Barca ecumenismului nu ar fi ieşit niciodată din port dacă nu ar fi fost mişcată de acest vast curent de rugăciune şi împinsă de suflul Duhului Sfânt: Benedict al XVI-lea la încheierea Săptămânii pentru unitate în bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor

(RV - 25 ianuarie 2008) În sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul, vineri 25 ianuarie, papa Benedict al XVI-lea, începând de la ora 17.30, a prezidat Vesperele Secunde, adică celebrarea vesperală prevăzută de Liturgia Orelor în bazilica romană Sfântul Paul din afara Zidurilor la încheierea Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. La celebrarea ecumenică prezidată de Papa au participat reprezentanţi ai diferitelor comunităţi creştine din Roma - ortodocşi, anglicani, protestanţi -, precum şi membrii 'Grupului Mixt de Lucru' ai Bisericii Catolice şi Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Pentru această ocazie, împlinindu-se o sută de ani ai Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, a venit de la Geneva şi pastorul Samuel Kobia, secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

• „Dumnezeule vină în ajutorul meu, Doamne grăbeşte-te să mă ajuţi”.
Papa a deschis celebrarea cu invocaţia obişnuită de le începutul fiecărei ore liturgice.
Apoi cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi pastorul Samuel Kobia, secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor au adresat cuvinte de salut Sfântului Părinte.

Apoi, Benedict al XVI-lea s-a adresat adunării liturgice cu acest îndemn:
• „Fraţi şi surori, la această oră a serii, celebrând comemorarea apostolului Paul, străfulgerat de lumina lui Cristos pe drumul Damascului, să contemplăm chipul Mântuitorului nostru răspunzând invitaţiei Apostolului: ‚Rugaţi-vă fără încetare’.
De aceea, însufleţiţi de harul Duhului Sfânt, să ne unim cu rugăciunea lui Isus către Tatăl ‚pentru ca toţi să fie una’”.

Apoi s-au cântat imnul şi trei psalmi cu antifoanele respective iar după lectura scurtă, papa Benedict a rostit omilia.
 
Iată textul omiliei în traduecrea noastră de lucru:
 

"Dragi fraţi şi surori, sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul ne pune din nou în prezenţa acestui mare apostol, ales de Dumnezeu pentru a-i fi ‚martor înaintea tuturor oamenilor’ (Fap 22,15). Pentru Saul din Tars, momentul întâlnirii cu Cristos pe drumul Damascului a marcat cotitura decisivă a vieţii. S-a petrecut atunci transformarea sa completă, o convertire spirituală propriu-zisă. Într-o clipă, prin intervenţie divină, înverşunatul persecutor al Bisericii lui Dumnezeu s-a regăsit orb umblând pe dibuite în întuneric, dar având de acum în inimă o mare lumină care avea să-l facă, puţin după aceea, să fie un înflăcărat apostol al Evangheliei. Conştiinţa că numai harul divin fusese în stare să realizeze o asemenea convertire nu l-a părăsit niciodată pe Paul. Când dăduse deja tot ceea ce avea mai bun în el, consacrându-se neobosit predicării Evangheliei, a scris cu reînnoită fervoare: ‚Am lucrat mai mult decât ei toţi, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine’ (1Cor 15,10). Neobosit ca şi cum opera misiunii ar depinde în întregime de eforturile sale, Sfântul Paul a fost totuşi însufleţit mereu de profunda convingere că toată forţa sa provenea din harul lui Dumnezeu care lucra în el.

Seara aceasta, cuvintele Apostolului privind raportul dintre efortul uman şi harul divin răsună pline de o semnificaţie cu totul deosebită. La încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, suntem încă şi mai conştienţi de cât de mult lucrarea de refacere a unităţii, care cere de la noi orice energie şi efort, este oricum infinit superioară posibilităţilor noastre. Unitatea cu Dumnezeu şi cu fraţii şi surorile noastre este un dar care vine de Sus, care izvorăşte din comuniunea de iubire dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi care în ea se dezvoltă şi se desăvârşeşte. Nu este în puterea noastră a decide când sau cum această unitate se va realiza pe deplin. Numai Dumnezeu va putea să o facă! La fel ca Sfântul Paul, şi noi ne punem din nou speranţa şi încrederea, 'în harul lui Dumnezeu care este cu noi’. Dragi fraţi şi surori, aceasta vrea să implore rugăciunea pe care o înălţăm împreună către Domnul, pentru ca El să ne lumineze şi să ne susţină în constanta noastră căutare de unitate.

Până aici serviciul audio:

 
Şi iată atunci asumând valoarea sa mai plină îndemnul lui Paul către creştinii din Tesalonic: ‚Rugaţi-vă fără încetare’ (1Tes 5,17), care a fost ales ca temă a Săptămânii de rugăciune din acest an. Apostolul cunoaşte bine acea comunitate născută din activitatea sa misionară, şi nutreşte pentru ea mari speranţe. Îi cunoaşte atât meritele cât şi slăbiciunile. Între membrii ei, de fapt, nu lipsesc comportamente, atitudini şi dezbateri în stare să creeze tensiuni şi conflicte, şi Paul intervine pentru a ajuta comunitatea să umble în unitate şi pace. La încheierea epistolei, cu o bunătate aproape paternă, el adaugă o serie de îndemnuri foarte concrete, invitând creştinii să favorizeze participarea tuturor, să-i susţină pe cei slabi, să fie răbdători, nu cumva cineva să întoarcă răul înapoi, să caute întotdeauna binele, să se bucure mereu şi să mulţumească în orice împrejurare (cfr 1 Tes 5,12-22). În centrul acestor îndemnuri, pune imperativul ‚rugaţi-vă fără încetare’. Celelalte îndemnuri şi-ar pierde de fapt forţa şi coerenţa, dacă nu ar fi susţinute de rugăciune. Unitatea cu Dumnezeu şi cu alţii se construieşte înainte de toate printr-o viaţă de rugăciune, în căutarea constantă a ‚voinţei lui Dumnezeu în Cristos Isus faţă de noi’ (cfr 1 Tes 5,18).

Invitaţia adresată de Sfântul Paul Tesalonicenilor este mereu actuală. În faţa slăbiciunilor şi păcatelor care împiedică încă deplina comuniune a creştinilor, fiecare dintre aceste îndemnuri şi-a păstrat valabilitatea, dar aceasta este deosebit de adevărată pentru imperativul ‚rugaţi-vă fără încetare’. Ce ar deveni mişcarea ecumenică fără rugăciunea personală sau în comun, pentru ca ‚toţi să fie una, aşa cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine’ (In 17,21)? Unde să găsim ‚avântul suplimentar’ de credinţă, de dragoste şi de speranţă de care astăzi are o deosebită nevoie căutarea noastră a unităţii? Dorinţa noastră de unitate nu ar trebui să se limiteze la ocazii sporadice, dar să devină parte integrantă a întregii noastre vieţi de rugăciune. Au fost bărbaţi şi femei formaţi în Cuvântul lui Dumnezeu şi în rugăciune artizanii reconcilierii şi unităţii în orice fază a istoriei. Drumul rugăciunii este acela care a deschis calea pentru mişcarea ecumenică, aşa cum o cunoaştem azi. Începând de la jumătatea secolului al XVIII-lea, au apărut de fapt diferite mişcări de reînnoire spirituală, dornice să contribuie prin intermediul rugăciunii la promovarea unităţii creştinilor. Încă de la început, grupuri de catolici, animaţi de personalităţi religioase proeminente, au participat activ la asemenea iniţiative. Rugăciunea pentru unitate a fost susţinută şi de veneraţii mei predecesori, precum papa Leon al XIII-lea, care, deja în 1895, recomanda introducerea unei novene de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Aceste eforturi, depuse după posibilităţile Bisericii din acea vreme, intenţionau să pună în practică rugăciunea pronunţată de Isus însuşi în Cenaclu ‚pentru ca toţi să fie una’ (In 17,21). Nu există, de aceea, un ecumenism genuin care să nu-şi înfigă rădăcinile în rugăciune.

Anul acesta celebrăm centenarul ‚Octavarului pentru unitatea Bisericii’, devenit ulterior ‚Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor’. În urmă cu o sută de ani, părintele Paul Wattson, în acea vreme încă slujitor episcopalian, a conceput un octavar de rugăciune pentru unitate, care a fost celebrat pentru prima dată la Graymoor (New York) de la 18 la 25 ianuarie 1908. Seara aceasta, cu mare bucurie adresez salutul meu Ministrului general şi delegaţiei internaţionale a Fraţilor şi Surorilor franciscani ai Ispăşirii/ Attonement, Congregaţie întemeiată de părintele Paul Wattson şi promotoare a moştenirii sale spirituale. În anii treizeci ai secolului trecut, octavarul de rugăciune a cunoscut importante adaptări în urma impulsului mai ales al abatelui Paul Couturier din Lyon, şi el mare promotor al ecumenismului spiritual. Invitaţia sa la „a se ruga pentru unitatea Bisericii aşa cum Cristos o vrea şi potrivit mijloacelor pe care El le vrea’, a permis unor creştini de toate tradiţiile să se unească într-o singură rugăciune pentru unitate. Aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru marea mişcare de rugăciune care, de o sută de ani, însoţeşte şi susţine pe cei care cred în Cristos în căutarea lor de unitate. Barca ecumenismului nu ar fi ieşit niciodată din port dacă nu ar fi fost mişcată de acest vast curent de rugăciune şi împinsă de suflul Duhului Sfânt.

Împreună cu Săptămâna de rugăciune, multe comunităţi religioase şi monastice au invitat şi ajutat membrii lor ‚să se roage fără încetare’ pentru unitatea creştinilor. În această ocazie care ne vede reuniţi, amintim în special viaţa şi mărturia Sorei Maria Gabriela a Unităţii (1914-1936), călugăriţă trapistă a mănăstirii de la Grottaferrata (actualmente la Vitorchiano). Când superioara ei, încurajată de abatele Paul Couturier, a invitat surorile să se roage şi să facă dăruirea de sine pentru unitatea creştinilor, Sora Maria Gabriela s-a simţit imediat implicată şi nu a ezitat să dedice tânăra ei existenţă acestei mari cauze. Astăzi se împlinesc 25 de ani de la beatificarea ei de către predecesorul meu, papa Ioan Paul al II-lea. Acel eveniment a avut loc în această bazilică exact la 25 ianuarie 1983, în timpul celebrării de încheiere a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate. În omilia sa, Slujitorul lui Dumnezeu a subliniat cele trei elemente pe care se construieşte căutarea unităţii: convertirea, crucea şi rugăciunea. Pe aceste trei elemente se bazează şi viaţa şi mărturia Sorei Maria Gabriela. Ecumenismul are o puternică nevoie, astăzi ca şi ieri, de marea ‚mănăstire invizibilă’ despre care vorbea abatele Paul Couturier, de acea vastă comunitate de creştini de toate tradiţiile care, fără zgomot, se roagă şi oferă viaţa pentru ca să se realizeze unitatea.

În afară de aceasta, de exact patruzeci de ani, comunităţile creştine din toată lumea primesc pentru Săptămână meditaţii şi rugăciuni pregătite în comun de Comisia ‚Credinţă şi Constituţie’ a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Această fericită colaborare a permis să se lărgească vastul cerc de rugăciune şi să pregătească în mod mai adecvat conţinuturile sale. Seara aceasta, salut cordial Rev. Dr. Samuel Kobia, secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, care a venit la Roma pentru a se uni cu noi în centenarul Săptămânii de rugăciune. Sunt bucuros pentru prezenţa membrilor ‚Grupului Mixt de Lucru’, pe care îi salut cu afecţiune. Grupul Mixt este instrumentul de cooperare între Biserica Catolică şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor în căutarea noastră comună a unităţii. Şi, ca în fiecare an, adresez salutul meu fratern şi episcopilor, preoţilor, păstorilor diferitelor Biserici şi Comunităţi ecleziale care au aici la Roma reprezentanţii lor. Participarea voastră la această rugăciune este o expresie tangibilă a legăturilor care ne unesc în Cristos Isus: ’Căci unde sunt doi sau trei reuniţi în mele meu, eu sunt în mijlocul lor (Mt 18,20).

În această istorică bazilică, la 28 iunie anul acesta, se va deschide anul consacrat mărturiei şi învăţăturii apostolului Paul. Fie ca neobosita sa fervoare în a edifica Trupul lui Cristos în unitate să ne ajute să ne rugăm fără încetare pentru deplina unitate a tuturor creştinilor! Amin!”