cuvintele papei Benedict al XVI-lea, care în Miercurea Cenuşii va celebra Sf. Liturghie la bazilica Sf. Sabina din Roma


RV 05 feb 2008. În prima zi din Postul Mare 2008, Benedict al XVI-lea va prezida la 16.30 procesiunea penitenţială cu ocazia "Miercurii Cenuşii", pornind de la biserica Sfântul Anselm, pe pe colina Aventin, pînă la bazilica Sfânta Sabina. Aici, Papa va celebra Sf. Liturghie cu ritul binecuvântării şi impunerii cenuşii. Primul gest liturgic al Postului Mare, aşadar, arată începutul unui timp de convertire a inimii şi a vieţii pentru fiecare creştin.

Postul, ca timp de pelerinaj interior spre Cel care este însăşi izvorul milostivirii. În primul său mesaj pentru Postul Mare, în 2006, Benedict al XVI-lea descrie perioada Postului Mare ca un "pelerinaj" în care Isus însuşi "ne însoţeşte prin pustiul sărăciei noastre, sprijinindu-ne pe calea către bucuria intensă a Paştilor". Iar la audienţa generală din Miercurea Cenuşii de anul trecut, Papa afirmă că "Postul Mare este anotimpul spiritual potrivit pentru un antrenament mai angajant în căutarea lui Dumnezeu, deschizând inima faţă de Cristos". Cuvintele sale erau însoţite de o reflecţie despre adevărata semnificaţie a convertirii creştine:

• "A se converti nu este un efort de autorealizare, pentru că fiinţa umană nu este arhitectul propriului destin veşnic. Nu suntem noi cei care ne-am creat. De aceea, autorealizarea este o contradicţie şi e prea puţin pentru noi. Avem o destinaţie mai înaltă (...). Convertirea constă în a accepta liber şi din iubire dependenţa totală de Dumnezeu, adevăratul nostru Creator, dependenţa de iubirea sa. Aceasta nu înseamnă dependenţă, ci libertate".
În mesajul său pentru Postul Mare 2007, Papa invita credincioşii "să stea împreună cu Maria şi Ioan, ucenicul de predilecţie, alături de Cel care, pe Cruce, consumă pentru întreaga umanitate jertfa vieţii sale". În acest timp de pocăinţă şi rugăciune – este îndemnul Sfântului Părinte – trebuie să ne îndreptăm privirea spre Cristos cel răstignit care, murind pe Calvar, ne-a dezvăluit din plin iubirea lui Dumnezeu. Iar în prima duminică din Postul Mare de anul trecut, Papa afirma:

• "Privind la Cristos, să ne simţim în acelaşi timp, priviţi de Cristos. Cel pe care noi înşine l-am străpuns prin păcatele noastre, nu oboseşte în a revărsa asupra umanităţii un torent inepuizabil de iubire milostivă".
Convertirea inimii la Dumnezeu, aşadar, este "dimensiunea fundamentală a timpului de Post". Papa afirmă acest lucru şi în Mesajul pentru Postul Mare din acest an, în care subliniază cum caritatea evanghelică nu este simplă filantropie. Pomana, asemeni rugăciunii şi postului, trebuie să conducă spre purificarea interioară. La 21 februarie, anul trecut, la Sf. Liturghie din Miercurea Cenuşii, Episcopul Romei spunea:
• "Postul la care ne invită Biserica în acest timp nu vine din motive de ordin fizic ori estetic, dar izvorăşte dintr-o exigenţă umană de purificare interioară, pentru a se dezintoxica de poluarea păcatului şi a răului, a se educa la acele renunţări salutare care eliberează creştinul de sclavia propriului eu, a fi mai atent şi disponibil la ascultarea lui Dumnezeu şi la slujirea fraţilor".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.