Prezentând la Sala de presă Mesajul papal pentru Postul Mare, cardinalul Cordes a solicitat agenţiilor internaţionale să chealtuiască mai puţin, în salarii şi strucuturi, din resursele strânse pentru săraci

(RV - 29 ianuarie 2008) Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2008 „nu se interesează în principal de eficienţa materială a agenţiilor” de solidaritate. Totuşi, analiza bilanţurilor instituţiilor de asistenţă relevă adesea costuri de gestiune exagerat de mari, care se ridică în unele cazuri la jumătatea sumelor colectate pentru cei nevoiaşi. Este critica adusă marţi dimineaţă de cardinalul Paul Josef Cordes, preşedintele Consiliului pontifical „Cor Unum” în timpul prezentării în Sala de presă a Sfântului Scaun a Mesajului pentru Postul Mare. Pe lângă cardinal, a luat cuvântul Hans-Peter Röthlin, preşedintele internaţional al operei „Ajutor Bisericii care suferă”, întemeiată de părintele Werenfried van Straaten.

Sunt mulţi cei care strâng bani pentru a ajuta persoanele aflate în situaţii de urgenţă sau îndură mizerie. Foamete, războaie, catastrofe, asistenţă sanitară şi şcolară acolo unde lipsesc: sunt zeci de mii agenţiile oficiale care lucrează la nivel internaţional în nenumăratele domenii ale solidarităţii: de-a dreptul un milion şi 400 de mii doar în Statele Unite ale Americii, pentru un total de intrări ce atinge suma de 1000 miliarde dolari. Munţi de bani ce trebuie gestionaţi în direcţia zonelor de criză şi de sărăcie din lumea „a treia” şi „a patra”. Dar cât din această bogăţie ajunge efectiv la destinaţie şi câtă transparenţă există în a o declara? Este reflecţia pe care cardinalul Cordes a făcut-o la începutul ilustrării Mesajului Papei pentru Postul Mare. Dacă, a constatat, a strânge bani pentru acţiuni de binefacere este „o practică difuză” şi astăzi, sub aspect cultural, incontestabilă - rod al unei sensibilităţi moştenite din creştinism - „totuşi mesajul acestui an, punând ca temă binefacerea, prin sine nu deschide larg uşile deja deschise”. Lumea asistenţei, a precizat cardinalul Cordes, „merită unele lămuriri”.
• „De exemplu asupra bilanţurilor structurale ale instituţiilor de asistenţă. Uneori sunt surprinzător de ridicate. Nu este acesta locul pentru a ne opri asupra unora dintre aceste instituţii, şi asupra salariilor colaboratorilor lor. Dar cine îşi dă de lucru să culeagă date certe, adesea foarte bine mascate, din raporturile lor anuale, rămâne uimit de costurile interne: uneori reprezintă ceva mai puţin de 50% din intrări. Desigur ar fi util, dacă, de pildă, cu ocazia unor apeluri mediatizate, lansate în urma unei calamităţi precum Tsunami, nu ar fi indicat numai contul curent, dar şi procentajul pe care agenţiile îl reţin pentru menţinerea propriei instituţii. Ar ajuta donatorul să discearnă astfel că darul său ajunge la cei nevoiaşi rămânând cât mai întreg posibil”.

Afirmaţii, fără îndoială, de mare incisivitate, cărora preşedintele Consiliului „Cor Unum” le-a opus gestiunea logistică administrativă - definită „exemplară” a agenţiilor de ajutor ale Bisericii. Caritas din Italia, a spus, în 2006 a utilizat pentru cheltuieli doar 9% din oferte, Ordinul de Malta 7%, agenţia Kirche in Not, „Ajutor Bisericii care suferă”, 6%, şi mai puţin încă, a adăugat, au cheltuit fundaţiile încredinţate Consiliului „Cor Unum”: Fundaţia Ioan Paul al II-lea pentru lupta împotriva deşertificării în zona sub-sahariană Sahel şi Fundaţia „Populorum Progressio” pentru America Latină au utilizat abia 3% din suma colectată. Acest lucru nu înseamnă - a precizat puţin mai târziu, răspunzând întrebării unui ziarist - că munca agenţiilor internaţionale nu este importantă:
• „Sunt convins că lumea ar fi mult mai săracă fără aceste mari agenţii, fără forţele lor. Nu voiam să insinuez ideea de a uita sau mai mult de a elimina celelalte agenţii, dar voiam să sensibilizez reflecţia donatorilor, să se intereseze cât din banii lor ajunge la sfârşit la cei nevoiaşi. Cu puţin realism, poate fi o reflecţie interesantă, şi pentru a spune că poate aceste salarii, aceşti bani folosiţi de marile agenţii, ar putea să cunoască o diminuare”.

Una dintre Operele catolice care şi-a pus provocarea „transparenţei”, împreună cu o precisă vocaţie la solidaritate, este „Ajutor Bisericii care suferă”, operă întemeiată de părintele olandez Werenfried van Straaten, care în urmă cu 60 de ani a decis să vină în întâmpinarea necesităţilor pe care comunităţile bisericeşti din lume nu reuşeau să le satisfacă pentru a fi credincioşi propriei misiuni. Actualul preşedinte, Hans-Peter Röthlin, a vorbit despre 81 de milioane de euro strânşi numai în 2006 şi redistribuiţi pentru 5 mii de proiecte în toată lumea, de la oferte de Liturghii pentru preoţi la biciclete pentru seminarişti. Dar, a relevat, însuşi Benedict al XVI-lea i-a orientat în scris spre obiective de solidaritate foarte precise:
• „Ne-a încurajat înainte de toate să continuăm ceea ce facem, adică o operă pastorală, aceasta ca prioritate. A mai spus - şi aceasta pentru mine a fost o surpriză - că va fi un lucru frumos pentru toţi: ne-a recomandat să facem mai mult pentru mijloacele de comunicare catolice. Apoi a spus un lucru foarte important pentru public, de a da mai departe o mână creştinilor din Palestina”.

Apoi momentul de întrebare şi răspuns cu ziariştii, o temă delicată şi actuală a fost aceea a limitelor propriei raze de acţiune pe care unele agenţii catolice le îndură sau ar putea să le suporte tocmai din motivul credinţei lor. Şi aici, cardinalul Cordes a fost foarte clar:
• „Agenţiile catolice trebuie să fie foarte atente să nu-şi piardă libertatea, luând bani de la donatori care sfârşesc prin a introduce în agenţie o mentalitate ce nu corespunde misiunii bisericeşti. Noi, şi pentru a reacţiona la aceasta - şi este vorba de o noutate - am pregătit posibilitatea unei perioade de exerciţii spirituale pentru preşedinţii şi directorii de Caritas, care se va ţine la Guadalajara, în Mexic, pentru cele două Americi, în prima săptămână din iunie anul acesta.”

Aici serviciul audio: