2008-01-23 19:42:07

Biserica, purtătoare de speranţă ce orientează calea viitorului


(RV – 23 ianuarie 2008) „Un grav episod de intoleranţă, urmare a unui sectarism neliberal”. Astfel explică cardinalul Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei Episcopale din Italia, anularea vizitei Papei la Universitatea „la Sapienza” din Roma. În amplul discurs al prelatului, obiectivele pastorale şi evaluarea unor teme actuale problematice, precum moratoriul asupra avortului, familia, siguranţa în câmpul muncii şi legalitatea publică. Biserica, a subliniat cardinalul Bagnasco, nu are planuri hegemonice şi nici intenţii beligerante, ci doreşte să ofere – în Domnul – o speranţă care să poată da o orientare căii viitorului.

Episcopii italieni reînnoiesc comuniunea afectivă şi efectivă faţă de Sfântul Părinte, asemenea numeroşilor credincioşi aflaţi duminică în piaţa Sfântul Petru pentru a-şi manifesta solidaritatea faţă de episcopul Romei. Gestul Papei – continuă – a fost unul de iubire faţă de Roma. Desigur, întâmplarea întristează, pentru că a luat naştere într-un loc privilegiat al confruntării dintre inteligenţe libere, dar există încrederea că bunul simţ, ce nu are nimic în comun cu intoleranţa, va fi mai puternic.

Preşedintele Conferinţei Episcopale din Italia a indicat – de asemenea – în conţinutul enciclicei Spe Salvi (Salvaţi în Speranţă) orientările pentru reînnoirea pastoralei şi interpretarea crizei umanităţii, reprezentată mai ales de criza speranţei creştine.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.