Pomana nu înseamnă filantropie ci caritate. În mesajul pentru Postul Mare Benedict al XVI-lea îndeamnă la a-l descoperi pe Cristos în cei săraci cu ajutorul pomenii

(RV – 29 ianuarie 2008) Practicarea pomenii cu generozitate şi în secret, învăţând recunoaşterea lui Cristos în cei săraci pentru a ajunge la Sărbătorile Pascale reînnoiţi în spirit. Aceasta este propunerea pe care Benedict al XVI-lea o face în Mesajul pentru Postul Mare din acest an, ce va începe în Miercurea Cenuşii din data de 6 februarie. Mesajul are ca titlu un pasaj din cea de a doua Scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni: „Cristos s-a făcut sărac pentru voi”.

Postul Mare – scrie Papa – „ne stimulează să redescoperim milostivirea lui Dumnezeu pentru a deveni – la rândul nostru – mai milostivi faţă de fraţii noştri”. În acest an, Papa s-a oprit asupra practicii pomenii care „reprezintă un mod concret de a veni în ajutorul celor care au nevoie fiind, în acelaşi timp, un exerciţiu de asceză pentru eliberarea de ataşamentul faţă de bunurile pământeşti”, urmând ceea ce spune Isus: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei” (Lc 16,13).

„După învăţătura evanghelică – aminteşte Papa – noi nu suntem proprietari, ci administratori ai bunurilor pe care le avem: acestea, aşadar, nu trebuie considerate ca proprietate exclusivă, ci ca mijloace prin care Domnul cheamă pe fiecare dintre noi să devină instrument al Providenţei sale faţă de aproapele”.

„Caracteristica pomenii creştine – continuă Sfântul Părinte – este de a fi făcută în ascuns. “Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta”, spune Isus, “pentru ca pomana ta să fie în ascuns” (Mt 6,3-4). Şi cu puţin înainte spusese că nu trebuie să ne lăudăm cu faptele noastre bune, pentru a nu risca să rămânem fără răsplata cerească (cfr Mt 6,1-2). Totul trebuie să fie, aşadar, îndeplinit spre slava lui Dumnezeu şi nu a noastră. „În societatea modernă a imaginii” – observă Benedict al XVI-lea – „trebuie să veghem cu atenţie, pentru că această ispită este frecventă”.

„Pomana evanghelică – se subliniază în Mesaj – nu este o simplă binefacere: este mai curând o expresie concretă a carităţii, virtute teologală care cere convertirea interioară la iubirea lui Dumnezeu şi a fraţilor, imitându-l pe Isus Cristos, care prin moartea pe cruce s-a dăruit cu totul pentru noi”. Papa îi mulţumeşte lui Dumnezeu „pentru numeroasele persoane care în ascuns, departe de reflectoarele societăţii mediatizate, îndeplinesc cu acest spirit acţiuni generoase de susţinere a aproapelui care se află în dificultate”. Degeaba dăm bunurile noastre altora dacă inima noastră se umple de trufie. Ceea ce dă valoare pomenii este de fapt iubirea. „Ori de câte ori, din iubire faţă de Dumnezeu, împărţim bunurile noastre cu aproapele în dificultate experimentăm că plinătatea vieţii se naşte din iubire şi că totul se reîntoarce ca o binecuvântare sub forma păcii, a satisfacţiei interioare şi a bucuriei”.

Papa se referă apoi la un alt efect al pomenii: cum spune Sfântul Petru “Dragostea acoperă o mulţime de păcate” (1 Pt 4,8). Mă gândesc în acest moment – scrie Pontiful – la cei care simt greutatea răului pe care l-au făcut şi, chiar din cauza aceasta, se simt departe de Dumnezeu, înspăimântaţi şi aproape incapabili de a alerga la El. Însă pomana, „apropiindu-ne de ceilalţi, ne apropie de Dumnezeu” pentru că „ne face să-l recunoaştem în cei săraci pe Cristos însuşi”.

„Pomana” – se citeşte în Mesaj – „ne educă la iubirea plină de generozitate. Sfântul Iosif Benedict Cottolengo obişnuia să spună: “Nu număraţi niciodată bănuţii pe care îi dăruiţi, pentru că eu spun întotdeauna aşa: dacă atunci când daţi de pomană mâna stângă nu ştie ceea ce face dreapta, atunci nici cea dreaptă să nu ştie ceea ce face ea însăşi” (Cuvinte şi gânduri, Edilibri, n. 201). De aici şi comentariul: „atunci când creştinul, se oferă în mod gratuit pe sine însuşi, mărturiseşte că nu este bogăţia materială cea care dictează legile existenţei, ci iubirea”.

Pomana – conclude Papa – este în realitate „un semn al darului cel mai mare pe care putem să-l oferim altora vestindu-l şi mărturisindu-l pe Cristos, în al cărui nume se află viaţa cea adevărată. Benedict al XVI-lea o invocă în final pe Sfânta Fecioară Maria pentru a-i ajuta pe credincioşi să continue “lupta spirituală” a Postului Mare înarmaţi cu rugăciunea, postul şi practicarea pomenii, pentru a ajunge la celebrările Sărbătorilor Pascale reînnoiţi în duh.
 
Aici serviciul audio: