2008-01-25 14:00:13

Dialogul ecumenic are nevoie de o profundă armonie a minţii şi inimii, a subliniat Benedict al XVI-lea primind în Vatican 'Grupul Mixt de Lucru' al Bisericii Catolice şi Consiliului Ecumenic al Bisericilor


(RV - 25 ianuarie 2008) Gratitudine pentru cei 100 de ani de ecumenism spiritual care au schimbat în mod radical înfăţişarea - ameliorând-o - a dialogului dintre diferitele confesiuni creştine. Recunoştinţa a fost exprimată în dimineaţa zilei de vineri de către Benedict al XVI-lea în discursul adresat Grupului mixt de lucru format din membri ai Consiliului Pontifical pentru promovarea Unităţii Creştinilor şi ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor, între care şi IPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Targoviştei. Papa a vorbit despre contribuţia oferită ecumenismului în special de Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, pe care Benedict al XVI-lea însuşi avea să o încheie prezidând vineri seară, începând de la 17.30, Vesperele solemne adică rugăciunea vesperală prevăzută de Liturgia orelor, în bazilica papală Sfântul Paul din afara Zidurilor.
Papa afirmase în urmă cu două zile la audienţa generală de miercuri şi a repetat acelaşi lucru în prezenţa experţilor în dialogul interconfesional: atunci când „creştinii se roagă împreună…ţinta unităţii apare mai aproape”, datorită unei prezenţe a lui Isus pe care unele semnale concrete o fac mai evidentă:
• „O profundă armonie a minţii şi a inimii: suntem în măsură să privim la evenimente într-un mod nou şi să întărim determinarea noastră de a depăşi ceea ce ne ţine separaţi”.

Din această certitudine, izvorăşte gratitudinea pe care Benedict al XVI-lea a exprimat-o faţă de acele „multe persoane” - a spus - care în aceşti 100 de ani „au căutat să răspândească practica ecumenismului spiritual prin rugăciunea în comun, convertirea inimii şi creşterea comuniunii”. Recunoştinţă pentru „mişcarea ecumenică”, alimentată şi de Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, dar şi deschisă apreciere pentru colaborarea care de peste 40 de ani leagă Biserica Catolică şi Consiliul Mondial al Bisericilor şi care „a oferit - a recunoscut Pontiful - o vie expresie a comuniunii deja existente între creştini”. Grupul mixt, a afirmat Benedict al XVI-lea:
• „A muncit asiduu pentru întărirea „dialogului vieţii”, pe care predecesorul meu, papa Ioan Paul al II-lea, îl numise „dialogul carităţii”…Şi noi aducem mulţumiri pentru dialogul ecumenic care a adus roade abundente în secolul care s-a scurs. Receptarea unor asemenea roade este prin sine un important pas înainte în procesul de promovare a unităţii creştinilor, iar Grupul mixt de lucru este deosebit de potrivit să studieze şi să încurajeze acest proces”.
 
Aici serviciul audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.